Negreşelnicia Bisericii. Mărturisirile neortodocşilor în favoarea Bisericii Ortodoxe şi împotriva „infailibilităţii” papale

ProOrtodoxia

Caracteristicile Bisericii adevărate pot fi completate cu încă o trăsătură distinctă ce-i este proprie - negreşelnicia. Biserica Ortodoxă nu poate greşi cu nici un chip în mărturisirea credinţei primită de la Hristos prin Sfinţii Săi Apostoli.
Părintele Vladimir Guettée, (1816-1892), renumit istoric francez al Bisericii, fost abate catolic care s-a convertit la Ortodoxie din profundă convingere, scrie, într-un articol intitulat „Principiile fundamentale ale Ortodoxiei”:
„Din punctul de vedere al învăţăturii Bisericii Ortodoxe, dogma privind infailibilitatea Bisericii este absolut logică şi poate fi acceptată de cea mai pretenţioasă filozofie; în fapt ea se rezumă la mărturisirea sinceră a acelei învăţături pe care Hristos şi Apostolii au transmis-o lumii creştine şi care Biserica a perpetuat-o fără greşeală. Autenticitatea acestei mărturii este confirmată, ca fapt istoric, de neîncetate mărturii, care încep din secolele primare şi prelungindu-se până în zilele noastre. O dovadă de asemenea natură este atât de neîndoielnică încât pentru contestarea ei ar fi trebuit respinsă toată istoria, pentru că nu există un alt fapt istoric care să dureze necontenit de atâta vreme ca mărturie a întregii Biserici, comuniune vie în toate epocile şi afirmând neîncetat învăţătura adoptată de ea... Prin consecvenţa sa uimitoare în învăţătură, Biserica Ortodoxă reprezintă o privelişte cu adevărat minunată! Ea a văzut multe dispute; a rezistat în faţa a numeroase atacuri vrăjmaşe; ea a fost expusă unor cruzimi şi prigoane nemaipomenite.


Dar şi în timpurile de prigoană şi profanări, ca şi în zilele de slavă, ea şi-a păstrat învăţătura: principiile ei fundamentale au rămas identice cu principiile adevăratului creştinism. Ea şi în zilele noastre poate propune „bisericilor” eretice cea mai minunată învăţătură de care lumea a putut auzi cândva!”
În continuare, părintele Guetteé confruntă învăţăturile ortodoxe cu erorile papalităţii romane în ceea ce priveşte dogma infailibilităţii:
„După cum se vede, erezia rezultă din erorile însuşite de papalitate în învăţătura despre biserică. Încă înainte ca această biserică să fi decis împărţirea arbitrară în biserică călăuzitoare şi biserică călăuzită, episcopii ei îşi atribuiau în exclusivitate rolul de mentori, care ar reieşi din caracterul lor episcopal; după aceea ei au plasat această infailibilitate în societatea episcopală, în frunte cu căpetenia acesteia, adică cu papa. Iar mai târziu (la Conciliul I Vatican din 1870) papa le-a spus episcopilor săi: „Numai eu unul pot emite dogmele; episcopii nu au decât vot consultativ; eu unul sunt infailibil!” - în felul acesta, eroarea, care a reprezentat cândva doar o nevinovată născocire a unor subtilităţi teologice, în cele din urmă a adus biserica de la Roma la erezie şi absurditate.
Astăzi se remarcă un faliment total al falsei doctrine romano-catolice privind „infailibilitatea” papală, negată în fapt chiar de un apărător zelos al „tradiţiei” papistaşe, cum este arhiepiscopul francez Marcel Lefevre. După Conciliul Vatican II (1962-1965) el s-a declarat în opoziţie faţă de Roma, neacceptând inovaţiile sinodale, şi a întemeiat în Elveţia (Econ) un seminar „tradiţionalist” propriu.
De atunci încoace, Lefevre hirotoneşte preoţi-tradiţionalişti, iar la 30 iunie 1988, fără autorizaţia papei, a hirotonit patru episcopi, pentru care fapt a fost supus excomunicării din partea papei Ioan Paul II. Întrebat cum se simte în faţa excomunicării, Lefevre a răspuns: „Sunt liniştit, deoarece o asemenea excomunicare nu are nici o importanţă: voi fi excomunicat de un papă-modernist, deşi înşişi moderniştii, până Ia Ioan al XXII-lea, au fost excomunicaţi de papi. Însăşi Roma contemporană se află în schismă, întrucât se depărtează şi chiar se opune Tradiţiei. Aşadar, suntem în schismă cu cei care ei înşişi sunt în schismă cu premergătorii lor”.
Nu numai ortodocşi luminaţi, ci şi mulţi teologi neortodocşi imparţiali văd în Ortodoxie unica Biserică care a rămas de-a lungul secolelor credincioasă lui Hristos şi învăţăturii lăsate moştenire de El prin mijlocirea Sfinţilor Apostoli. Iată câteva exemple.
Anglicanul M.A. Hodj, în cartea „Mişcarea anglicană şi Ortodoxia” (Londra, 1955, p. 45-47), scrie: „Credinţa Ortodoxă, păstrată neschimbată de Biserica Ortodoxă, reprezintă credinţa creştină în forma ei adevărată şi esenţială”. Franz Von Baader (1765-1841), filosof şi teolog, a ajuns - pe baza cercetărilor sale ecleziologice - la concluzia că „Biserica Ortodoxă a rămas mai fideiă spiritului iniţial al creştinismului decât Biserica Occidentală. [...] Trebuie să recunoaştem – scrie în continuare Baader - că Biserica Ortodoxă are un mai mare drept, decât cea romană, să se numească apostolică şi devotată epocii vechi”. Baader vede cauza acestei situaţii în faptul că Biserica Ortodoxă, spre deosebire de statul ecleziastic al papismului şi de biserica de stat a protestantismului, păstrează organizarea sobornicească, în care rezidă unica ei salvare.
Căci „ceea ce în chip vizibil nu are cap, nu poate fi decapitat de o putere vremelnică”. Biserica Ortodoxă, condusă în chip nevăzut de Hristos (Ef. 1, 10) şi nerecunoscând nici un centru pământesc (Evr. 13, 14), este invulnerabilă pentru tentativele de nimicire ale Antihristului.
Teologul protestant din secolul al XIX-lea, Overbeck, comparând Ortodoxia cu catolicismul, scrie: „Biserica Ortodoxă este neschimbată în credinţă şi în canoanele sale. Este aceeaşi credinţă care a fost cu o mie de ani în urmă. Pe când Roma a găsit de cuviinţă să schimbe credinţa inamovibilă, s-o facă mobilă, s-o dezvolte. Numai una Biserica Ortodoxă a păstrat-o şi a întărit-o în acea formă, în care ea a fost predată Bisericii de tradiţia apostolică.”
„După ce papa a separat Biserica Occidentală de cea Orientală - scrie Overbeck în altă lucrare -, Biserica Orientală, potrivit atestărilor istoriei, şi-a conservat neschimbată până în timpurile noastre străvechea sa învăţătură, în mod unic şi universal (catholic)”.
Cunoscutul teolog Gueffelees - istoric catolic din secolul XIX, în pofida ataşamentului său faţă de Roma, s-a văzut nevoit să recunoască: „În slujba religioasă şi în învăţătura Bisericii greceşti (adică Ortodoxe) nu s-au produs nici cele mai mici schimbări din timpul scindării ei de Roma”.
Părintele Guetteé, despre care am amintit mai sus, după convertirea sa la Ortodoxie, scrie:
„Pentru creştinismul ortodox, Biserica reprezintă comunitatea creştină existentă din timpurile apostolice; ea trăieşte o viaţă unitară, ea nu se schimbă, pentru că nu schimbă nimic în învăţătura revelată de Dumnezeu; primind această învăţătură de la început, ea o transmite din secol în secol în forma în care a primit-o. Credincioşii (mirenii) reprezintă în ea o parte la fel de esenţială ca şi episcopii. Aceştia din urmă au datoria specială de a veghea asupra comunităţilor creştine, ca în ele să nu poată pătrunde rânduieli noi; dar şi toţi credincioşii au şi ei dreptul să participe la păstrarea Ortodoxiei, şi ei sunt datori să pună în gardă chiar pe episcopul însuşi în cazul în care acesta, nesocotindu-şi datoria, ar dori să introducă rânduieli străine.
În Biserica romană sunt înfieraţi oamenii care protestează împotriva erorilor şi abuzurilor puterii episcopale. Acest lucru s-a dezvăluit evident în timpul proclamării ultimelor dogme false privind imaculata concepţiune şi infailibilitatea papei. Când câţiva clerici conştiincioşi au protestat împotriva acestei noutăţi, ei au fost blamaţi şi persecutaţi prin toate mijloacele posibile şi dezonoraţi în măsura în care minciuna poate dezonora adevărul.
În Biserica Ortodoxă este cu neputinţă ca toţi episcopii să nu-şi îndeplinească datoria, pentru că ei nu au în fruntea lor o aşa-numită persoană infailibilă; de altfel, un episcop sau altul, ca de pildă, Nestor, ar putea cădea în greşeală. În acest caz însă, un preot sau chiar şi un simplu credincios, care a dat în vileag pe eretic, nu numai că nu va fi admonestat, ci va fi vrednic de laudă şi de recunoştinţa întregii Biserici Ortodoxe.”
Ours Curiée, episcopul catolic de rit vechi al Bernei, subliniază că „Biserica Ortodoxă Răsăriteană cunoaşte o viaţă creştină de o mare intensitate şi curăţenie, şi în ea s-a păstrat de-a lungul secolelor vechea Tradiţie bisericească, pierdută în mare măsură în Biserica apuseană.”
De aceeaşi părere este şi profesorul Ernest Benz: „În lumea creştină modernă, Ortodoxia străluceşte ca o mărime unică în felul ei. Măreţia ei rezidă în faptul că ea şi-a păstrat cu credinţă, în toate sferele vieţii sale, slujba bisericească, integritatea catolică a vechii Biserici. În serviciul său divin continuă să existe concepţia vechii Biserici şi practica liturgică a vechii Biserici. în serviciul său divin există întreaga plinătate a învăţăturii vechii Biserici. Aici nu există diviziune între slujba religioasă şi teologie, între rugăciune şi învăţătură. Această Biserică şi-a păstrat conştiinţa primară a caracterului său universal-catolic. Autodeterminarea ei ca Biserică Unică, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu se întemeiază pe ideea de drept, ci pe conştiinţa că reprezintă trupul mistic al lui Hristos. În acest trup mistic se manifestă cu adevărat darurile Sfântului Duh şi rugăciunea unuia pentru celălalt, care se extinde şi asupra împărăţiei celor adormiţi, căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii (Mt. 22, 32).
Ortodoxia a păstrat cu maximă fidelitate, până în zilele noastre, moştenirea dogmatică a vechii Biserici.”
Profesorul Fritz Lieb găseşte drept foarte important faptul că „Biserica Răsăriteană a păstrat neîntinate şi intacte dogmele creştine vechi, fără a le denatura prin raţionalism scolastic”.
Salutând aceste declaraţii făcute de teologii occidentali în beneficiul Bisericii Ortodoxe, am putea adăuga următoarele: Sfânta Biserică Ortodoxă îşi datorează înaltul prestigiu de unică purtătoare constantă şi neîntinată a Adevărului devotamentului său statornic pentru acea credinţă dogmatică pe care a moştenit-o de la însuşi Domnul Iisus Hristos şi Sfinţii Săi Apostoli şi pe care a întărit-o la Sinoadele Ecumenice şi locale recunoscute.
De aici e evident că moştenirea dogmatică, pe care Sfânta Biserică a primit-o de la Mântuitorul şi şi-a însuşit-o de la Apostolii Săi, reprezintă temelia cea tare şi de nezdruncinat (Lc. 1, 4) pe care ea stă de-a lungul secolelor întotdeauna neschimbătoare şi indivizibilă.
Biserica Ortodoxă reprezintă un bastion împotriva oricăror erezii pe teren ideologic sau dogmatic; ea păstrează până astăzi Adevărul, în care crede spre mântuire (II Tes. 2, 13), şi îl va păstra până la sfârşitul lumii, pentru ca adevăraţii fii ai lui Dumnezeu să poată deosebi adevărul de neadevăr şi în vremurile de pe urmă chipul Antihristului.
În felul acesta, Biserica Ortodoxă a lui Hristos va ajuta tuturor celor care doresc sincer să dobândească adevărul în timpurile lepădării generale de credinţă (II Tes. 2, 3), astfel încât să nu se lase înşelaţi de învăţătura mincinoasă şi vicleană a potrivnicului lui Hristos, iar în cazul trădării generale a lui Hristos, să continue a fi credincioşi Domnului şi Mântuitorului lor, şi pe calea unei credinţe drepte şi a unei vieţi virtuoase, să dobândească legătura veşnică cu El în împărăţia nemuririi.
Sfânta Biserică Ortodoxă trebuie şi astăzi să-şi îndeplinească sfânta misiune de păstrătoare a Adevărului prin respectarea fidelă a dogmelor şi canoanelor formulate temeinic odată şi pentru totdeauna, întru împlinirea făgăduinţei neschimbate date ei de Mântuitorul că „porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 18).
Creştinul ortodox nu poate să fie ecumenist, deoarece:
1) Ecumenismul nu crede în existenţa Bisericii Unice, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti.
2) Ecumenismul subminează în chip eretic învăţătura ortodoxă despre Biserică.
3) Ecumenismul arată neîncredere în puterea cuvintelor lui Hristos despre invincibilitatea Bisericii, cuvinte adevărate până la sfârşitul lumii (Mt. 28, 20).
4) Ecumenismul propovăduieşte o învăţătură cu totul nouă despre Biserică, potrivnică credinţei Ortodoxe.

0 Responses to "Negreşelnicia Bisericii. Mărturisirile neortodocşilor în favoarea Bisericii Ortodoxe şi împotriva „infailibilităţii” papale"

Blogul este vizionat de: