URMATOAREA scrisoare a fost adresata de catre Dr. Justin Popovici spre fericita pomenire, parintele duhovnicesc al Manastirii Chelie Valjevo (Yugoslavia), Episcopului Jovan de Sabac si ierarhiei sârbe, la 7 mai 1977, cu rugamintea de a transmite aceasta scrisoare Sfântului Sinod si Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe. Importanta acesteia nu s-a micsorat odata cu trecerea anilor ... si poate a sporit în lumina recentelor evenimente scandaloase neortodoxe din Muntele Athos. Nu cu mult timp în urma, în Chambesy, lânga Geneva, a avut loc, prima sedinta pre-sinodala" (21-28 noiembrie 1976). Dupa citirea si studierea documentelor si hotarârilor acestei sedinte, publicate de Secretariatul pentru pregatirea Sfântului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Geneva, simt în constiinta mea necesitatea imperioasa, evanghelica, ca membru al Sfintei Biserici Ortodoxe Universale, desi sunt slujitorul ei cel mai smerit, sa ma îndrept catre Înalt Prea Sfintia Voastra, si prin Înalt Prea Sfintia Voastra, catre Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Sârbe cu aceasta expunere, care trebuie sa exprime motivele mele de suparare pentru viitorul sinod. Va rog pe Înalt Prea Sfintia Voastra, Sfintite Stapâne si Prea Cuvios Episcop, sa ma ascultati cu credinta evanghelica, si sa raspundeti acestui strigat al unei constiinte ortodoxe care, slava lui Dumnezeu, nici nu este singura, nici izolata în lumea ortodoxa, când se vorbeste despre acel sinod.

1. Din conventiile si hotarârile primei întruniri pre-sinodale", care din vreo pricina necunoscuta s-a tinut la Geneva, unde cu greu se pot afla câteva sute de credinciosi, este clar ca aceasta întrunire a pregatit si hotarât un nou catalog de probleme pentru viitorul „Mare Sinod" al Bisericii Ortodoxe. Aceasta nu a fost una dintre acele „Conferinte pan-ortodoxe", cum s-a tinut în insula Rodos si ulterior în alte parti; nici nu a fost „pre-sinod", cum s-a întâmplat pâna acum; „Prima conferinta pre-sinodala", care a început pregatirea directa pentru desfasurarea unui sinod ecumenic. Mai mult, aceasta conferinta nu si-a început activitatea pe baza „Catalogului de subiecte", stabilit la prima conferinta pan-ortodoxa din 1961 din Rodos si elaborata pâna în 1971, ci a facut o revizuire a acestui catalog si a realizat un nou „Catalog de subiecte" pentru sinod. Cu toate acestea, se pare ca nici acest catalog nu este definitiv caci foarte probabil va fi din nou schimbat si suplimentat. În ultima vreme, conferinta a reexaminat metodologia anterioara adoptata în planificarea si pregatirea finala a subiectelor de discutie pentru sinod. A scurtat tot acest proces din graba si mare trebuinta pentru a convoca sinodul cât mai repede cu putinta. Caci, potrivit declaratiei clare a Mitropolitului Meliton, Presedintele Conferintei, Patriarhul Constantinopolului si altii „grabesc convocarea" si întrunirea viitorului sinod: sinodul trebuie sa aiba o „durata scurta" si sa se ocupe de „un numar limitat de subiecte; mai mult, dupa declaratia Mitropolitului Meliton, „sinodul trebuie sa dezbata subiectele arzatoare care împiedica functionarea normala a sistemului de unire a Bisericilor locale într-una singura, Biserica Ortodoxa ..." (documente, p. 55). Toate astea ne determina sa punem întrebarea: ce înseamna asta? De ce atâta graba pentru pregatire? Unde ne vor duce lucrurile astea? 2. Problema pregatirii si întrunirii unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe nu este noua în acest veac din istoria Bisericii. Chestiunea s-a propus deja în timpul vietii Patriarhului nefericit al Constantinopolului, Meletios Metaxakis - reformatorul renumit si modernist încrezut, autorul schismelor din cadrul ortodoxiei - la Congresul pan-ortodox organizat de el, tinut la Constantinopol în 1923. (Atunci s-a recomandat ca sinodul sa se tina în orasul Nis în 1925, dar întrucât Nis nu se afla pe teritoriul Patriarhiei Ecumenice, sinodul nu a fost convocat, probabil din acest motiv. În general, Constantinopol si-a asumat monopolul „pan-ortodoxiei" pentru toate „congresele", „conferintele", „pre-sinoade" si „sinoade".) Mai târziu, în 1930, s-a constituit la Manastirea Vatopedu Comisia pregatitoare a Bisericilor Ortodoxe. Aceasta a stabilit catalogul subiectelor pentru viitorul Pre-Sinod Ortodox, care a fost introducerea pentru sinodul ecumenic. Dupa cel de al II-lea Razboi Mondial a venit rândul Patriarhului Atenagoras al Constantinopolului cu conferintele pan-ortodoxe din Rodos (iarasi, exclusiv pe teritoriul Patriarhiei Constantinopolului). Prima dintre ele, din 1961, a fost initiata pentru pregatirea unui sinod pan-ortodox, cu conditia convocarii unui pre-sinod si daca se accepta un catalog de subiecte care fusesera deja pregatite de catre Patriarhia de la Constantinopol: opt capitole întregi cu aproape 40 de subiecte principale si înca de doua ori mai multe paragrafe si subparagrafe. Dupa Conferintele a II-a si a III-a (1963 si 1964) de la Rodos, în 1966 s-a tinut Conferinta de la Belgrad. La început, aceasta s-a numit cea de a patra Conferinta Pan-Ortodoxa (Glasnik al Bisericii Ortodoxe Sârbe, Nr. 10, 1966 si documentele în limba greaca s-au publicat sub acest titlu), dar mai târziu Patriarhia Constantinopolului a redus-o la nivelul unei comisii inter-ortodoxe, astfel încât conferinta viitoare tinuta pe „teritoriul" Constantinopolitan (Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy - Geneva) din 1968, ar putea fi considerata cea de a Patra conferinta pan-ortodoxa. Se pare ca la aceasta conferinta, organizatorii nerabdatori s-au grabit sa scurteze drumul pâna la sinod, caci din catalogul foarte amplu de la Rodos (totusi, munca lor, nu a altora), ei au luat numai primele sase subiecte si au stabilit o noua procedura de lucru, în acelasi timp, s-a stabilit o noua institutie: Comisia pregatitoare inter-ortodoxa, indispensabila pentru punerea de acord a lucrarilor asupra subiectelor. Mai mult, s-a organizat Secretariatul pentru pregatirea sinodului, de fapt, aceasta a însemnat un episcop al Constantinopolului, caruia i s-au atribuit îndatoririle cu scaunul [resedinta] la Geneva - si în acelasi timp s-au respins propunerile pentru includerea altor membri ortodocsi în Secretariat. Aceasta comisie pregatitoare si Secretariatul, prin vointa Constantinopolului, a tinut o întrunire la Chambesy în iunie 1971. La aceasta întrunire s-au examinat si aprobat în unanimitate rezumate ale celor sase subiecte selectate, care s-au publicat consecutiv în câteva limbi si au fost supuse spre examinare, ca si întreaga lucrarea anterioara de pregatire a sinodului, criticii nemiloase a teologilor ortodocsi. Criticile teologilor ortodocsi (printre care scrisoarea mea, trimisa atunci prin Înalt Prea Sfintia Voastra si cu aprobarea Înalt Prea Sfintiei Voastre, Sfântului Sinod al Episcopilor si aprobata ulterior de multi teologi ortodocsi si publicata în diferite limbi din lumea ortodoxa) explica limpede de ce hotarârea Pregatirii Comisiei de la Geneva de a convoca în 1972 Prima conferinta pre-sinodala pentru revizuirea catalogului de la Rodos nu a avut loc în acel an si conferinta s-a desfasurat cu mare întârziere. Prima conferinta pre-sinodala s-a tinut abia în noiembrie 1976, iarasi, de buna seama, pe „teritoriul" Constantinopolului, la centrul mai sus mentionat, Chambesy, de lânga Geneva. Asa cum se vede limpede din documentele si rezolutiile publicate abia acum, si pe care le-am cercetat cu atentie, aceasta conferinta a reexaminat catalogul de la Rodos într-o asemenea masura ca delegatiile participante la lucrarile diferitelor comitete au ales în unanimitate numai trei subiecte pentru sinod (au fost incluse pe lista numai trei din cele sase initiale!), în timp ce 30 de subiecte, care nu s-au ales în unanimitate, au fost date deoparte pentru „studiul particular din Bisericile individuale", în forma „problematicii Bisericii Ortodoxe" (un concept în întregime strain de ortodoxie). În viitor, aceste subiecte ar putea deveni subiectul „examinarilor ortodoxe" si ar putea fi incluse în catalog. Dupa cum s-a mai spus, aceasta conferinta a alterat procesul si metodologia elaborarii subiectelor si lucrarea pregatitoare a sinodului care, repet, potrivit organizatorilor din Constantinopol, cât si din alte locuri, ar trebui sa aiba loc „cât mai repede cu putinta". Din toate astea este limpede pentru fiecare crestin ortodox ca prima conferinta pre-sinodala nu a venit cu nimic nou substantial, ci mai degraba continua sa conduca sufletele ortodoxe cât si constiintele multora prin multe labirinte noi, initiate din ambitii personale. De aceea, s-ar parea ca sinodul ecumenic se pregateste din 1923 si de aceea în prezent se doreste sa se desfasoare în graba. 3. Toate problematicile contemporane cu privire la subiectele viitorului sinod, nesiguranta si schimbarea intentiei lor, cât si toate noile schimbari si „revizuiri" demonstreaza un singur lucru fiecarei constiinte ortodoxe adevarate: ca în prezent nu sunt probleme serioase sau presante care sa justifice convocarea si desfasurarea unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe. Si daca, totusi, ar exista vreun subiect vrednic de a fi obiectul convocarii si desfasurarii unui sinod ecumenic, acesta nu este cunoscut de catre initiatorii, organizatorii si responsabilii tuturor „Conferintelor" mentionate mai sus, cu „cataloagele" lor anterioare si prezente. Daca nu, atunci cum se explica faptul ca începând cu întrunirea de la Constantinopol din 1923, continuând cu cea din Rodos din 1967 si pâna la cea de la Geneva din 1976, „tematicile" si „problematicile" urmatorului sinod s-au schimbat constant? Schimbarile s-au facut la numar, organizare, continut si criteriile folosite pentru Catalogul subiectelor care trebuie sa constituie lucrarea acestui mare si unic corp ecleziastic - Sfântul Sinod Ecumenic al Bisericii Ortodoxe, asa cum a fost si trebuie sa fie. În realitate, toate acestea dovedesc si sublineaza nu numai obisnuita lipsa de consistenta, ci si o incapacitate si esec evident pentru a întelege natura ortodoxiei de catre cei care vor impune „Sinodul" lor asupra Bisericilor Ortodoxe, în prezent, în situatia prezenta - o ignoranta si neputinta de a simti si a întelege ce înseamna cu adevarat sinod ecumenic pentru Biserica Ortodoxa si pentru pleroma credinciosilor ei care poarta numele de crestini. Caci daca ei au simtit si au facut aceasta, vor sti mai întâi ca niciodata în istoria si viata Bisericii Ortodoxe nu exista nici un singur sinod, ca sa nu mentionam un asemenea eveniment exceptional, plin de har (ca Rusaliile) ca un sinod ecumenic, sa caute si sa inventeze subiecte în acest fel artificial pentru lucrarea si lucrarile lui; niciodata nu s-au convocat asemenea conferinte, congrese, pre-sinoade si alte întruniri artificiale, necunoscute pentru traditia sinodala ortodoxa si în realitate a împrumutat din organizatiile occidentale, straine Bisericii lui Hristos. Realitatea istorica este foarte clara: sfintele Sinoade ale Sfintilor Parinti insuflati de Dumnezeu, întotdeauna au pus înaintea lor una sau cel mult doua sau trei probleme prin gravitatea extrema a marilor erezii si schisme care au denaturat credinta ortodoxa, au farâmitat Biserica si au primejduit grav mântuirea sufletelor oamenilor, mântuirea poporului ortodox al lui Dumnezeu si a întregii creatii a lui Dumnezeu. De aceea, sinoadele ecumenice au avut întotdeauna un caracter hristologic, soteriologic, ecleziologic, care înseamna ca singurul lor subiect central - vestea lor cea buna - a fost întotdeauna Dumnezeul-Om Iisus Hristos si mântuirea noastra în El, îndumnezeirea noastra în El. Da, El - Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul nascut si consubstantial, întrupat; El - Capul vesnic al Trupului Bisericii pentru mântuirea si îndumnezeirea omului; El - în întregime în Biserica prin harul Duhului Sfânt, prin credinta adevarata în El, prin credinta ortodoxa. Aceasta este cu adevarat tema ortodoxa, apostolica si patristica, tema nemuritoare a Bisericii Dumnezeului-Om pentru toate vremurile, trecut, prezent si viitor. Numai acesta poate fi subiectul oricarui posibil viitor sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe, iar nu vreun catalog de subiecte scolastic-protestante, care nu au nici o legatura cu viata duhovniceasca si experienta ortodoxiei apostolice de-a lungul veacurilor, caci nu e nimic mai mult decât o serie de teoreme anemice, umaniste. Universalitatea vesnica a Bisericii Ortodoxe si a tuturor sinoadelor ei ecumenice consta în Persoana atotcuprinzatoare a Dumnezeului-Om, Domnul Hristos. Aceasta este realitatea centrala si universala, tema sinoadelor ortodoxe, aceasta este taina si realitatea unica a Dumnezeului-Om peste care se zideste si se sprijina Biserica Ortodoxa a lui Hristos cu toate sinoadele ecumenice si întreaga ei realitate istorica. Pe aceasta temelie, noi trebuie sa construim chiar si astazi, în privelistea cerului si a pamântului, iar nu pe subiectele scolastic protestante si umaniste folosite de delegatiile din Constantinopol si Moscova, care în acest moment amar si critic al istoriei se prezinta a fi „conducatori si reprezentanti" ai Bisericii Ortodoxe în lume. 4. Din documentele ultimei Conferinte pre-sinodale de la Geneva, ca si în situatiile anterioare similare, este limpede ca delegatiile ecleziastice de la Constantinopol si Moscova difera putin una de cealalta cu privire la problemele si temele stabilite ca subiect de lucru pentru viitorul sinod. Ele au aceleasi subiecte, aproape acelasi limbaj, aceeasi mentalitate, aceleasi ambitii. Totusi, lucrul acesta nu surprinde. Pe cine reprezinta acestea acum cu adevarat, ce Biserica si care popor al lui Dumnezeu? Ierarhia de la Constantinopol la aproape toate întrunirile pan-ortodoxe, consta în primul rând în mitropoliti si episcopi titulari, pastori fara turme si fara responsabilitate pastorala concreta înaintea lui Dumnezeu si a propriei lor turme vii. Pe cine reprezinta ei si pe cine vor reprezenta la viitorul sinod? Printre reprezentantii oficiali ai Patriarhiei Ecumenice nu sunt ierarhi din insulele grecesti, unde se gasesc adevarate turme ortodoxe; nu sunt deloc episcopi diocezani greci din Europa si America, ca sa nu mai pomenim de alti episcopi din Rusia, America, Japonia, Africa, care au turme ortodoxe mari si teologi ortodocsi foarte buni. Pe de alta parte, actuala delegatie de la Patriarhia Moscovei reprezinta marea Biserica de sfinti si mucenici ai Rusiei si milioanele de mucenici si marturisitori ai ei, numai de Dumnezeu stiuti? Socotind dupa cele ce declara si apara aceste delegatii oriunde calatoresc în afara Uniunii Sovietice, ele nici nu reprezinta, nici nu exprima spiritul si atitudinea adevarata a Bisericii Ortodoxe Ruse si a turmei sale ortodoxe credincioase, caci foarte adesea aceste delegatii pun lucrurile Cezarului înaintea lucrurilor lui Dumnezeu. Totusi, porunca scripturistica este astfel: „Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni" (Fapte 5, 29). Mai mult, este corect, este ortodox sa ai asemenea reprezentanti ai Bisericilor Ortodoxe la diferite întruniri ortodoxe la Rodos sau la Geneva? Reprezentantii Constantinopolului, care au început acest sistem al reprezentarii Bisericilor Ortodoxe la sinoade si cei care accepta acest principiu care, potrivit teoriei lor, este în concordanta cu „sistemul de Biserici locale autocefale si autonome" - au uitat ca un asemenea principiu contrazice traditia sinodala a ortodoxiei. Din nefericire, acest principiu de reprezentare a fost acceptat repede de catre toti ceilalti ortodocsi: uneori tacit, alteori cu voturi de protest, dar uitând ca Biserica Ortodoxa, în natura ei si în constitutia ei neschimbata dogmatic este episcopala si centrata în episcopi. Caci episcopul si credinciosii adunati în jurul lui sunt expresia si manifestarea Bisericii ca Trup al lui Hristos, mai ales în Sfânta Liturghie: Biserica este apostolica si universala numai datorita episcopilor ei, în masura în care ei sunt capii unitatilor ecleziastice adevarate, eparhiile, în acelasi timp, celelalte forme schimbatoare de organizare bisericeasca mai târzii din punct de vedere istoric: mitropolii, arhiepiscopii, patriarhii, pentarhii, autocefalii, autonomii, etc., totusi, oricât de multe ar fi sau vor fi, nu pot avea si nu au o semnificatie hotarâtoare si ferma în sistemul sinodal al Bisericii Ortodoxe. Mai mult, ele pot constitui o opreliste în functionarea corecta a principiului sinodal daca împiedica si resping caracterul si structura episcopala a Bisericii si a Bisericilor. Fara îndoiala, trebuie sa aflam diferenta principala dintre ortodoxie si ecleziologia papala. Daca este asa, atunci cum poate fi reprezentata potrivit principiului delegatiei, adica de acelasi numar de delegati, de pilda, Bisericile ceha si româna. Sau într-o masura si mai mare, Patriarhiile din Rusia si Constantinopol? Ce grupuri de credinciosi reprezinta primii episcopi si ce grupuri de credinciosi reprezinta cei de ai doilea? De curând, Patriarhia din Constantinopol a dat o multime de episcopi si mitropoliti, aproape toti titulari si fictivi. Poate ca aceasta este o masura pregatitoare pentru a garanta la viitorul „Sinod Ecumenic" prin multimea lor de titluri, majoritatea voturilor pentru ambitiile neo-papale ale Patriarhiei de la Constantinopol? Pe de alta parte, Bisericilor cu râvna apostolica în lucrarea misionara, cum ar fi Mitropolia Americana, Biserica Rusa din strainatate, Biserica Japoneza si altora, nu le este îngaduit nici un singur reprezentant! Unde se afla în toate astea principiul universal al ortodoxiei? Ce fel de sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos va fi acesta? Deja la Conferinta de la Geneva, Ignatie, Mitropolit din Laodicea si reprezentant al Patriarhiei Antiohiei, a spus cu tristete: „înteleg tulburarea, caci raul determina experienta sinodala care este temelia Bisericii Ortodoxe." 5. Cu toate acestea, Constantinopolul si altii, nu pot astepta convocarea „sinodului". Mai întâi potrivit dorintelor si insistentelor lor, Prima Conferinta Pre Sinodala de la Geneva a hotarât ca „sinodul trebuie sa se convoace cât mai repede cu putinta", ca acest sinod trebuie sa aiba o „durata scurta" si ca trebuie „sa ia în considerare un numar mic de subiecte". Sunt numite cele zece subiecte alese. Primele patru subiecte sunt: diaspora, problema autocefaliei ecleziastice si conditiile pentru proclamarea ei, dipticurile - adica, ordinea prioritatii Bisericilor Ortodoxe. Obiectivitatea evanghelica ne obliga sa observam ca presedintele prezidiului Conferintei pre sinodale, Mitropolitul Meliton, a condus un sinod despotic si nepotrivit. Lucrul acesta este clar din fiecare pagina a documentelor publicate ale conferintei. Se afirma limpede si deschis ca „Acest Sfânt si Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, care se pregateste nu trebuie privit ca unic, excluzând convocarea ulterioara a Sfintelor si Marilor Sinoade" ("Documente", p. 18, 20, 50, 55, 60). Cu privire la toate astea, o constiinta cu simtire evanghelica nu poate decât sa puna urmatoarea întrebare: care sunt concluziile reale ale unui sinod convocat într-o asemenea graba si într-o maniera atât de arbitrara? Prea Sfintiti Episcopi, am ferma impresie si convingere ca toate acestea arata dorinta ascunsa a anumitor persoane cunoscute din Patriarhia Constantinopolului. ca cele mai cinstite puteri ale Patriarhiei Ortodoxe impun propriile idei si procedee asupra tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale si în general asupra lumii ortodoxe si a diasporei ortodoxe si aproba un „sinod ecumenic" neo-papist. Pentru acest motiv, printre cele zece subiecte alese pentru sinod, s-au introdus, de buna seama ca prioritati, acele subiecte care dezvaluie intentia Constantinopolului de a supune întreaga diaspora ortodoxa - si asta înseamna lumea întreaga! Si pentru a garanta pentru sine dreptul exclusiv de a recunoaste autocefalia si autonomia tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume în general, atât în prezent cât si în viitor, si în acelasi timp pentru a impune ordinea si rangul lor la dispozitia lor (tocmai asta implica aceasta problema a dipticurilor, fiindca ele se preocupa nu numai de „rânduielile slujirii liturgice", ci si de regulamentul prioritatii la sinoade, etc.). Ma plec cu smerenie înaintea realizarilor de veacuri ale Marii Biserici de la Constantinopol si înainte crucii ei actuala care nu este nici mica, nici usoara, care, potrivit firii lucrurilor, este crucea întregii Biserici - caci, asa cum spune Apostolul, „Când un madular sufera, întreg trupul sufera". Mai mult, eu recunosc rangul canonic si întâietatea Constantinopolului fata de Bisericile Ortodoxe locale, care au cinste si drepturi egale. Nu ar respecta cuvântul Evangheliei, daca Constantinopolul, având în vedere dificultatile în care se gaseste acum, ar putea sa aduca întreaga ortodoxie pe marginea prapastiei, asa cum s-a întâmplat odata la pseudo-sinodul din Florenta, sau sa canonizeze si sa dogmatizeze anumite forme istorice care, la un moment dat, s-ar putea transforma din aripi de zbor în lanturi grele, înlantuind Biserica si prezenta ei transfiguratoare în lume. Ca sa fiu cinstit: conducerea reprezentantilor Constantinopolului din ultimele decenii a fost caracterizata prin aceeasi agitatie nesanatoasa, prin aceeasi stare bolnava duhovniceste, ca aceea care a adus Biserica la înselarea si ocara Florentei în sec. al XV-lea. (Nici conducerea aceleiasi Biserici sub jugul turcesc nu a fost un exemplu al tuturor timpurilor. Atât jugul florentin, cât si cel turcesc au fost primejdioase pentru ortodoxie.) Cu diferenta ca astazi situatia este si mai amenintatoare: înainte, Constantinopolul a fost un organism viu, cu milioane de credinciosi - el a putut sa biruiasca fara întârziere criza determinata de directiile externe cât si ispita de a da credinta si împaratia lui Dumnezeu pe bunurile lumii acesteia. Totusi, Constantinopolul are astazi numai mitropoliti fara turma, episcopi care nu au pe cine sa pastoreasca (adica, fara eparhii), care, cu toate aceastea, doresc sa controleze destinele întregii Biserici. Astazi nu trebuie, nu poate fi o noua Florenta! Nici situatia prezenta nu se poate compara cu dificultatile jugului turcesc. Aceeasi judecata se aplica si la Patriarhia Moscovei. Dificultatile ei sau ale altor Biserici locale, sub comunismul fara de Dumnezeu, trebuie sa le permita sa hotarasca viitorul ortodoxiei? Soarta Bisericii nici nu este, nici nu mai poate fi în mâinile împaratului bizantin sau a altui stapânitor. Nu este controlul unui patriarh sau a oricareia dintre puterile acestei lumi, nici macar în aceea a pentarhiei sau a „autocefaliilor" (în sens restrâns). Prin puterea lui Dumnezeu, Biserica a crescut într-o multime de Biserici locale cu milioane de credinciosi, dintre care, în zilele noastre, multi au adeverit cu sângele lor mostenirea si credinta apostolica în Miel. Au aparut la orizont noi Biserici locale, cum ar fi cea japoneza, africana si americana si libertatea lor în Domnul nu trebuie înlocuita cu nici o „super-Biserica" de tip papal (cf. Canonului 8, Sinodul III Ecumenic), caci asta ar însemna un atac chiar asupra esentei Bisericii. Fara acordul lor, solutia esentei oricarei probleme ecleziastice de semnificatie ecumenica este de neconceput, ca sa nu pomenim solutiile la problemele care îi intereseaza imediat, de exemplu, problema diasporei. Lupta de veacuri a ortodoxiei împotriva absolutismului roman a fost o lupta tocmai pentru aceasta libertate a Bisericii locale ca universala si sinodala, completa si întreaga în sine. Noi trebuie sa parcurgem astazi drumul Romei celei dintâi si cazute, sau a vreuneia de acelasi fel, „a doua" sau „a treia"? Trebuie sa credem ca Constantinopolul, care în persoanele sfintilor si marilor ei ierarhi, clerul si poporul sau, care s-a opus cu îndrazneala vreme de veacuri protectionismului si absolutismului roman, se pregateste astazi sa ignore traditiile respectate ale ortodoxiei si sa le schimbe pentru un înlocuitor neo-papal al unei „a doua", „a treia" sau al altui fel de Roma? 6. Prea Cinstiti Parinti! Toti ortodocsii vad si îsi dau seama cât de important, cât de semnificativa este astazi problema diasporei ortodoxe atât pentru Biserica Ortodoxa în general cât si pentru toate Bisericile Ortodoxe, fiecare în parte. Aceasta problema se poate hotarî asa cum doreste Constantinopolul sau Moscova, fara sa se refere, fara participarea credinciosilor, preotilor si teologilor ortodocsi ai diasporei, care sporeste în fiecare zi? Problema diasporei, fara îndoiala, este o problema de exceptionala importanta; este o problema care s-a ridicat la suprafata pentru prima data în istorie cu asemenea putere si semnificatie. Caci solutia ei va prilejui realmente convocarea unui adevarat sinod ecumenic în care toti episcopii ortodocsi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe vor participa cu adevarat. O alta problema care ar putea, dupa parerea noastra si ar trebui sa fie discutata la un sinod ecumenic autentic al Bisericii Ortodoxe, este problema ecumenismului. Pe buna dreptate, aceasta este o problema ecleziastica cu privire la Biserica, ca unitate si organism teandric, o unitate si organism care sunt stabilite nesigur de catre sincretismul ecumenic contemporan. Se raporteaza si la problema omului, pentru care nihilismul ideologiilor contemporane si mai ales ateiste, a sapat un mormânt fara nadejde de înviere. Ambele probleme se pot rezolva corect si într-un fel ortodox numai pornind de la bazele teandrice ale sinoadelor vechi si cu adevarat ecumenice. Totusi, în prezent, las aceste probleme deoparte, ca sa nu supraîncarce aceasta chemare cu noi discutii si sa-l extinda în mod nejustificat. Deci problema diasporei este foarte grava si extrem de importanta în ortodoxia contemporana. Totusi, sunt acum conditiile care sa garanteze solutionarea ei corecta în sinod, în chip ortodox, si potrivit învataturii Sfintilor Parinti? Este posibil sa existe acolo într-adevar o reprezentare libera si adevarata a tuturor Bisericilor Ortodoxe la un sinod ecumenic fara sa fie tulburate de influente exterioare? Sunt reprezentantii multor Biserici, mai ales ai celor sub regimuri militant ateiste, cu adevarat în stare sa exprime si sa apere principiile ortodoxe? Poate o Biserica care îsi neaga proprii ei mucenici sa fie un marturisitor autentic al Crucii de pe Golgota sau purtator al duhului si al constiintei sinodale a Bisericii lui Hristos? Înainte de a avea loc un sinod, sa ne întrebam daca va fi posibil pentru constiintele milioanelor de mucenici noi, curatati de sângele Mielului, sa vorbeasca în el. Experienta istoriei ne învata ca ori de câte ori Biserica este rastignita, fiecare dintre membrii ei este chemat sa sufere pentru Trupul ei, si sa nu dezbata probleme artificiale sau sa caute raspunsuri false la probleme reale - „pescuitul în ape tulburi pentru satisfacerea ambitiilor personale. Sa nu pomenim ca atâta vreme cât Biserica a rabdat persecutii, nu s-a convocat nici un sinod ecumenic - ceea ce nu înseamna ca Biserica lui Dumnezeu din acele vremuri nu vietuia si functiona dupa o practica sinodala. Dimpotriva, vremea persecutiilor a fost perioada celor mai bogate roade. Dupa aceea, când s-a întrunit Primul Sinod Ecumenic, s-au adunat si marturisitorii cu ranile si cicatricile lor. Episcopii au fost încercati în focul suferintei, care L-au putut marturisi apoi pe Hristos ca Dumnezeu si Domn. Va fi duhul lor prezent si în zilele noastre? Cu alte cuvinte, episcopii vremii noastre, care sunt asemenea mucenicilor, vor fi prezenti la sinodul care se pregateste acum, astfel ca acest sinod sa se slaveasca potrivit Duhului Sfânt si sa vorbeasca si sa hotarasca dupa Hristos, si ca sa nu se auda în el mai întâi cei care nu sunt liberi fata de influenta puterilor lumii acesteia? Sa consideram, de exemplu, grupul episcopilor Bisericii Ruse din afara tarii, care, pentru toata slabiciunea lor omeneasca, poarta asupra lor lanturile Domnului si ale Bisericii Ruse care a mers în pustie din pricina prigoanelor, într-un chip care nu au fost mai prejos decât cele ale lui Diocletian: acesti episcopi au fost exclusi dinainte de catre Moscova si Constantinopol, de la participarea la sinod, si astfel i-au redus la tacere. Sa ne gândim la episcopii Rusiei si ai altor tari ateiste declarate, care nu vor putea participa liber la sinod sau vorbi sau lua decizii în mod liber; unii nici nu vor avea voie sa participe la sinod. Sa nu mai vorbim de imposibilitatea lor sau a Bisericilor lor de a se pregati cu vrednicie pentru un prilej atât de important si semnificativ. Nu este lucrul acesta o dovada mai mult decât suficienta ca la sinod, constiinta Bisericii martirizate si constiinta pleromei ecleziastice vor tacea, ca reprezentantii lor nici macar nu vor putea intra - asa cum s-a întâmplat cu unul dintre marturisitorii cei mai straluciti ai Bisericii prigonite la întrunirea de la Nairobi (ma refer mai ales la Soljenitîn)? Putem lasa deoparte problema cu privire la cât de moral sau chiar normal poate fi ca la vremea când Domnul Iisus Hristos si credinta în El sunt rastignite într-un chip cu mult mai cumplit decât înainte, urmatorii Lui trebuie sa hotarasca cine va fi cel dintâi dintre ei. La vremea când satan cauta nu numai trupul ci chiar sufletul omului si al lumii, când omenirea este amenintata cu autodistrugerea, este moral si normal ca ucenicii lui Hristos sa se preocupe de aceleasi probleme (si în acelasi fel) ca ideologiile anticrestine contemporane - ideologii care vând Pâinea vietii pe un maldar de gunoi? Tinând cont de aceste lucruri si extrem de constienti de situatia Bisericii Ortodoxe contemporane si a lumii în general - care nu s-a schimbat substantial de la ultimul apel catre Sfântul Sinod al Episcopilor (mai 1971) constiinta mea ma obliga înca o data sa ma îndrept cu insistenta si cu rugaciune fierbinte catre Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Sârbe martirizate: Biserica noastra sârba sa se retina sa participe la pregatirile pentru „sinodul ecumenic", si de buna seama, sa se abtina sa participe la sinod. Caci, Dumnezeu sa nu îngaduiasca ca acest sinod sa vina si sa treaca, ca sa se astepte de la el un singur rezultat: schisme, erezii si pierderea multor suflete. Analizând problema din punct de vedere al experientei apostolice si patristice si istorice a Bisericii, un asemenea sinod, în loc de vindecare, va deschide rani noi în trupul Bisericii si va ridica în fata ei probleme noi si nenorociri noi. Trebuie sa rostesc rugaciunile sfinte si apostolice ale Parintilor Sfantului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe. Nevrednicul arhimandrit Iustin (parinte duhovnicesc al Manastirii Chelie) ajunul Sarbatorii Sfântul Gheorghe, 1977 Manastirea Chelie, Valjevo, (Yugoslavia).