Am vazut ca Biserica a avut o viata deosebit de zbuciumata si framântata, mai ales în Biserica romana dupa anul 1054. Firesc ar fi fost ca crestinii sa se intereseze de refacerea unitatii Bisericii pe criteriul marturisirii dreptei credinte. Desi încercari de refacere a unitatii au existat, din pacate, interesele care primau erau altele decât unitatea în dreapta credinta marturisita de cele sapte sinoade ecumenice. Aceste încercari de unire au pornit totusi de la o baza dogmatica pe care fiecare parte si-o revendica ca fiind autentica. Vom vedea în continuare ca ecumenismul propune o unire fundamentata pe alte criterii. Ceea ce n-a reusit sa faca gnosticismul în veacurile primare încearca acum miscarea ecumenica. Atunci se dorea asimilarea crestinismului într-o religie sincretista;52 acum, dupa ce în decursul veacurilor au distrus unitatea de credinta, gnosticii de astazi doresc înlocuirea crestinismului cu vechea religie gnostica. De aceea, nici nu se pune baza pe învatatura de credinta crestina. Ecumenismul doreste unitatea crestinilor, dar fara doctrina crestina.53 Asadar se ridica câteva întrebari: Ce este ecumenismul? Când si cum a aparut? Cine l-a initiat? În ce context a aparut? De când sunt ortodocsii implicati în actiuni ecumenice? Care sunt intentiile declarate si nedeclarate ale ecumenismului? Se justifica implicarea ortodocsilor în activitati ecumenice? Care sunt efectele implicarii ortodocsilor în miscarea ecumenica? Care este reactia ortodocsilor ecumenisti fata de ceilalti frati ortodocsi? Care trebuie sa fie atitudinea crestinului ortodox fata de ecumenism? Iata doar câteva întrebari la care vom încerca sa raspundem. Ce este ecumenismul?

Ecumenismul este pan-erezia secolului XX, cea mai mare erezie a veacului, erezia ereziilor. Iata ce spune un mare teolog ortodox, parintele Iustin Popovici: „Ecumenismul este numele de obste pentru crestinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei apusene. În el, se afla cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste crestinisme mincinoase, toate aceste biserici mincinoase nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obste este acela de atot-erezie (pan-erezie). De ce? Fiindca de-a lungul istoriei, feluritele erezii tagaduiau sau sluteau anumite însusiri ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndeparteaza pe Dumnezeu-Omul în întregime si pun în locul lui pe omul european, în aceasta privinta nu e nici o deosebire esentiala între papism, protestantism, ecumenism si celelalte secte, al caror nume este legiune''. „Dialogul" contemporan „al dragostei", care se înfaptuieste în chipul unui sentimentalism gaunos, este în realitate refuzul, - pornit din putinatatea de credinta-, sfintirii Duhului si credintei adevarului (II Tes. 2, 13), adica refuzul singurei iubiri de adevar (II Tes. 2, 10) mântuitoare. Esenta dragostei este adevarul si dragostea viaza umblând doar în adevar. Adevarul este inima fiecarei fapte bune Dumnezeu-omenesti, deci si a dragostei: si fiecare dintre acestea arata si binevesteste pe Dumnezeu-Omul Domnul Hristos, Care singur este întruparea si întruchiparea adevarului dumnezeiesc, adica a-tot-adevarului. Sa nu ne amagim. Exista un dialog al minciunii, atunci când cei care dialogheaza se înseala, cu stiinta sau fara stiinta, unii pe altii. Un astfel de dialog e propriu tatalui minciunii, diavolul, caci mincinos este si parintele minciunii (Ioan 8, 44). Propriu este si pentru toti împreuna-lucratorii lui cei de buna voie sau fara de voie, atunci când ei voiesc sa faptuiasca binele lor cu ajutorul raului, sa ajunga la adevarul lor cu ajutorul minciunii. Nu exista „dialog al dragostei" fara dialogul adevarului. Altminteri, un astfel de dialog e nefiresc si mincinos. De aceea si porunca purtatorului de Hristos Apostol cere: Dragostea sa fie nefatarnica (Rom. 12, 9). Dezbinarea si despartirea umanista eretica între dragoste si adevar este ea însasi o dovada a lipsei credintei Dumnezeu-omenesti si a pierderii cumpenei si gândirii sanatoase duhovnicesti, Dumnezeu-omenesti. În orice caz, aceasta nu a fost niciodata si nu este calea Sfintilor Parinti. Ortodocsii, cu totul înradacinati si întemeiati împreuna cu toti sfintii în adevar si dragoste, au vestit si vestesc, din vremurile Apostolilor pâna astazi, aceasta dragoste mântuitoare Dumnezeu-omeneasca fata de lume si fata de toate zidirile lui Dumnezeu. Minimalismul moral si pacifismul hominist gaunos al ecumenismului contemporan nu fac decât un singur lucru: vadesc uscatele lor radacini umaniste, filosofia lor bolnava si etica lor neputincioasa, cea dupa predania oamenilor (Coloseni 2, 8). Si mai mult, vadesc criza credintei lor hoministe în adevar si nesimtirea lor dochetista fata de istoria Bisericii, fata de comunitatea ei apostolica si soborniceasca, Dumnezeu-omeneasca, în adevar si în dar. Iar cugetarea îndumnezeita si gândirea sanatoasa apostolica si patristica binevesteste prin gura Sf. Maxim Marturisitorul adevarul credintei Dumnezeu-omenesti: „Credinta e temelia nadejdii si a dragostei... Caci credinta face neîndoielnic însusi adevarul" (500 de capete, P. G., 1189A). Nu exista nici o îndoiala ca masura parinteasca, mostenita de la Apostoli, a dragostei fata de oameni si a legaturilor cu ereticii are în întregime un caracter Dumnezeu-omenesc. Lucrul acesta îl arata de Dumnezeu insuflatele cuvinte ale aceluiasi sfânt: „Eu nu doresc ca ereticii sa patimeasca, nici nu ma bucur de raul lor - fereasca Dumnezeu! - ci mai degraba ma bucur si împreuna ma veselesc de întoarcerea lor; caci ce e mai placut celor credinciosi, decât sa vada adunati împreuna pe copiii cei rataciti ai lui Dumnezeu? Nu scriu nici îndemnându-va sa puneti asprimea înaintea iubirii de oameni - nu as putea sa fiu atât de salbatic - ci rugându-va sa faceti si sa lucrati cele bune pentru toti oamenii cu luare aminte, si cu cercare multa, si facându-va tuturor toate dupa cum are nevoie fiecare de voi. Numai un lucru îl voiesc de la voi: Va rog sa fiti aspri si neîndurati fata de orice ar putea sa ajute la dainuirea credintei lor nebunesti, caci socotesc ura fata de oameni si despartire de dumnezeiasca dragoste ajutorul dat ratacirii ereticesti spre mai mare pierzanie a celor ce se tin de aceasta ratacire" (Epistola 12, P. G., 91, 465C).55 * * * Nazuinta unitatii Bisericii, mult dorita de toata crestinatatea, nu poate fi decât binevenita si binecuvântata de Dumnezeu. Dar pentru ca aceasta unitate a crestinilor, într-una sfânta, soborniceasca si apostoleasca Biserica, sa corespunda unui scop sfânt si sa se înfaptuiasca dupa voia lui Dumnezeu, ar trebui ca acele Biserici înstrainate si acele comunitati crestine eterodoxe, care ar voi sincer sa ajunga la aceasta realizare, sa adere la dreapta credinta cu o întreaga participare si cu o deplina recunoastere a Adevarului. Biserica Ortodoxa are menirea sacra, cu vreme si fara vreme, sa faca sa fie cunoscut Adevarul dreptei credinte. Dar de dragul unirii Bisericilor nu trebuie ca Biserica Ortodoxa sa ajunga la compromisuri ce i-ar aduce vatamare de credinta. În aceasta viziune, Biserica-mama întelege sa primeasca pe toti fratii crestini care s-au îndepartat de Biserica Ortodoxa, ca si pe toti necrestinii care ar voi sa se mântuiasca si sa primeasca dreapta credinta.56 Din pacate, miscarea ecumenica este contrara acestei viziuni de revenire la dreapta credinta marturisita de cele sapte sinoade ecumenice. Ea doreste o unitate adogmatica, o unitate într-un crez nou potrivit pentru o noua ordine mondiala, o religie sincretista toleranta, care sa ajute la instituirea adorarii lui Lucifer, ca religie a noii ere.57 Ecumenismul face parte din planul pentru o noua ordine mondiala. Ecumenismul este dictat de interesele politice pentru crearea unui guvern mondial. Când, cum si în ce context istoric a aparut? Se cuvine o precizare. Nu trebuie sa confundam încercarile de unire precedente cu actiunile miscarii ecumenice. Primele cautau unitatea în jurul adevarului de credinta pe când cea din urma cauta unitatea în afara adevarului de credinta. Primele actiuni cu caracter ecumenic au început în a doua jumatate a sec. al XIX-lea. Aceste actiuni au fost initiate de organizatii anglicane si protestante care au militat pentru apropierea si colaborarea dintre Biserici, mai ales pe tarâm social, ca si francmasoneria, care le-a inspirat.58 Au aparut într-o vreme când în lume începea sa se vorbeasca deschis despre unitate, unitate politica, unitate economica, unitate religioasa, unitate de gândire, unitate a fortelor fizice fundamentale. La ordinea zilei era cuvântul unitate. Printre organizatiile si sectele care militau pentru unitate amintim societatea teosofica, francmasoneria, secta Baha'i, martorii lui lehova, organizatii si asociatii ecumenice crestine si necrestine. De acum cuvântul de ordine va fi unitatea, unirea pe toate planurile si sub toate aspectele. Oare, ideea de unitate si uniune sa fi aparut chiar asa dintr-odata? Nu! A fost un proces de lunga durata, dar ocult, care astepta plinirea vremii, momentul potrivit pentru mobilizarea întregii omeniri la realizarea acestui deziderat. Am vazut deja ca înca din sec. al XVI-lea se punea în circulatie ideea pentru începerea unei reforme universale a lumii, o renovatio a religiei si culturii. Acest proces a început concomitent în educatie, cultura si stiinte. Alchimistii de atunci sunt „parintii" cercetatorilor de astazi. Serge Hutin - mason - recunoaste deschis ca stiintele de astazi sunt urmasele alchimiei. „Stiinta noastra contemporana trebuie, de fapt, sa se considere datoare fata de acesti discipoli ai lui Hermes, care de altfel, de multa vreme n-au încetat sa-si atraga profunda discreditare de care teoriile si practicile lor erau învaluite: oare nu alchimistii au pretins primii posibilitatea transmiterii elementelor, teorie care constituie în zilele noastre postulatul însusi al cercetarilor asupra radioactivitatii si energiei atomice?”59 Influenta alchimiei a fost prodigioasa ...a influentat arta, literatura si tehnica. Ea a influentat si francmasoneria, ai carei adepti erau si alchimisti. Alchimia, desi nu s-a dezvoltat ca o religie, are propria sa cosmologie si eshatologie. În ce priveste rolul jucat de gnosticism, Serge Hutin afirma ca „alchimia a preluat de altfel stilul complicat al gnosticilor care prin imagini grandioase si confuze în acelasi timp, încerca sa-si initieze fidelii în secretele cosmosului, ale esentei si scopurilor universului.”60 Pe plan religios, în a doua jumatate a sec. al XIX-lea, apar o serie de grupari si secte sincretiste, care promovau credinta într-o supra-religie universal valabila si care încerca asimilarea crestinismului. Între acestea amintim secta Baha'i care propovaduia ca:61 - umanitatea se afla, în mod iminent, în pragul unei ere de totale schimbari în mediile de viata; - specia umana, în toata diversitatea ei, poate învata sa traiasca si sa lucreze ca un singur popor, într-o patrie comuna, mondiala;62 - stiinta si religia sa coexiste în mod armonios; - previzioneaza formarea unei federatii în care sa domneasca armonia si colaborarea; - pacea universala; - solutionarea spirituala a problemelor economice si sociale; - limba mondiala si scriere unica;63 - instituirea unui tribunal international. Baha'i-ul nu a ramas undeva izolat, iar intentiile sale nu au ramas utopice.64 Secta a folosit pentru propagarea conceptiilor sale un mediu existent, dinainte pregatit. Baha'u'llah s-a adresat în repetate rânduri puternicilor vremii, conducatorilor de religii si multor savanti si scriitori îndemnându-i sa faciliteze raspândirea religiei baha'i.65 Religia baha'i este cosmopolitism fideist de factura gnostica.66 Aceleasi idei sunt propovaduite de o alta secta aparuta tot în a doua jumatate a sec. al XIX-lea, Martorii lui Iehova, care îsi fundamenteaza învataturile mai ales pe texte din Vechiul Testament. Iehovistii nu sunt atât o secta crestina cât mai ales una sincretista; o organizatie politica mai mult decât o secta religioasa. Formeaza o uriasa societate trans-nationala, care îi exploateaza crunt pe numerosii sai adepti, care lucreaza voluntar.67 Martorii lui Iehova sustin acelasi universalism ca si Baha'i-ul: - omenirea se afla în pragul unei noi ere: Regatul; - toate religiile vor disparea când va ramâne numai cea a „martorilor"; - toate guvernele vor fi anihilate si se va institui un guvern mondial, condus de Mesia al lor; - pacea universala; - numarul 666 este semnul noului Mesia. În aceeasi perioada Helena Petrovna Blavatsky (1831-1892) pune bazele Societatii teozofice. De mai bine de un secol teosofia a fost sursa de introducere în occident a religiilor orientale. Teosofia este o doctrina sincretista care uneste curente religioase cu precadere din orient (cabala, budism, hinduism, taoism)68. Dupa un timp de regres, teosofia a alimentat majoritatea gnozelor contemporane si religiile pentru Noua Era. În programul Societatii teosofice se afla urmatoarele teluri: 1) constituirea unui nucleu de înfratire generala a omenirii indiferent de rasa, religie, sex, casta, culoare; 2) stimularea studierii comparate a religiilor, a filosofiilor, a stiintelor naturii; 3) cercetarea unor legi ale naturii înca neexplicate precum si promovarea fortelor ascunse, launtrice omului. Aceste puncte programatice pot fi întâlnite în întregime în miscarea New Age.69 Teosofia are legaturi cu spiritismul modern, aparut tot în aceasta perioada. Strâns legata de teosofie se afla antroposofia70 lui Rudolf Steiner (1861-1925) fondata în 1913, dupa ce a parasit Societatea teosofica. Aceleasi obiective diabolice le regasim si în ideologia iluminatului si satanistului K. Marx.71 În cartea lui Des Griffm, Al patrulea Reich al bogatilor este schitat planul Revolutiei mondiale a lui Weishaupt,72 care cuprindea:73 - abolirea tuturor guvernelor instituite; - abolirea proprietatii private; - abolirea mostenirilor; - abolirea religiilor; - abolirea familiei; - abolirea patriotismului; - crearea unui guvern mondial. Pe plan social - politic, francmasoneria pune bazele Ligii Natiunilor74 în anul 1920, care devine apoi Organizatia Natiunilor Unite (cu prerogative de guvern mondial). O alta dorinta mai veche a francmasoneriei a fost crearea Statelor Unite ale Europei.75 ~n ceea ce priveste latura religioasa, s-a fondat Consiliul Mondial al Bisericilor si alte organisme internationale, care au ca scop tot unirea. Din cele relatate pâna acum, observam ca se urmareste: - pe plan religios - unirea tuturor religiilor într-una singura; - pe plan politic - crearea unui guvern mondial; - pe plan economic - crearea unei economii unice mondiale si emiterea unei monede unice, cel mai probabil una virtuala; - pe plan social - desfiintarea granitelor - amestecarea neamurilor;
- pe plan stiintific - marea unificare a fortelor.76 De când sunt implicati ortodocsii în actiuni ecumenice? PRIMELE mentiuni ale implicarii ortodocsilor în actiuni ecumenice sunt din a doua jumatatea sec. al XIX-lea, mai precis din anul 1864, odata cu formarea „Asociatiei Bisericilor anglicana si ortodoxa - rasariteana", care a devenit în 1906 „Uniunea Bisericilor de Rasarit" în care au activat teologi englezi, americani, rusi, greci s. a. 77 La începutul sec. al XX-lea, Patriarhia ecumenica se implica în actiuni ecumenice prin emiterea a trei enciclici adresate Bisericilor crestine în care se afirma ca „diferentele dogmatice nu pot constitui o piedica de netrecut în calea apropierii si colaborarii Bisericilor unele cu altele, pâna se va putea ajunge la unirea lor deplina”78. Se uita, însa, ca aceasta conceptie este în contradictie cu învatatura de veacuri a Bisericii Ortodoxe, care învata ca nu poate sa existe unire si unitate decât în marturisirea aceleiasi credinte. A urmat apoi un sir de conferinte asa-zis „pan-ortodoxe" care au urmarit pregatirea unui sinod ecumenic, de la care se asteptau reforme în doctrina si viata Bisericii, conforme cu directivele generale masonice. Sa le amintim: 79 - 1923, Constantinopol - Conferinta pan-ortodoxa, - 1936, Atena - Conferinta profesorilor de teologie, - 1948, Moscova - Conferinta pan-ortodoxa, - 1961, Rhodos - Conferinta pan-ortodoxa, - 1963, Rhodos - Conferinta pan-ortodoxa, - 1964, Rhodos - Conferinta pan-ortodoxa, - 1968, Rhodos - Conferinta pan-ortodoxa, - 1976, Atena - Congres al facultatilor de teologie ortodoxa. Vom aminti mai târziu despre temele discutate la aceste întruniri. De asemenea, mentionam prezenta ortodocsilor în „Asociatia mondiala pentru promovarea pacii internationale între natiuni prin Biserici",80 înfiintata în 1914 si care a activat pâna în 1938. Între 1920-1938, a tinut noua conferinte. Din 1920 a avut ca vicepresedinte pe mitropolitul primat Miron Cristea. Miscarea ecumenica, care din 1948 s-a organizat în Consiliul Mondial al Bisericilor, numit si Consiliul Ecumenic al Bisericilor,81 îsi are originea în trei miscari paralele: - Consiliul misionar international, care si-a tinut prima conferinta în 1910 la Edinburg în Scotia; - gruparea „Viata si actiune", a tinut prima ei conferinta interconfesionista în 1925 la Stockholm în Suedia. La ea au participat 680 de delegati din 37 de tari; - gruparea „Credinta si organizare" a tinut prima ei conferinta în 1927 la Lausanne, în Elvetia. Au participat 400 de delegati, reprezentând 100 de Biserici, culte si comunitati crestine. Primele sase Adunari generale ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor s-au tinut dupa cum urmeaza: 1. 1948, Amsterdam. Participarea ortodoxa a fost slaba din motive social-politice. In 1952, patriarhul ecumenic Atenagora I recomanda Bisericilor ortodoxe colaborarea cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor, argumentând ca „actiunea apropierii si a colaborarii tuturor confesiunilor si organizatiilor crestine este o necesitate si o datorie sfânta, decurgând din însusi specificul si misiunea lor".82 Se uita a se mentiona ca patriarhul Atenagora I era francmason.83 Serafim Rose a argumentat faptul ca patriarhul Atenagora promova erezia milenarista, a carei principal aparator a fost N. Berdiaev, iar cu mult înainte, Giacchino da Fiore. Desi cei mai buni crestini ortodocsi erau împotriva actiunilor patriarhului - printre care parintele vazator cu duhul Filotei Zervakos din Grecia si aproape toti calugarii din Sf. Munte - el avea de partea lui un aliat puternic: „spiritul vremurilor" în continua schimbare.84 2. 1954, Evenston, SUA. 3. 1961, New Delhi, India. Acum au fost primite ca membre mai multe Biserici Ortodoxe, printre care si Biserica Ortodoxa Româna. 4. 1968, Uppsala, Suedia. 5. 1975, Nairobi, Kenya. 6. 1983, Vancouver, Canada. 7. 1991, Camberra, Australia O alta organizatie ecumenica de inspiratie masonica este Conferinta Bisericilor Europene85 fondata în 1959. Actualmente este „formata din 126 Biserici (ortodoxe, protestante, anglicane si vechi catolice) si 43 de asociatii crestine partenere" (Candela Moldovei 7-8/2003). Afirmatia este total neortodoxa, ca sa nu spunem eretica. De ce? Pentru ca Biserica Ortodoxa ca institutie divino-umana nu poate fi inclusa într-o organizatie umana. Ortodocsii care participa la adunarile Conferintei Bisericilor Europene sau la alte adunari ecumenice, o fac pe cont propriu, pentru simplul motiv ca ei nu sunt Biserica.86 Organizatia colaboreaza cu alte institutii ecumenice dintre care amintim: - Adunarea Conferintelor Episcopilor Romano-Catolici din Europa si - Comisia Ecumenica Europeana pentru Biserica si Societate, care în 1999 a fuzionat cu Conferinta Bisericilor Europene. Între organizatiile ecumenice, mai putem enumera pe cele care se ocupa de tineretul crestin, si anume: - Consiliul Ecumenic al Tineretului; - Federatia Internationala a Studentilor Crestini (WSCF) subordonate Consiliului Ecumenic al Bisericilor. La acestea se mai adauga diverse organizatii ecumenice la nivel national. Studiul documentar a peste 120 de articole si informari aparute în presa religioasa privitoare la activitatile organizatiilor ecumenice releva un fapt incontestabil: temele abordate sunt de natura social-politica si doar tangential se fac referinte teologice, într-un fel se cauta promovarea unei teologii social-politice, o teologie care sa argumenteze idealurile francmasonice. Temele se axeaza în jurul urmatoarelor cuvinte cheie: reconciliere, unitate, dreptate, rasism, înnoire, xenofobie, non-violenta, dialog-ecologic, conciliere etnica si religioasa, antisemitism, pace, drepturile omului, toleranta.87 Se constata, de asemenea, tendinta de a subordona învatamântul teologic ortodox intereselor Consiliului Ecumenic al Bisericilor, sugerându-se implicarea învatamântului teologic în sustinerea ecumenismului88 si a unitatii cu orice pret. Într-un articol din Candela Moldovei nr. 1/2001 citim: „Biserica Ortodoxa Româna a afirmat, fara echivoc, disponibilitatea pentru integrare (în Uniunea Europeana)." Noi ne întrebam, în numele cui s-a facut aceasta afirmatie si cu ce scop? Pentru care ratiuni Biserica Ortodoxa trebuie sa sustina noua ordine mondiala anticrestina? Sau poate ca nu s-a înteles ca Uniunea Europeana va fi anticrestina?! Presa a informat opinia publica în nenumarate rânduri ca oficialii Uniunii Europene nu doresc o Europa crestina.89 Mai mult, Parlamentul European s-a ridicat si împotriva Sfântului Munte.90 În 1997, Biserica Ortodoxa a Georgiei s-a retras din Consiliul Ecumenic al Bisericilor si din Conferinta Bisericilor Europene, iar 1998 s-a retras si Biserica Ortodoxa Bulgara. Noi ne rugam sa vedem cât mai curând retragerea tuturor Bisericilor Ortodoxe din Consiliul Ecumenic al Bisericilor si din toate dialogurile ecumenice. Marturia faptelor Traim într-o epoca de adânc dezechilibru spiritual, epoca în care multi crestini ortodocsi sunt ca niste copii dusi de valuri, purtati încoace si încolo, de orice vânt al învataturii, prin înselarea oamenilor, prin viclesugul lor, spre uneltirea ratacirii (Efeseni 4, 14). Pare, într-adevar, sa fi sosit timpul când oamenii nu mai sufera învatatura sanatoasa, ci - dornici sa-si desfâteze auzul - îsi gramadesc învataturi dupa poftele lor, si îsi întorc auzul de la adevar si se abat catre basme (II Timotei 4, 3-4). Ne încearca un sentiment de consternare când citim cele mai recente documente si luari de pozitie ale miscarii ecumenice.91 Dar în cadrul unor astfel de întruniri „la vârf se omite sa li se comunice eterodocsilor ca Biserica Ortodoxa este Biserica lui Hristos, la care suntem chemati cu totii. Dar multi dintre participantii ortodocsi la aceste „dialoguri" banuiesc, ori sau convins deja, ca ele nu constituie nici pe departe cadrul în care sa se poata face auzita vocea ortodoxiei; ei vad ca însasi atmosfera de „liberalism" ecumenic al acestor întruniri anuleaza orice adevar de credinta care s-ar putea rosti în cadrul lor. La nivele putin înalte, conferintele si discutiile ecumenice se organizeaza de obicei cu participarea unui vorbitor ortodox si chiar cu oficierea de rugaciuni comune. Scopul lor, departe de a fi realizarea unitatii de credinta, este, mai degraba, favorizarea raspândirii între ortodocsi a relativismului dogmatic, în numele reconcilierii si al pacii. Crestinii ortodocsi constienti de pericolul ce-l reprezinta ecumenismul se pot întreba, pe buna dreptate, unde vor sfârsi toate acestea si pâna unde va fi impusa limita tradarilor, falsificarilor si demolarilor din interior a ortodoxiei. Nu s-a facut pâna acum nici un studiu atent în aceasta privinta, dar tinând cont de logica desfasurarii evenimentelor, nu este imposibil sa vedem în ce directie se îndreapta ele. Ideologia care sta în spatele miscarii ecumenice, care inspira declaratiile si actiunile ecumenistilor, este o erezie ai carei termeni sunt deja clar definiti: „Biserica lui Hristos nu exista, nimeni nu se afla în posesia adevarului absolut. Biserica se constituie de-abia acum, în zilele noastre”92 * * * Se ridica o întrebare: ce este rau în miscarea ecumenica de vreme ce se doreste realizarea unitatii crestinilor? Problema este mult prea complexa pentru a o aborda într-un mod simplist. ~n întrebarea de mai sus sunt, de fapt, doua întrebari: 1. Ce este rau în miscarea ecumenica? 2. Ce este rau în a dori unitatea crestinilor? La a doua întrebare raspundem usor: Nu este nimic rau sa doresti realizarea unitatii crestinilor. La prima întrebare vom putea raspunde abia dupa ce vom arata ce face miscarea ecumenica. Legând întrebarile între ele, avem tendinta de a da acelasi raspuns, orientându-ne dupa partea cunoscuta. Si astfel suntem dusi în eroare. Rationamentul eronat ar fi cam asa: a dori unitatea crestina este un lucru bun. Deci, daca miscarea ecumenica doreste unitatea crestina rezulta ca ea este buna. Macar în parte. În realitate, „unitatea crestina" este nada cu care se prind crestinii naivi. Miscarea ecumenica vorbeste despre unitatea crestina, dar nu face nimic pentru unitatea crestina, pentru ca ea este interesata de unitate, dar nu crestina. Sau altfel spus, miscarea ecumenica urmareste unitatea crestinilor, dar nu în Hristos, ci în afara de Hristos. Miscarea ecumenica este doar un mijloc prin care se încearca amagirea crestinilor. Asadar, miscarea ecumenica militeaza pentru unitate în mijlocul confesiunilor crestine la fel ca si alte miscari si organizatii, asa cum am aratat mai sus. Din acest motiv, putem aseza miscarea ecumenica alaturi de teosofie, baha'i, iehovisti, francmasonerie si miscarea new age. O alta demonstratie. Astazi, se stie ca exista o similitudine între fortele fizice si fortele sociale. Cercetarile au demonstrat ca principiile din fizica pot fi aplicate si în societate ca de altfel si în economie. Ce înseamna aceasta pentru noi care studiem scopurile miscarii ecumenice? Stim ca daca asupra unui obiect actioneaza mai multe forte în diferite directii, directia în care se va deplasa obiectul este data de suma fortelor, numita si rezultanta fortelor. Aplicând aceasta regula la fortele sociale spunem ca asupra grupurilor de persoane sau asupra societatii umane, asupra maselor se exercita diferite forte: politice, economice, religioase, sociale, juridice, etc. Asadar, grupul sau masele de oameni reprezinta obiectul asupra caruia se exercita mai multe forte. Care este directia în care se va deplasa obiectul? Ca si în cazul unui obiect fizic, directia va fi data de suma fortelor, de rezultanta fortelor. Fortele par foarte diferite, aproape imposibil a însumat. Dupa felul cum am fost educati, pare imposibil de înteles legatura dintre politic, economic, religios, social, stiinta, filosofic, etc. Si totusi, cu un pic de atentie, vom observa ca toate aceste tipuri de forte actioneaza asupra aceluiasi obiect, fapt istoric.93 In pofida faptului ca aceste forte par diferite, din cauza numelor cu care le identificam (recunoastem), cu putina atentie, ce observam? Ce este comun acestor tipuri de forte? Unitatea. Unitatea este factorul comun. Fiecare tip de forta îsi cauta propria unitate specifica. În final suma acestor forte va fi unitatea. Astfel, masele de oameni (crestinii) sunt îndemnati spre unire sub un guvern mondial, cu o economie unita, cu o religie unita (unica), cu o legislatie unita (unica). De retinut ca rezultatul unitatii nu va semana cu nimic din ce a fost. Astfel, putem afirma ca miscarea ecumenica este un mijloc care contribuie la un proces ce nu are nimic comun cu crestinismul. Miscarea ecumenica este o pacaleala, o minciuna prin care francmasoneria încearca sa-i determine pe crestini sa contribuie la realizarea unitatii antihristice. Care este marturia faptelor? 1) Pe 22 iunie 1965, s-a convocat la San Francisco o conferinta religioasa pentru pacea mondiala, cu ocazia aniversarii a 20 de ani de la înfiintarea unei filiale ONU în acel oras. În fata unui public de 10.000 de persoane, reprezentanti ai religiilor hindusa, budista, musulmana, mozaica, penticostala, catolica si ortodoxa au tinut cuvântari despre fundamentarea religioasa a notiunii de pace mondiala.94 2) Într-o delegatie oficiala la cel de al XIX-lea Congres al clerului si laicatului din Dioceza Greaca a Americii de Nord si de Sud, s-a afirmat: „Credem ca miscarea ecumenica, chiar daca a luat nastere în sânul crestinismului, trebuie sa fie o miscare a tuturor religiilor care îsi dau mâna." 3) „Templul întelegerii",95 o fundatie americana initiata în 1960 ca un soi de „Asociatie a religiilor unite" cu scopul de a „cladi templul simbolic în diverse colturi ale lumii" (în perfect acord cu doctrina francmasoneriei), a tinut mai multe conferinte de vârf. La prima dintre ele, organizata la Calcutta în 1968, trapistul Thomas Merton a declarat: „Suntem deja în unitate. Ceea ce trebuie sa redobândim este unitatea primordiala.”96 4) La cea de-a doua conferinta organizata la Geneva în aprilie 1970 s-au întrunit 80 de reprezentanti a 10 dintre religiile existente pentru a discuta probleme precum: „Proiectul de creare a comunitatii mondiale a religiilor." Materialele de popularizare pe care le-a redactat „Templul întelegerii" dau la iveala ca la conferinta „la vârf organizata în toamna anului 1971 în SUA, au fost invitati si reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe, precum si faptul ca mitropolitul Emilianos din Patriarhia de Constantinopol era membru al Comitetului international al Templului. Asadar, aceste conferinte „la vârf au oferit delegatilor ortodocsi ocazia sa intre în dialoguri care duc la „crearea unei comunitati mondiale a religiilor", care „grabesc realizarea visului de pace al omenirii", potrivit filosofiilor întemeiate de Vivekananda, Ramakrisna, Gandhi, Schweitzer si potrivit fondatorilor altor religii. 5) La începutul anului 1970, Consiliul Ecumenic al Bisericilor a finantat conferinta de la Ajaltoun, Liban, dintre hindusi, budisti, crestini si musulmani care a fost urmata de o conferinta de evaluare în iunie, acelasi an, la Zurich, unde s-a declarat necesitatea „dialogului" cu religiile necrestine.97 6) La întâlnirea Comitetului Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Addis Abbeba (1971) mitropolitul Georges Khodre al Beirutului (Biserica Ortodoxa a Antiohiei) i-a socat pâna si pe delegatii protestanti când nu numai ca a lansat apelul la dialog cu alte religii dar, calcând în picioare 19 secole de istorie a Bisericii lui Hristos, i-a grabit pe crestini sa „investigheze viata de autentica spiritualitate a celor nebotezati" si sa-si îmbogateasca experienta cu „comorile ce se afla în sânul comunitatilor religioase universale" (Religious Press Service), caci „atunci când brahmanul, budistul sau musulmanul îsi citeste scriptura sa, el primeste în lumina pe însusi Hristos".98 Aflând asemenea lucruri, ramâi uimit si te întrebi daca delegatii ortodocsi sunt sau nu ortodocsi. Ca sa întelegem starea de confuzie din mintea si sufletele ecumenistilor sa redam un pasaj din cartea unui vestit hindus convertit la crestinism, Rabi Maharaj: „Din punctul meu de vedere, occidentalii care se întorc spre Orient nu L-au cunoscut niciodata pe Hristos în mod personal [...] Dupa ce am tinut un curs la un colegiu de perfectionare a profesorilor din Elvetia, am fost înfruntat de seful departamentului religios, care era un pastor la o biserica de stat. Exprimându-si dezaprobarea fata de cursul meu de religie comparata, a spus: „Eu am fost misionar în India timp de 20 de ani si am vazut indianul venerându-si dumnezeul de piatra. Eu cred ca atunci când indianul se închina idolului lui, el se închina Dumnezeului Bibliei. Nu ajutati cu nimic la stabilirea întelegerii de care avem nevoie între religii, afirmând ca exista diferente atât de drastice!" „ - Domnule reverend, eu am fost indianul acela care s-a închinat la dumnezei de piatra. Astazi eu ma închin Dumnezeului Bibliei si cred ca sunt în masura sa va spun ca nu sunt unul si acelasi lucru - sunt lumi total diferite." 99 7) In februarie 1972, un alt eveniment ecumenic fara precedent a avut loc la New York. Aici, pentru prima data în istorie - potrivit arhiepiscopului Iakobos al New York-ului - Biserica Ortodoxa Greaca a intrat într-un dialog teologic oficial cu reprezentanti ai cultului mozaic, în doua zile de discutii s-a ajuns la rezultate foarte precise care pot fi considerate simptomatice pentru rezultatele viitoarelor dialoguri cu religiile necrestine. Teologii greci au cazut de acord cu „revizuirea textelor lor liturgice referitoare la iudei si iudaism, atunci când ele sunt negative sau ostile" (Religious News Service).100 Mai poate exista vreo îndoiala în ceea ce priveste intentia acestor dialoguri? în mod evident, ea este aceea de a reformula crestinismul ortodox asa încât el sa nu mai creeze senzatii de disconfort necrestinilor. Care trebuie sa fie atitudinea noastra? Dupa toate cele expuse, ne întrebam: Care trebuie sa fie atitudinea noastra? Cum trebuie sa se comporte un bun ortodox? Domnul nostru Iisus Hristos ne învata, zicând: „Nu judecati ca sa nu fiti judecati" (Matei 7, 1). Având în minte aceste cuvinte, sa vedem cum trebuie sa se comporte un bun crestin ortodox. Sa începem prin a lamuri câteva notiuni: ecumenism, ecumenisti, ecumenisti ortodocsi. Ce este ecumenismul, am aratat. Spunem despre ecumenism ca este erezie.101 Ecumenismul este erezie! Si am vazut de ce. Cine sunt ecumenistii? În cea mai mare parte sunt eterodocsi, asadar eretici.102 Ecumenistii sunt eretici pentru ca sunt eterodocsi, abia dupa aceea pentru ca fac ecumenism. Asadar, nu-i gresit sa-i numim eretici. Când vorbim de ortodocsi, trebuie sa fim foarte atenti ca sa nu gresim din prea mult zel. Exista ortodocsi antiecumenisti, exista ortodocsi pro-ecumenisti, dar fara sa aiba legaturi cu miscarea ecumenica si exista ortodocsi implicati în miscarea ecumenica. Pe cei din a doua categorie îi putem numi victime în sensul ca accepta ecumenismul social fara sa cunoasca în profunzime implicatiile dogmatice. În ultima categorie intra delegatii. Dintre acestia, unii sunt mai liberali, altii mai traditionalisti. Iata motivul pentru care nu trebuie sa judecam fara discernamânt si în bloc. De regula, în dialogul ecumenic vocea ortodoxa nu este auzita, mai ales atunci când apara traditia Bisericii lui Hristos, caci interesele urmarite de miscarea ecumenica sunt straine de interesele Bisericii Ortodoxe. Ne întrebam, de ce mai sunt ortodocsi care participa la dialogurile ecumenice, daca vocea lor nu se face auzita? Pentru ca nu toti oamenii sunt la fel. Nu putem judeca toti identic! Iata înca un motiv pentru care nu se cuvine ca ortodocsii antiecumenisti sa acondamne pe fratii lor implicati în dialogurile ecumenice, cum nu se cuvine acestora din urma sa-i acuze sau sa-i persecute pe cei dintâi. La drept vorbind, au câstig de cauza antiecumenistii, atunci când apara valorile ortodoxiei. Fratii lor angajati în dialoguri ecumenice nutresc sperante ca vor fi de folos în misiunea ortodoxa. Fac acest lucru pe riscul lor. Exclusivismul de dragul exclusivismului denota mândrie si slava desarta. Pentru o mai buna lamurire, amintim ca nu Biserica Ortodoxa face ecumenism, ci doar anumiti ortodocsi. De asemenea, este regretabil, necrestineste si inacceptabil ca antiecumenistii sa fie persecutati si denigrati doar pentru ca au o opinie neagreata de politica ecumenista si globalista. Contextul social-politic în care apare ecumenismul ÎNCEPUTURILE ecumenismului le gasim în a doua jumatate a sec. al XIX-lea. Aparitia sa nu era întâmplatoare. El îsi facea aparitia într-un mediu favorabil, într-o vreme în care pe toate planurile era cautata unitatea. În fapt, ecumenismul continua procesul de renovatio initiat de rosicrucieni. Sosise rândul religiei! Francmasoneria, ca urmasa a constiintei religiilor pagâne, de multa vreme îsi propusese distrugerea crestinismului si a papalitatii.103
Mediul era pregatit de aparitia unei noi stari de spirit si de noi curente religioase. Vom aminti în continuare pe cele mai importante. Teosofia si spiritismul Ca societati oculte, apareau în sec. al XIX-lea, însa ca doctrina au însotit permanent sectele gnostice si religiile orientale. Studiind doctrina teosofica, vom constata usor ca ea este puntea de legatura între societatile oculte si tot ea este cea care a penetrat în constiinta crestinilor atât de usor, facându-i în acelasi timp receptivi la orice sincretism. Daca crestinismul occidental catolic a fost influentat de teosofie cu multe secole în urma, începând cu Albert cel Mare, iar protestantismul prin Eckhart, crestinismul oriental a suportat aceeasi influenta mai ales prin filosofii mistici rusi, cei mai notorii fiind Nicolai Berdiaev si Bulgacov. Într-una din lucrarile sale, Berdiaev afirma ca „vechiul gnosticism renaste într-o forma cvasi-stiintifica".104 Spiritismul ca miscare populara apare în 1848 în SUA. Comunicarea cu spiritele este un tip de magie. A favorizat raspândirea sincretismului religios.105 Societatea teosofica a fost fondata tot în 1848. N. Berdiaev sesiza înca de la începutul sec. al XX-lea posibilitatea ca practicile oculte sa se vulgarizeze, sa devina o moda. Si remarca importanta teosofiei în acest proces de popularizare.106 „Vin vremurile", zicea el, „manifestarii si obiectivarii învataturilor mistice ascunse." Si au venit! Teosofii militau pentru unirea religiilor si a guvernelor, împacarea stiintei cu religia, etc. Miscarea si doctrina teosofiei stau la baza filosofici si miscarii New Age. Baha’i-ul, care apare în cadrul islamismului ca un fel de religie laica, îsi propunea reformarea lumii si urmarea mai multe obiective politice si social-economice: guvern si tribunal mondial, limba si religie unica. Miscarea prezinta importanta prin faptul ca a depasit granitele islamului. Liderii baha'i s-au adresat liderilor politici si religiosi chemându-i la cooperare în vederea atingerii obiectivelor amintite mai sus, la care adaugam si distrugerea crestinismului. Martorii lui Iehova - o organizatie politica ascunsa sub masca religiei. Miscarea actioneaza pentru distrugerea religiei crestine prin falsificarea adevarurilor evanghelice si interpretarea în sens lumesc si politic. Promoveaza instaurarea unui guvern mondial condus de Mesia, distrugerea crestinismului si a celorlalte religii, promovarea numarului 666 ca semn al lui Mesia al lor. Martorii lui Iehova formeaza o organizatie distructiva. Are ca scop demolarea vechii ordini crestine. Si alte secte, alaturi de martorii lui Iehova, aveau sarcina de a contribui la distrugerea vechii ordini crestine. Nu întâmplator, multe dintre ele cuprind mesaje apocaliptice si milenariste, prin care anunta a noua era.107 Ele anuntau apropierea sfârsitului erei crestine si sosirea unei noi ere, mileniul de pace si armonie. În realitate, toate aceste secte pregateau constiinta oamenilor pentru primirea instituirii guvernului mondial si a religiei unice a lui Antihrist. Asa se prezentau lucrurile când francmasoneria fondeaza si initiaza dialogurile ecumenice. Privind în trecut, observam ca pe masura ce ocultismul iese la suprafata, criza morala si spirituala se agraveaza, adâncind prapastia dintre Biserica si societate. În dorinta de renovatio, de noua ordine, alta decât cea crestina, rosicrucienii si francmasonii au initiat si sprijinit farânitarea Bisericii. Cum s-a ajuns aici? S-a început cu pervertirea sistemului crestin de valori, prin introducerea de alternative la viata si mântuire. Penetrând gândirea crestina, ocultismul si gnosticismul au dus inevitabil la crearea de partide. Asa ne putem explica aparitia de numeroase ordine calugaresti si cavaleresti sau grupari mistice si pietiste. Altfel spus, societatea începe sa se dezbine. Dupa ce a aruncat zâzanie, Satan avea doar sa astepte culegerea roadelor. Reforma avea sa fie rodul zâzaniei sadite în mintile oamenilor. Ce reprezinta revolutia franceza de la 1789? Un triumf al umanismului si al francmasoneriei. Ce mai observam? Observam ca revolutia franceza reprezinta doar partea vazuta a unui proces îndelungat de separare a societatii de Biserica. Francmasoneria creeaza notiunea de stat laic si-i atribuie drepturi asupra credinciosilor Bisericii, numindu-i de acum înainte cetateni ai statului.108 Daca pâna acum actiunile anticrestine erau considerate eretice si usor de observat si combatut, de acum înainte, ereticii si dusmanii Bisericii se vor ascunde sub un nou nume, cel de politician. Iata cum ereticii de ieri îsi schimba numele pentru a fi mai greu de recunoscut si de înfruntat. Sosise, asadar, vremea ca francmasoneria sa atace Biserica sub o alta masca, fara frica de a fi descoperita. Nu întâmplator papii au interzis de nenumarate ori credinciosilor sa intre în francmasonerie.109 De acum, francmasoneria ia controlul asupra maselor de credinciosi prin intermediul institutiilor statului. Aceasta a reprezentat o noua faza în lupta francmasoneriei împotriva Bisericii. Urmatoarea faza avea ca obiectiv controlul ierarhiei bisericesti, într-o Biserica bine organizata era greu sa te lupti, întrucât ereticii erau excomunicati, iar ereziile combatute, oprind actiunea de influentare a maselor. Acum era nevoie de ceva nou. Era nevoie de infiltrarea ierarhiei în mod secret, pentru a trece la distrugerea Bisericii din interior, prin contrafacerea învataturii de credinta si prin concesiile pe care ierarhia trebuia sa le acorde eterodocsilor si puterii seculare. 111 Primele încercari de dialog ecumenic au loc la numai câteva decenii dupa Revolutia franceza. Dupa aproape 100 de ani, dialogurile ecumenice încep sa cuprinda mai toate confesiunile, inclusiv pe ortodocsi. Sub controlul francmasoneriei au loc primele dialoguri ecumenice inter-confesionale si inter-religioase. Ele vizau doua lucruri: minimalizarea învataturii de credinta si promovarea unei unitati adogmatice, sincretiste. Miscarea ecumenica reuneste delegati ai diferitelor confesiuni si religii pentru promovarea în comun a unor obiective politice si sociale, prin Biserici. Iata denumirea unei astfel de asociatii ecumenice: „Asociatia internationala pentru promovarea pacii între natiuni prin Biserici." Ne întrebam daca francmasoneria are interes pentru religie, de unde vine aceasta? Fiind de origine pagâna, necrestina, francmasoneria are ca principal obiectiv distrugerea crestinismului.112 Toate celelalte scopuri pe care le putem identifica sunt subordonate acestuia. Istoriografia consemneaza ca la 1850, "Comitetul Central Democratic European, fondat de Giuseppe Mazzini îsi propunea ca obiectiv crearea Statelor Unite ale Europei".113 Dupa ce reusise împartirea Europei pe natiuni la 1848, francmasoneria se gândea deja la o uniune de state. Dar mai erau multe piedici de trecut. Una dintre piedici era Biserica si diversitatea de credinte. Uniunea Statelor Europene impune mai întâi rezolvarea acestei probleme. Se cerea gasirea unei solutii de depasire a fundamentalismului dogmatic, în acest sens, francmasoneria a netezit calea în vederea începerii dialogului ecumenic. Francmasonii au fost cei care au facut începutul si au staruit în dezvoltarea dialogului ecumenic. Francmasoneria avea nevoie de toleranta si liniste în rândul maselor pentru a putea sa-si continue drumul catre organizarea guvernului mondial. Un guvern mondial nu spune mare lucru neinitiatilor. Dar daca ne gândim ca un asemenea guvern mondial francmasonic va detine controlul total asupra maselor si al persoanei,114 lucrurile se schimba. Viitorul ne apare foarte sumbru, pentru ca ceea ce ne asteapta este sclavia.
Sub un guvern mondial nu va fi permisa decât o singura religie: religia stapânilor, a francmasonilor, ritul paladin, adica închinarea la Lucifer.115 Note: 52. „Gnoza voia sa faca sinteza religiilor care existau în epoca ei, zoroastrismul, iudaismul, pagânismul grec, politeismul grec, crestinismul" (Alexandrian, Istoria filosofici oculte, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1994, p. 79.) 53. Teologul protestant D. Bonhoeffer sustine ca „lumea a ajuns la maturitate într-un „crestinism fara religie". „Crestinismul fara religie" îl întelegem ca un „crestinism fara dogme", redus la slujirea sociala. (Antonie Plamadeala, Biserica slujitoare, ed. cit., p. 154 s. u.) Din aceasta perspectiva, poate fi numit „crestinism socialist", în esenta sa, ecumenismul urmareste transformarea Bisericilor în mijloace de promovare a ideologiei socialiste în vederea globalizarii ei. 54. Academia Republicii Populare Române, Dictionarul enciclopedic român, vol. II D-J, Editura Politica, Bucuresti, 1964, da urmatoarea definitie cuvântului ecumenic (gr. oikumene „lume, univers"; IST., REL.), care are un caracter universal; investit cu o autoritate ce se extinde asupra întregii biserici crestine (ex. sinod ecumenic). - Miscarea ecumenica, miscare religioasa, aparuta în protestantism la începutul sec. al XX-lea, care urmareste unificarea tuturor bisericilor crestine pe baza unei platforme religioase minime si stabilirea unor contacte strânse între ele. 55. Sf. Justin Popovici, Biserica Ortodoxa si ecumenismul, Petru Voda. 2002, p. 118-120. 56. Mihai Urzica, Biserica si viermii cei neadormiti sau cum lucreaza în lume taina faradelegii, Ed. Anastasia, 1998, p. 224. 57. Pentru amanunte privind miscarea pentru o noua era se pot consulta: Ieromonah Serafim Rose, Ortodoxia si religia viitorului, Ed. Cartea Moldovei, Chisinau, 1995; Damascene Christensen, Father Seraphim Rose His Life and Works, ed. cit.; Bruno Wurtz, New Age, ed. cit.; Bruno Wurtz, Confruntari contemporane pe tema viitorului, Ed. Facla, Timisoara, 1990. 58. Istoria bisericeasca universala, vol. II, EIBMBOR, Bucuresti, 1993. p. 544. 59. Serge Hutin, Alchimia, Editura de Vest, Timisoara, 1992, p. 116-117. 60. Ibidem, p.39. 61. N. Achimescu, Noile miscari religioase, Ed. Limes Cluj-Napoca, 2002, p. 194. Vezi si lucrarea lui Danion Vasile, Darâmarea idolilor. Despre ratacirile contemporane, Ed. Bunavestire, Galati, 2002, p. 101-106.
62. Jean Vernette, Les sectes, Presses Universitaires de France, 1990, p. 71. 63. N. Achimescu, op. cit., p. 188. 64. „Bahaismul considera ca misiunea sa este aceea de a structura o noua ordine a lumii, în consecinta, interesul acestei miscari nu este orientat atât de mult spre interiorul individului, cât mai ales spre exterior; este vorba de relatii politice, sociale, culturale, este vorba de contactul cu toate acele miscari progresiste, care îsi propun detasarea de orice reflexe conservatoare, de orice traditii dogmatice si canonice." (N. Achimescu, Noile miscari religioase, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2002, p. 193.) 65. N. Achimescu, op. cit., p. 193. 66. Bruno Wurtz, Doctrinele principalelor secte ale crestinismului contemporan, Timisoara, 1988, p. 184 (curs litografiat) 67. Pentru mai multe amanunte vezi si Radu Antim, Societatea „Martorii lui Iehova" în contextul fenomenului sectar, Editura Arhidiecezana, Cluj-Napoca, 1996; Bruno Wurtz, Doctrinele principalelor secte ..., ed. cit., p. 144-176. 68. Pentru mai multe amanunte, vezi si Nicolae Achimescu, Noile miscari religioase, Ed. Limes, Cluj-Napoca. 2002, p. 59-68. 69. Bruno Wurtz, New Age, Editura de Vest. Timisoara, 1992, p. 65. 70. Nicolae Achimescu, op. cit., p. 68-88. 71. Ralph Epperson, Noua ordine mondiala, Ed. Alma, 1997, p. 117-125; Radu Comanescu si Emilian M. Dobrescu, Francmasoneria. O noua viziune asupra lumii civilizate, Ed. Valahia, 1991, p. 33, si 38; Salem Kirban, Satan's Angels Exposed, Morris Cerullo World Evangelism Edition, 1980, p. 157. 72. Ralph Epperson, op. cit., p. 110; Salem Kirban, op. cit., p. 149. 73. In 1776, evreul Adam Weishaupt a întemeiat în Bavaria ordinul Iluminatilor, care-si propunea între altele scopuri, distrugerea catolicismului, adica a crestinismului (N. Paulescu, Spitalul, Coranul, Talmudul, Canalul si Franc-Masoneria, Bucuresti, 1913, p. 216; Bruno Wurtz, op. cit., p. 35; Christian Jacq, op. cit., p. 184. Vezi si la Milton William Cooper, Partea nevazuta a lumii societati secrete, Ed. Elit, (fara an), p. 72-74.) 74. Radu Comanescu si Emilian M. Dobrescu, Francmasoneria. O noua viziune asupra lumii civilizate, ed. cit., p. 43. 75. Ibidem, p. 24-25. Vezi si referintele date de Horia Nestorescu Balcesti cu privire la Comitetul Central Democratic European [fondat de catre Giuseppe Mazzini în 1850] si Comitetul Europei Rasaritene, ambele fiind centre de orientare masonica, vizau ca obiectiv: Statele Unite ale Europei (Ordinul masonic român, p. 63). 76. Amanunte privind teoria marii unificari pot fi gasite la Cecil Folescu, Ce este universul?, Ed. Albatros, Bucuresti, 1988; John D. Barrow, Originea universului, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1994; Martin Rees, Doar sase numere. Fortele fundamentale care modeleaza universul, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000; Lee Smolin, Spatiu, timp, univers, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2002; John Barrow, Frank J. Tipler, Principiul antropic cosmologic, Ed. Tehnica, Bucuresti, 2001. 77. Istoria Bisericeasca Universala, vol. II, EIBMBOR, Bucuresti, 1993, p. 544. 78. Istoria Bisericeasca Universala, vol. II. Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1993, p. 545. 79. Ibidem, p. 534-543. 80. Ibidem, p. 545. 81. Preot Prof. Dr. Ion Bria, Dictionar de teologie ortodoxa A-Z, EIBMBOR, Bucuresti, 1994, p. 254-260; Istoria Bisericeasca Universala, ed. cit., p. 545-555. 82. Istoria Bisericeasca Universala, vol. II, ed. cit., p. 548. 83. Radu Comanescu si Emilian M. Dobrescu, Istoria franc-masoneriei (926-1960), ed. cit, p. 152. 84. Damascene Christensen, op. cit., p. 397-398. 85. Conferinta Bisericilor Europene este fondata în 1959, anul în care Consiliul pentru Relatii externe - SUA cere o noua ordine mondiala. Se pleda pentru „o noua ordine mondiala care trebuie sa raspunda aspiratiilor de pace, de schimbare sociala si economica ... o ordine internationala ...". Amanunte despre organizarea si activitatile Conferintei Bisericilor Europene pot fi gasite în rev. „Candela Moldovei", nr. 1/1998; 11-12/2000; 7-8/2003. In completare se poate consulta Dr. Antonie Plamadeala, Biserica slujitoare, Ed. EIBMBOR, Bucuresti, 1972, p. 200-210, extras din rev. „Studii teologice", 1972, 5-8. 86. Ideea trebuie retinuta întrucât vom reveni asupra ei. Ea va lamuri atitudinea pe care trebuie sa o avem unii fata de altii. 87. Mai multe amanunte ne sunt oferite de Dr. Antonie Plamadeala, Biserica slujitoare, ed. cit, p. 120-268. 88. Pentru mai multe amanunte vezi articolul „Educatia teologica ortodoxa si temele ecumenice", revista „Candela Moldovei" nr. 3/2000. 89. Ziarul „Ziua" din 06 octombrie 2003: Jacque Chirac se opune unei Europe crestine. 90. Ziarul „Ziua" din 04 octombrie 2003, p. 14. Aceasta atitudine anticrestina si antiortodoxa este semnalata înca din anul 1993. Vezi interviul cu parintele Petroniu Tanase, staretul schitului "Prodromul", aparut în „Vestitorul ortodoxiei" nr. 105 din 15 nov. 1993. 91. Vezi colectia revistei Candela Moldovei din anii 1992-2003. 92. Ierom. Serafim Rose, Ortodoxia si religia viitorului, Chisinau, 1995, p. 22-23. 93. Istoricii înteleg sa ia în consideratie o retea cât mai densa de determinari, de conditionari reciproce, de interferente. Putem accepta în principiu „superdeterminarea" chiar si a celui mai neînsemnat fapt istoric, în sensul actiunii conjugate a nenumarati factori, în practica istoriografica însa suntem nevoiti sa alegem dintre acestia si sa propunem o anumita ierarhizare. Pentru amanunte trimitem la consideratiile lui Lucian Boia din lucrarea, "Jocul cu trecutul. Istoria între adevar si fictiune". De asemenea, consideram binevenit un studiu al teoriei scenariilor si prognozelor, întrucât subiectul abordat în aceasta lucrare face obiectul atât al istoriei, cât si al scenariilor. 94. Acelasi lucru îl face organizatia „Oameni si religii", întrunita la Malta în 1991 si la Bucuresti în 1998. 95. In 1960, francmasoneria creeaza organizatia americana „Templul întelegerii reciproce", ca Asociatie a Religiilor Unite, cu scopul de a-si fonda filiale în diferite zone ale lumii (Petre Dogaru, Casa regala, femeile fatale, masoneria si dictatorii secolului XX, ed. cit., p. 518). 96. Citat dupa Ierom. Serafim Rose, Ortodoxia si religia viitorului, Chisinau, 1995, p. 24-25. 97. De atunci si pâna acum, dialogurile au devenit o realitate si s-au înmultit sub egida Consiliului Mondial al Bisericilor si al Conferintei Bisericilor Europene (Vezi colectia „Candela Moldovei" 1992-2003). Vezi si la I.P.S. Damaskinos Papandreou, Mitropolitul Elvetiei, Biserica, societate, lume, Ed. Trinitas, Iasi, 1998, p. 269-302. 98. Christian Century. 10 febr. 1971, citat dupa Ierom. Serafim Rose, op. cit., p. 27. 99. Rabi R. Maharaj, Moartea unui guru. O extraordinara istorisire a unui om care a cauta adevarul, Ed. Lumina lumii, 1994, p. 233-234. 100. Revizuiri, în secret, s-au facut si în cartile noastre de cult, editate de Institutul Biblic si de Misiune l Bisericii Ortodoxe Române. 101. Erezie = abatere de la dreapta credinta, afirmatie neconforma cu adevarul stabilit de Biserica prin sinoadele ecumenice (Pr. Prof. dr. Ene Braniste si Prof. Ecaterina Braniste, Dictionar enciclopedic de cunostinte religioase, Ed. Diecezana, Caransebes, 2001, p. 157.)
102. Prin eretici se înteleg cei rataciti de la adevarurile de credinta.
103. Christian Jacq, op. cit., p. 220, 224, 227, 234; Radu Comanescu, Emilian M. Dobrescu, Francmasoneria. O noua viziune asupra lumii civilizate, ed. cit., p. 31, 45. 104. Nicolai Berdiaev, Sensul creatiei, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992, p. 65.
105. Spiritismul modern este astazi un inepuizabil izvor de „spiritualitate New Age" (Bruno Wurtz, New Age, ed. cit., p. 65.)
106. Nicolai Berdiaev, op. cit., p. 281.
107. Amanunte interesante despre rolul credintelor milenariste în pregatirea unei noi ere, vezi la Lucian Bria, Jocul cu trecutul. Istoria între adevar si fictiune, Ed. Humanitas, 1993, p. 78-88; Idem, Sfârsitul lumii. O istorie fara sfârsit, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1999, p. 131-134.
108. Transformarea credinciosului în cetatean „s-a nascut în Franta între 1789- 1791, chiar daca a fost nevoie sa curga doua veacuri peste el pentru a atinge vârsta maturitatii. Inventia individului modern a fost o creatie de o infatuare nemasurata -liber-cugetatorii, radicalii si voltairienii erau bucurosi sa se uneasca împotriva Bisericii Catolice, ramânând în acelasi timp neîncrezatori în popor". (Jean Daniel, citat de Nathan Gardels în lucrarea „Schimbarea ordinii globale'", ed. cit., p. 24.)
109. Christian Jacq, op. cit., p. 168.
110. Radu Comanescu si Emilian M. Dobrescu, Francmasoneria. O noua viziune asupra lumii civilizate, ed. cit., p. 22.
111. Cu privire la infiltrarea ierarhiei Bisericilor crestine, în general, vezi la Bruno Wiirtz, New Age, ed. cit., p. 88-104. Referinte cu privire la infiltrarea Bisericii Catolice , vezi la Christian Jacq, op. cit., iar cu privire la infiltrarea Vaticanului, vezi la David Yallop, În numele Domnului, Ed. AII, Bucuresti, 1997. De asemenea, vezi si studiul Cine ataca Biserica Catolica?, în Studii Istorice Românesti, mai 1995, p. 37-58; în extras disponibil în format pdf la adresa http://www.angelfire.com/space2/carti/
Informatii despre infiltrarea ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române vezi la Horia Nestorescu Balcesti, op. cit.
112. Recomandam pentru amanunte lucrarea preotului anglican, francmason si teosof, C. W. Leadbeater, Partea oculta a francmasoneriei, Ed. Herald, Bucuresti. 1996.
113. Horia Nestorescu Balcesti, Ordinul masonic român, Casa de editura si presa „Sansa SRL", 1993, p. 63.
114. Exista o literatura bogata pe aceasta tema, dar din pacate, prea putine s-au tradus si în limba româna. Recomandam pentru aprofundarea temei: Texe Marrs, Project L. U.C.J.D.: The Beast 666 Universal Human Control System (224 pages). Versiunea în limba româna este disponibila la adresa http://www. angelfire.com/space2/carti/
De asemenea, pot fi consultate Serge Monaste, Protocoalele de la Toronto. Natiunile Unite contra crestinismului. Ed. Samisdat, (ISBN 937-98993-0-7); Maria Ioan Antonopol, Nu va lepadati de Hristos, nu va însemnati cu 666, Atena. 1993; Ieromonah Hristodul Aghioritul, La apusul libertatii, Ed. Sofia, Bucuresti, 1999; Mitropolitul Calinic al Pireului, Noile buletine, Antihrist, 666, Atena. 1993; Ing. Mircea Vlad, Apocalipsa 13. Sfârsitul libertatii umane, Ed. Axioma Edit, Bucuresti, 1999; Monahul Zosima Pascal-Prodromit, Sfârsitul omului, Ed. Credinta stramoseasca, 1998; Sf. Lavrentie, Viata, învataturile si minunile, Ed. Credinta noastra. 2003.
La aceasta lista care ramâne deschisa, mai adaugam: George Orwell, 1984, Ed. Hyperion, Chisinau, 1991.
115. Mai multe referinte la Danion Vasile, Darâmarea idolilor. Despre ratacirile contemporane, ed. cit., p. 150; Bruno Wurtz, NewAge, ed. cit., p. 64; Damascene Christensen, op. cit., p. 673-701.