Despre adevărata convieţuire în pace

ProOrtodoxia

Potrivit celor şaisprezece principii dogmatice, canonice, liturgice, istorico-bisericeşti expuse până acum, declarăm cu toată credinţa în Iisus Hristos că ortodocşii nu pot fi ecumenişti.
Este posibil ca în cazul în care creştinii ortodocşi au o atitudine hotărâtă de respingere a ecumenismului şi admit nici un compromis, să li se reproşeze următoarele:
- neparticipând la mişcarea ecumenică, care a cuprins întreaga lume, s-ar opune păcii şi solidarităţii între oameni;
- respectarea adevărului fără „dragoste” nu este justificată de pe poziţiile situaţiei tragice actuale din lume;
- s-ar opune tendinţelor de pace ale oamenilor de stat, care depun eforturi colosale pentru asigurarea păcii şi izbăvirea omenirii de atot-nimicitoarea catastrofă nucleară.

Iată răspunsul nostru la acestea:
Noi, creştinii ortodocşi, ne desolidarizăm cu fermitate de Mişcarea Ecumenistă şi de dialogurile în cadrul C.M.B., deoarece participând la acestea ne-am abate de la adevărata credinţă ortodoxă,â şi de la poruncile Mântuitorului nostru Domnul Iisus Hristos, şi ne-am apropia de duşmanii Sfintei Biserici Ortodoxe, adică de eretici. Mai mult decât atât, ecumenismul ne împinge spre comuniune religioasă cu religiile necreştine: iudaismul, mahomedanismul, budismul, confucianismul etc, şi chiar cu feluritele asociaţii şi ideologii politice, militare şi para-religioase.
Evitând în cadrul relaţiilor strict religioase, mişcările şi comunităţile neortodoxe şi refuzând pe baza hotărârilor canonice orice contact cultic şi sacramental cu acestea, nu lipsim de dragostea noastră pe aproapele în planul relaţiilor social umane. În domeniul social sprijinim iniţiativele de pace ale autorităţilor civile şi ne rugăm „pentru pace în lumea întreagă”, urmând Sfântului Apostol Pavel: „Să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii [...] ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna cuviinţă” (I Tim. 2, 1-2). Ce om cu judecată vrea război, ştiind că acesta poate distruge viaţa pe pământ?
Sectanţii îşi închipuie că s-au făcut deja membri ai împărăţiei cereşti şi de aceea sunt independenţi de autorităţile pământeşti. Câtă înşelare! Creştinul nu trebuie să fie un răzvrătit, el trebuie să respecte porunca lui Dumnezeu: „Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mt. 22, 21).
De asemenea, ne simţim datori să iubim pe aproapele ca pe noi înşine (Mt. 22, 39) şi socotim că adevărata dragoste către om nu este mai puţin importantă decât dragostea faţă de întreaga omenire. Sfinţii Părinţi, care au fost fără îndoială cei dintâi rugători pentru pacea lumii, îndreptau atenţia creştinului înainte de toate către Cer şi către lupta lăuntrică a patimilor sufletului, căci din pricina sufletului neiubitor de pace au loc în lume toate dezbinările.
Să ne amintim cuvintele Prea Cuviosului Serafim de Sarov: „Dobândeşte duh paşnic, şi mii de oameni se vor mântui în jurul tău!”. Prea Cuviosul Macarie cel Mare, în convorbirea sa despre pace, doreşte tuturor celor care îl ascultă: „pacea cerească, care a născut Lumina lumii (In. 8, 12), pacea pe care au rostit-o proorocii şi despre care au vorbit cei cucernici şi au binevoit-o îngerii. (Lc. 2, 14) [...] Pacea lui Dumnezeu, care a fost cu toţi Sfinţii Părinţi şi i-a ferit de orice ispită. Această pace fie cu voi în numele Tatălui şi Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”.
Călăuzindu-ne după aceste gânduri despre pace ale Sfinţilor Părinţi, nu-l vom trăda pe Iisus Hristos – Domnul păcii şi învăţătorul iubirii. O astfel de trădare s-ar săvârşi dacă s-ar jertfi dragostea de dragul „adevărului” orb şi mărturisit în chip fariseic, sau dacă adevărul s-ar sacrifica de dragul „iubirii” înţelese în chip pământesc.
Programul anticreştin al Masoneriei nu mai este pentru nimeni un secret. Masonii „pacificatori” demult ard de dorinţa să lichideze creştinismul „pentru binele omenirii”. Acest lucru l-a remarcat cu peste o sută de ani în urmă marele scriitor rus Dostoievski, care a participat în 1867 la Congresul păcii de la Geneva. Iată ce scria într-o scrisoare către Ivanov-Homirov: „Au ajuns până acolo încât au declarat că pentru dobândirea păcii pe pământ trebuie să fie distrusă credinţa creştină”. Sub pretextul păcii, Masoneria îşi dă silinţa să şteargă din conştiinţa oamenilor ideea despre adevărul mântuitor al lui Dumnezeu. Bisericii Ortodoxe i se impune, ca şi condiţie de colaborare pentru realizarea păcii pe pământ, să renunţe la valorile nepreţuite ale credinţei şi la renegarea radicală a tradiţiilor. Acest lucru nu se cere şi comunităţilor laice angajate în lupta pentru pace, ci doar Bisericii Ortodoxe, întrucât Masoneria caută în orice chip şi ştie unde să lovească pentru a distruge „stâlpul şi temelia adevărului” (Tim. 3, 15).
În discursul introductiv rostit la Adunarea a VI-a C.E.B. de la Vancouver din iulie 1983, secretarul general de atunci al dr. Philip Porter şi-a exprimat dezaprobarea în privinţa „tradiţionaliştilor” fideli adevărului mântuitor al lui Hristos. Iată cuvintele lui: „Unii se tem să pornească pe calea inevitabilă a pacificării de parcă e nevoie să-şi păstreze credinţa chiar dacă lumea ar pieri în foc”. Reiese că lumea se va păstra dacă ne vom sacrifica credinţa. Să fie oare într-adevăr aşa? Nu, Sfânta Scriptură spune altceva: Daca vom asculta de Dumnezeu şi vom avea adevărata credinţă, atunci El ne va dărui adevărata pace şi bunăstare; iată ce spune însuşi Dumnezeu prin gura proorocului Isaia: „De veţi vrea şi de Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca. Iar de nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului adevăr grăieşte” (Is. 1,19-20). În cartea vetero-testamentară a Judecătorilor se subliniază clar ideea că orice abatere de la adevărata cinstire a lui Dumnezeu aduce după sine războaie şi înrobiri: „Atunci fiii lui Israel s-au întors la alţi dumnezei, către dumnezeii popoarelor dimprejurul lor ... şi n-au mai putut să se împotrivească vrăjmaşilor lor” (Iuda 2, 11-14).
Noi respingem ecumenismul masonic pentru că acesta, invocând drept pretext salvarea lumii de război, vrea să distrugă Credinţa Ortodoxă şi propovăduind toleranţa religioasă se face intolerant faţă de adevărul ortodox nefalsificat de minciuna eretică.
Găsim în istoria creştină un reprezentant tipic al făţărniciei ecumeniste de astăzi în persoana împăratului roman din secolul al IV-lea Iulian Apostatul, un înainte-mergător al antihristului. Botezat fiind, s-a întors la păgânism intenţionând să rezidească, după placul iudeilor, templul din Ierusalim distrus de romani în anul 70 d.H., în ciuda prorociilor dumnezeieşti: „aici nu va rămâne piatră pe piatră” (Lc. 21, 6). Dar din această râvnă necugetată împotriva lui Dumnezeu, împăratul Iulian a suferit un eşec total, după cum scrie istoricul Ammian Marcelin: „Limbi uriaşe de foc au ţâşnit de sub temelia fostului templu, împiedicând pe iudei să-l refacă.”
În al doilea an al domniei sale nelegiuite (361-363), au sosit trei soli din Persia - fraţii creştini Manuil, Savel şi Ismail, trimişi de regele persan Alamundar pentru restabilirea după război a relaţiilor de pace cu Bizanţul. Împăratul Iulian a organizat în cinstea lor ofrande păgâneşti pompoase. Fraţii însă au refuzat să asiste şi să participe la această primire. Aflând că solii persani mărturisesc credinţa lui Hristos, împăratul Iulian, de mânie, a uitat de cinstea cuvenită şi interesele regatului, şi după multe chinuri, i-a condamnat pe solii creştini la moarte, provocând un nou război cu Persia, în timpul căruia a fost învins şi ucis.
Cronicile vremii spun despre mărturisirea celor trei sfinţi: „N-am venit aici pentru a ne lepăda de credinţa în Hristos, ci pentru a întări legăturile de pace între cele două împărăţii”. Iulian a răspuns cu viclenie la cuvintele lor, zicând: „Despre ce fel de prietenie poate fi vorba, de vreme ce nu doriţi să serbaţi împreună cu noi în cinstea marilor zei, ca întărim pacea între noi [...] Dacă însă nu sunteţi de aceeaşi părere cu noi în cinstirea zeilor noştri, atunci aţi venit nu pentru întărirea, ci pentru stricarea păcii!”.
Drept răspuns la o amestecătură atât de perfidă a celor politice cu credinţa religioasă, sfinţii au arătat că acordul de pace pentru negocierea căruia au venit, se referă doar la legăturile politice, militare şi comerciale dintre împărăţii şi nu priveşte convingerile religioase ale reprezentanţilor acestora. Apărând cu tărie credinţa întru Hristos, sfinţii au spus în cele din urmă că nici în Persia, şi nici aici, nimeni nu ar putea să-i desprindă de la credinţa în Hristos Mântuitorul şi să-i convingă să treacă la păgânism.
Mărturisirea neînfricată a fraţilor mucenici în faţa împăratului Iulian Apostatul trebuie să servească drept exemplu pentru orice creştin ortodox cu adevărat credincios în atitudinea faţă de ispititorii de astăzi - ecumeniştii, care, sub masca de „pacificatori”, vor să-i unească pe creştinii ortodocşi cu ereticii, cu păgânii şi cu ateii prin „rugăciunea comună pentru pace”. O asemenea „rugăciune” însă, laolaltă cu neortodocşii şi păgânii, nu este plăcută lui Dumnezeu, ci este „rugăciune ce se preface în păcat” (Psalmul 108,6). Dimpotrivă, păstrarea adevăratei credinţe ortodoxe este cea dintâi condiţie pentru realizarea unei adevărate păci, căci fără ajutorul harului lui Dumnezeu orice pace este nesigură. În ceea ce-i priveşte pe ecumenişti, s-au arătat până acum a fi făţarnici în dorinţele lor de unire şi de pace, căci, după cum spune Psalmistul David, „grăiesc pace către aproapele lor, dar cele rele sunt în inimile lor” (Ps. 27, 3) asemuindu-se apostatului împărat Iulian, care, vorbind despre pace a ucis pe creştini, dezlănţuind un război, în care el însuşi a pierit.

2 Responses to "Despre adevărata convieţuire în pace"
Andrei J. said :
6 martie 2010, 03:13
Ba copii, sunteti nebuni, aveti nevoie de ingrijiri speciale? Nu exista DIVINITATI! Ce nu intelegeti, va place sa fiti sclavi, nu va inteleg?!
Credeti cumva si in mos craciun?
24 octombrie 2010, 21:17
Istorie, conspiratii, probleme contemporane si multe altele, toate adunate intr-o aparitie editoriala de exceptie: www.insidevatican.blogspot.com

Blogul este vizionat de: