Ecumenismul contravine practicii dogmatice şi canonice a vechii Biserici şi apropie Ortodoxia de erezii

ProOrtodoxia

,

În cadrul Sfintelor Soboare A-Toată-Lumea, Biserica separa adevărul ortodox de minciună, rupând orice legătură cu erezia, indiferent cum ar fi arătat aceasta. În timp ce actualul ecumenism, dimpotrivă, încearcă să stabilească multiple relaţii între Ortodoxie şi diverse confesiuni eretice, intrând în felul acesta în contradicţie cu practica de veacuri a Bisericii. Teologul englez dr. Martin Lloyd Jones subliniază convingător acest lucru, scriind:
„Nimic nu reprezintă un interes mai mare decât contrastul dintre Sinoadele Ecumenice din primele veacuri ale erei creştine şi actualul Consiliu Ecumenic al Bisericilor. Una dintre cele mai importante sarcini ale Sinoadelor era elaborarea definiţiei precise a doctrinei dogmatice şi demascarea greşelilor şi ereziei. Pe când o caracteristică esenţială a noii mişcări ecumenice este indiferenţa faţă de învăţătura dogmatică, primatul spiritului, inclusivismul şi cooperarea practică”. Prin inclusivism, autorul înţelege tendinţa spre reunirea cu orice preţ a tuturor denominaţiilor într-o organizaţie comună, indiferent dacă credinţa lor este dreaptă sau eretică.


Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă să nu avem nimic comun cu ereticii. Sfântul Apostol Pavel ne povăţuieşte: „De omul eretic după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3, 10), şi încă: „Vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii, pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei” (Rom. 16, 17). A spus „depărtaţi-vă” şi nu „apropiaţi-vă de ei”. Însă împotrivindu-se îndemnului apostolic, ecumenismul îi apropie pe creştinii ortodocşi de eretici.
În rândul ecumeniştilor se fac auzite tot mai multe voci ce cheamă la „inter-comuniune”, adică la împărtăşirea dintr-un singur potir a tuturor sectelor şi grupărilor religioase. Astfel, anglicanii se „împărtăşesc” împreună cu vechii catolici iar în ultimul timp şi cu metodiştii, care tratează foarte liberal biserica văzută. Începând din 1963, anglicanii sunt în „comuniune liturgică” cu membrii Bisericii Independente Filipineze , deşi aceasta nu este întru totul liberă de tendinţele unitariste.
Prin aceste precedente se pregăteşte şi intrarea Bisericii Ortodoxe în această mincinoasă „comuniune liturgică”, mai întâi cu confesiunile neortodoxe mai apropiate de ea, cum ar fi cea romano-catolică şi cea precalcedoniană, iar mai apoi şi cu celelalte grupări eretice, schismatice şi chiar păgâne, fără înlăturarea prealabilă a divergenţelor şi contradicţiilor cu învăţătura de credinţă ortodoxă.
La Adunarea a VI-a generală a C.E.B. de la Vancouver din 1983, piedica a fost înlăturată - unii arhierei ortodocşi au asistat la „liturghia ecumenică” a arhiepiscopului de Canterbery cu participarea a două femei „preotese” anglicane.
Aceste acţiuni profanatoare contravin clar Cuvântului lui Dumnezeu şi învăţăturii ortodoxe potrivit căreia Biserica este Trupul unic al lui Hristos, iar slujirea, liturghisirea şi împărtăşirea în Ortodoxie decurg conform Sfintelor Canoane şi practicii bisericeşti de secole.
„Biserica primelor veacuri împărţea cina Domnului numai cu cei care se aflau în strânsă legătură cu Biserica pe temeiul unităţii în credinţă şi în rânduiala canonică”, a declarat în 1975 reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse în C.M.B. Dar ce se întâmplă astăzi?! Unii ecumenişti „ortodocşi” au şi ajuns în mod samavolnic să se „împărtăşească” împreună cu neortodocşii, deşi se ştie foarte bine că pentru un creştin ortodox este absolut inadmisibil să intre în comuniune sacramentală cu ereticii. Cuviosul Arhimandrit Iustin Popovici reflectează în acest sens astfel:
„Învăţătura Bisericii Ortodoxe cu privire la eretici, exprimată de Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi şi Sfintele Sinoade, arată că ereziile în esenţă nu sunt biserică şi nu pot fi biserică. De aceea ele nu pot avea Sfintele Taine, mai cu seamă Taina Euharistiei, care este Taina Tainelor [...] „Inter-comuniunea”, adică comuniunea reciprocă cu ereticii în Sfintele Taine, în special în Taina dumnezeieştii Euharistii, este cea mai nelegiuită trădare a Domnului Iisus Hristos.”
Înainte de toate s-ar cuveni să ne întrebăm, pe ce ecleziologie şi pe ce teologie se întemeiază aşa-numita „inter-comuniune”? Teologia creştină se întemeiază şi se înalţă pe realitatea divino-umană a „comuniunii”, adică pe relaţia Dumnezeu - Om , şi nu pe o oarecare „inter-comuniune”, contradictorie prin ea însăşi şi complet neînţeleasă pentru conştiinţa sobornicească a Ortodoxiei.
Potrivit învăţăturii soborniceşti celei după Hristos şi a Tradiţiei ortodoxe, Biserica Ortodoxă nu recunoaşte existenţa altor Taine în afara ei şi le priveşte ca pe nişte înşelări vătămătoare. Cât timp omul rămâne în afara Bisericii, nefiind legat de ea prin botez, miungere şi pocăinţă, atâta timp el este pentru Biserică un eretic, se află inevitabil în afara comuniunii şi a împărtăşirii mântuitoare cu Hristos, „căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (II Cor. 6, 14).
În temeiul unor hotărâri profund argumentate, dezbătute de Sfinţii Părinţi şi adoptate de Sinoadele Ecumenice, Biserica Ortodoxă a rupt de-a lungul timpului orice legătură cu ereticii arieni (unitarieni), nestorieni, monofiziţi, iconoclaşti ş.a., în timp ce ecumenismul înrolează masiv în rândurile sale aceleaşi şi multe alte erezii şi cere ca Biserica Ortodoxă să se unească şi chiar să se împărtăşească împreună cu ele.
Pentru a-şi întemeia cumva această pretenţie, ecumeniştii recurg la argumentul inventat de teologii protestanţi potrivit căruia credinţa nu se pretează „verbalizării”, că ea ar reprezenta o realitate mistică care scapă analizei şi care nu poate fi exprimată în definiţii determinate de „adevăr şi minciună”. Argumentul citat mai sus este contestat rezonabil de Lloyd Jones:
„Cei care vorbesc astfel se pronunţă nu numai împotriva obiceiului Bisericii din epoca timpurie, care a creat propriul „crez” şi propria mărturisire de credinţă, ci mai mult decât atât - ei contestă învăţătura Noului Testament, care afirmă că adevărul poate fi definit în aşa măsură încât să se poată vedea cine şi când s-a abătut de la el. Şi, de bună seamă, cum ai putea spune că cineva s-a abătut de la adevăr, dacă nu ai şti în ce anume rezidă el? Toate acestea dovedesc că adevărul poate fi definit şi descris în mod exact”.
Militanţii ecumenişti nu tăgăduiesc că până una alta, unica sferă de conlucrare între creştinii de diferite confesiuni continuă să fie activitatea practică şi evanghelizarea cu eforturi conjugate şi că ar trebui evitate problemele doctrinare, căci „doctrina duce ia sciziune”.
După părerea lor, nu trebuie să vorbim prea mult de dogme, deoarece „creştinii” manifestă deocamdată o anumită repulsie faţă de prezenţa acestora în ecumenism. Duhul îndepărtării de dogme se formează treptat, urmând să se intensifice de acum înainte prin educaţia şi instruirea ecumenică. Acest lucru se va realiza înainte de toate prin introducerea în şcolile teologice superioare a unei discipline speciale denumită „Teologia ecumenistă”, care va atenua rătăcirile eretice nu prin contestarea lor, ci inspirându-se respect faţă de orice erezie şi propagând simpatie faţă de orice convingere străină. „Teologia ecumenistă” din seminarii şi facultăţi va minimaliza mai întâi importanţa Sinoadelor Ecumenice, după care va începe a le submina şi nega.
Însă negarea Sinoadelor Ecumenice înseamnă negarea conştiinţei bisericeşti exprimată în hotărârile sinodale, deoarece aceste Soboare A-Toată-Lumea reprezintă organul bisericesc superior al exprimării obşteşti a Bisericii. Sinodul Apostolic convocat în anul 51 la Ierusalim constituie modelul tuturor Sinoadelor ecumenice şi locale ale Bisericii.
Sfinţii Apostoli, propovăduitorii Evangheliei, a cărţii care conţine toate cele de folos pentru mântuire, tocmai ei au găsit de cuviinţă să ia o hotărâre sobornicească în problema ce se punea în acea vreme: este nevoie oare ca păgânii care se botează să fie în prealabil circumcişi? Apostolii, adunându-se laolaltă pentru a cerceta această chestiune (Fapte 15, 6), au hotărât unanim să elibereze pe păgâni de povara circumciziei impusă de Vechiul Testament, devenită inutilă odată cu primirea Tainei Botezului şi a harului lui Hristos (Gal. 6, 15).
Hotărârea a fost inspirată de sus, prin mijlocirea Sfântului Duh, Care cârmuieşte mersul Bisericii. Drept aceea, Sfinţii Apostoli au scris păgânilor care s-au botezat în credinţă: „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă, să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare, să vă feriţi de cele jertfite idolilor, şi de sânge, şi de (animale) sugrumate şi de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veţi face” (Fapte 15, 28-29). Formula „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” (Fapte 15, 28) a fost repetată de atunci încoace la toate Sinoadele Ecumenice şi locale în calitate de temei neclintit al negreşelniciei soborniceşti a Bisericii.
Sfinţii Apostoli au declarat hotărârea sinodală adoptată ca fiind inspirată de Dumnezeu şi obligatorie pentru toţi membrii Bisericii. Se poate spune cu fermitate că ea a constituit prima normă a Codului regulilor canonice bisericeşti creat de acum încolo. După cum istoriseşte Sfântul Apostol Luca, Sfântul Apostol Pavel şi Sila, ocolind bisericile din Asia Mică, învăţau pe toţi cei ce se converteau întru Hristos „să păzească hotărârile apostolilor şi presbiterilor din Ierusalim” (Fapte 16, 4).
De atunci încoace Sinoadele Ecumenice şi locale, convocate după exemplul Sinodului Apostolic, invocând autoritatea Sfântului Duh, obligă pe toţi credincioşii ortodocşi să respecte cu stricteţe hotărârile cu caracter dogmatic şi canonic adoptate de acestea.
În zilele noastre, puterea legislativă a Bisericii este subminată de Mişcarea Ecumenistă, aceasta căutând să substituie autoritatea Sinoadelor.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse aduce o acuzaţie întemeiată ecumenismului în „Epistola privind Adunarea a V-a a C.M.B. şi rezultatele ei”, în care se exprimă presupunerea că Consiliul Mondial al Bisericilor ar putea deveni în viitor un fel de „super-biserică”:
„Unele simptome în acest sens - se arată în Epistolă - se strecoară uneori (aşa cum s-a întâmplat şi la adunarea din Nairobi) sub forma voalată a unor raţionamente generale despre „slujirea profetică specială” a aparatului administrativ al Consiliului Mondial al Bisericilor de la Geneva. De aici nu rămâne decât un pas până la ispititoarea şi periculoasa idee a statutului ecleziologic deosebit al Consiliului Mondial al Bisericilor şi aparatului său administrativ de la Geneva, care de pe acum începe să hotărască în cele ale bisericii.”
Spre a arăta cum ecumeniştii nu se jenează să admonesteze Sinoadele Ortodoxe, vom evoca declaraţia lui E. Pain, unul dintre vicepreşedinţii C.M.B. în 1971 care, dezbătând problema unităţii şi concordiei dintre biserici, s-a pronunţat în felul următor despre Sinodul de la Sardica: „Sinodul convocat la Sardica în anul 343 n-a izbutit, din păcate, să rezolve contradicţiile dintre credincioşi . Din nefericire, acest Sinod a adus mari tensiuni, provocând şi mai mari neînţelegeri”.
Arătând acestea cu titlul de „grav avertisment pentru noi toţi”, Pain vrea să ne sugereze că n-ar trebui să repetăm „greşelile” Sinoadelor anterioare, care ar fi dezbinat, chipurile, pe credincioşi, ci ar fi cazul să urmăm calea de compromis a unirii tuturor denominaţiilor prin intermediul C.M.B. Din aceste cuvinte ale lui Pain ar rezulta că Ortodoxia, care până acum a stat ferm pe poziţiile Sinoadelor sale, ar trebui să le renege pe motivul că ele „n-au izbutit să rezolve contradicţiile dintre credincioşi”.
Creştinul ortodox nu poate să ia parte la o mişcare ce-şi propune, prin spiritul său inclusivist, să apropie pe ortodocşi de eretici, contestând Sinoadele Ortodoxe Ecumenice şi locale, pe temelia cărora s-a afirmat învăţătura ortodoxă.

0 Responses to "Ecumenismul contravine practicii dogmatice şi canonice a vechii Biserici şi apropie Ortodoxia de erezii"

Blogul este vizionat de: