Domnul Iisus Hristos a creat o adevărată unitate de nezdruncinat - Biserica Sa. Această unitate se realizează prin împroprierea adevărurilor dogmatice şi moral-duhovniceşti pe care Hristos ni le-a descoperit. Cei care caută din toată inima această unitate, o pot găsi şi împlini venind la credinţa (Fapte 6, 7), care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna (Iuda 1, 8), şi de aceea o abatere cât de mică de la credinţa revelată de Dumnezeu ne depărtează de unitatea rânduită de El.
De ce dar, Sfânta Biserică Ortodoxă se roagă în timpul fiecărei Sfinte Liturghii, la Ectenia mare: „Pentru pacea şi bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unimea tuturor”? Bineînţeles, ea nu se roagă pentru unirea ereticilor care au fost îndepărtaţi pentru totdeauna de la Biserica lui Hristos, căci eresurile nicidecum nu pot purta numele de „Sfinte Biserici ale lui Dumnezeu”! Rugăciunea ecteniilor are cu totul alt sens - să ne cheme la rugăciune pentru unirea frăţească a Sfintelor Biserici Ortodoxe locale, deoarece, după cum arată istoria bisericească, ele au fost deseori atacate de dezbinări şi schisme.


Cât priveşte însă pe ereticii şi răzvrătiţii care s-au lepădat de Biserica Ortodoxă, unirea acestora cu ea poate fi concepută doar ca o revenire la adevăr, la Ortodoxie. În imnurile cântate în timpul slujbelor dumnezeieşti, Biserica Ortodoxă arată cum trebuie înţeleasă „unirea bisericilor”. Bunăoară, în slujba închinată Sfântului Arhistrateg Mihail şi celorlalte puteri cereşti (21 noiembrie), în cântarea întâi a canonului al doilea.
Prin urmare, unirea în Adevărul ortodox nu reprezintă rodul unor compromisuri în credinţă, ci al lepădării de orice erezie, potrivnică adevăratei credinţe. În Molitfelnic , cartea de cult folosită în toate Bisericile Ortodoxe locale, este arătat clar modul în care trebuie să se înfăptuiască venirea la Credinţa Ortodoxă a neortodocşilor – prin lepădare verbală şi scrisă de ereziile şi erorile corespunzătoare, şi prin primirea Tainei Botezului şi a Mirungerii.
Cuvintele lui Hristos: „Ca toţi să fie una” (In. 17, 21), folosite în mod frecvent de ecumenişti, nu înseamnă nicidecum că în viitor din ereziile existente ar trebui să se formeze în mod sincretic o anume „biserică ecumenică” nouă. Din analiza filologică a expresiei „ca toţi să fie una” (în originalul elen) rezultă că e vorba de o rugăciune pentru timpul prezent (conjuctivus praesentis), care nu poate fi transferată şi interpretată în timpul viitor (futurum). Expresia arată că toţi credincioşii trebuie să tindă spre a învinge obstacolele ce se ivesc în calea menţinerii unităţii în Ortodoxie. Cu alte cuvinte, fiecare creştin ortodox credincios trebuie să-şi dea silinţa - în orice timp ar trăi şi în orice situaţie istorică s-ar afla - să fie un tot unitar cu Biserica lui Hristos, susţinând adevărul ortodox mărturisit de ea, adică „credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda, 1, 3), sau, după expresia Fericitului Teofilact, „dogmele cele drepte”.
Unitatea în credinţa cea dreaptă a fost întemeiată de însuşi Mântuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos. Ea s-a împlinit de-a lungul tuturor secolelor, începând cu Sfinţii Apostoli şi până în zilele noastre, şi se va făptui până la sfârşitul lumii. Unimea întru Hristos se realizează numai în cadrul Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, deoarece este o lucrare dumnezeiască. Credinciosul nu trebuie decât să-şi aducă contribuţia la această lucrare, ascultând întocmai de Biserică (Mt. 18, 17) şi supunându-se întru toate adevărului (II Cor. 13, 8; Gal. 3, 1). În mijlocul copiilor Săi celor ascultători, Dumnezeu face minunea unirii şi a unităţii de idei. Nu în zadar Domnul Iisus Hristos se roagă Părintelui Său Ceresc să păzească pe credincioşi de dezbinare, aşa încât toţi să fie una (In. 17, 20, 21). Chemarea Mântuitorului la unitatea Bisericii nu este adresată organizaţiilor pământeşti (de genul C.E.B.), fiindcă nu există unitate acolo unde părerile sunt diferite, nu te poţi aştepta ca cei care nu ascultă de Biserică să creeze o unitate „bisericească” plăcută lui Dumnezeu.
Domnul nostru Iisus Hristos, în rugăciunea Sa Arhierească, nu are nicidecum în vedere crearea unei mari uniri între creştinii ortodocşi şi cele peste 300 de confesiuni eretice din C.E.B. Hristos nu se roagă pentru această falsă unire şi vicleană dezbinare.
Hristos zice: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acestea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor” (In. 10, 16).
Hristos nu vorbeşte aici despre eretici, care au fost mai înainte în staulul Bisericii dar l-au părăsit în mod samavolnic şi nu mai vor să se întoarcă (I In. 2, 19). Potrivit interpretării Sfinţilor Părinţi, Hristos vorbeşte despre păgâni, despre cei care încă nu s-au pătruns deloc de credinţă. Hristos îi va aduce şi pe aceştia, adică îi va călăuzi în staulul Bisericii Sale, căci sunt oameni care nu vor crede altfel decât cum îi vor învăţa Sfinţii Apostoli.
Ereticii stau cu spatele la adevăr, pe când păgânii sunt întorşi cu faţa spre el. Ultimii caută adevărul, în timp ce ereticii presupun că îl posedă şi de aceea nu-l mai caută. Desigur, dacă ereticii vor dori, pot să revină în staulul Bisericii, dar numai pe calea sincerei pocăinţe şi lepădării de erezia lor. Atunci însă ei nu vor mai fi eretici, deoarece se vor lepăda de credinţa lor eretică şi vor îmbrăţişa credinţa bisericească, adică Credinţa Ortodoxă a Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.
Numai în felul acesta iudeii şi păgânii care vor crede în Hristos, ca şi ereticii care se vor reîntoarce la Biserică, se pot reuni în acelaşi staul, formând o singură turmă cu un singur Păstor –Hristos.
Ecumeniştii fac abuz de cuvintele lui Hristos despre „o turmă şi un Păstor”. Ei îşi imaginează această „turmă” ca incluzând şi oi şi lupi, adică şi ortodocşi şi neortodocşi. Mai mult, ei visează chiar la o omenire globalizată şi lucrează în această direcţie în sens pur secularizant şi politic, nu duhovnicesc.
Această tendinţă este străină învăţăturii evanghelice. Însuşi Mântuitorul respinge categoric o asemenea interpretare greşită, vorbind, pe de o parte, despre „o (singură) turmă” (In. 10, 16), pe de alta excluzând din ea pe iudeii neconvertiţi, cărora El le zice direct: „Voi nu sunteţi din oile Mele” (In. 10, 26). De vreme însă ce ei nu sunt din oile lui Hristos, înseamnă că sunt din altă turmă şi, prin urmare, aparţin altui păstor (In. 8, 44).
Aşadar, este cât se poate de clar despre care turmă şi despre care singur păstor vorbeşte Mântuitorul. Această „turmă mică” este doar una, pentru că unică este Credinţa cea dreaptă, şi unită prin aceleaşi Taine, prin aceeaşi ierarhie (Ef. 4, 5). Această turmă este doar una, fiindcă se supune Unicului Păstor al sufletelor (I Petru 2, 25) Dumnezeului-Om, Răscumpărătorul sufletelor noastre (I Petru 1,18). Este unică pentru că a fost adunată odată în singurul staul al Adevărului - Biserica Ortodoxă a lui Hristos.
Dar această unitate creată de Dumnezeu a fost mereu expusă dezbinărilor duhovniceşti, urzite de duşmanul mântuirii neamului omenesc.
Cei care dezbină turma sunt proorocii mincinoşi care vin, chipurile, în numele lui Hristos. Ei vorbesc despre „biserică”, dar nu se gândesc decât cum să scoată pe credincioşi din adevărata Biserică. Deşi în aparenţă propovăduiesc pe Hristos, „pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Mt. 7, 15). Iată de ce nu trebuie să-i urmăm, ţinând minte prevenirea Mântuitorului: „băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva” (Mt. 24, 4; 24, 5-23).
Sfinţii Apostoli, de asemenea au prevenit pe credincioşi că în mijlocul lor îşi vor face apariţia „învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş eresuri pierzătoare” (II Petru 2, 1; Iuda 1, 17-18). Sfântul Apostol Pavel spune păstorilor din Efes: „Ştiu bine că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici de partea lor” (Fapte 20, 29-30). Despre ei mărturiseşte şi Sfântul Apostol Ioan Teologul: „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi” (I In. 2, 19). Potrivit cuvintelor Mântuitorului, „toate acestea sunt uneltiri ale satanei” (Lc. 22, 31).
Prin urmare, cum ar trebui să se comporte adevăraţii urmaşi ai lui Hristos în faţa eforturilor necontenite ale diavolului de a-i dezbina? Trebuie să vegheze cu multă grijă la adevărata unitate creată de Hristos Mântuitorul, „căutând să păstreze unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Ef.4, 3). Acest sfat apostolic este adresat şi creştinilor ortodocşi ai zilelor noastre. Noi nu suntem chemaţi să creăm unitatea, ci s-o păstrăm, aşa cum a fost creată şi lăsată moştenire de Hristos tuturor generaţiilor viitoare.
Dacă însă noi vom începe să re-creăm unirea, va trebui să recunoaştem că ea nu a existat până acum. Prin urmare, vom renunţa la unitatea întemeiată de Hristos şi vom fi vădiţi drept răzvrătiţi şi dezbinători. Istoria bisericească atestă incontestabil, prin mii de voci, că Sfânta Biserică Ortodoxă este, de la întemeierea ei şi până astăzi, unitară, aşa cum sunt uniţi în credinţă toţi adevăraţii ei creştini - sfinţii mucenici, sfinţii ierarhi şi mărturisitorii adevărului care au trăit în toate veacurile existenţei ei.
Domnul Iisus Hristos a creat o unitate minunată - unitatea în credinţa cea dreaptă, despre care Apostolul Pavel scrie: „Este un singur trup, un singur Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre. Este un Domn, o credinţă, un botez” (Ef. 4, 4-5).
Ecumeniştii, încercând să re-creeze astăzi o nouă „unitate” artificială, distrug unitatea creată de Hristos Mântuitorul. Drept rezultat, diverşi „credincioşi” se adună într-o oarecare „unitate” mecanică, iar rândurile ortodocşilor sunt rărite de schismă: unii susţin ecumenismul, alţii îl combat.
Ce folos aduce aceasta Sfintei Biserici Ortodoxe? Ereticii rămân eretici, ortodocşii se depărtează de Ortodoxie, încălcând mai întâi Sfintele Canoane şi Sfânta Predanie, după care, cuprinşi de „entuziasm ecumenist”, ajung să fie de o totală indiferenţă dogmatică, la urmă lepădându-se practic de Ortodoxie.
Înşişi ecumeniştii laudă sugestiv rezultatele prieteniei ecumenice dintre membrii C.E.B.: „Relaţiile dintre biserici devin tot mai strânse. Contactele, dialogurile, slujbele bisericeşti comune şi colaborarea caracterizează activitatea bisericilor în mai multe domenii. Creştini de diferite tradiţii se întâlnesc, se roagă împreună, convieţuiesc, mărturisesc împreună despre Hristos. Astăzi deosebirile dintre tradiţii au o importanţă mai mică decât în trecut. Deseori creştini de diferite tradiţii se simt mai strâns legaţi unii de alţii, decât s-ar simţi cu cei ce aparţin propriilor lor biserici”. Această idee cuprinsă în documentul oficial al celei de-a V-a Adunări a C.E.B. de la Nairobi a fost formulată, într-o manieră ironic-provocatoare, de preşedintele de atunci al Comitetului Central al C.E.B., dr. Thomas, în discursul său introductiv. Potrivit afirmaţiilor delegaţilor ortodocşi, Thomas ar fi declarat că participanţii la adunare sunt strâns uniţi reciproc printr-o anume „frăţie” (probabil, masonică), ai cărei membri sunt majoritatea celor prezenţi. Aici ei se simt legaţi unul de altul mult mai strâns decât în bisericile lor; căci bisericile pot fi părăsite, însă din C.E.B. nimeni nu poate ieşi.
Aceste rezultate ale „unităţii” ecumeniste, propagate cu dezinvoltură de ecumeniştii din Vest, ar trebui, în sfârşit, să ne deschidă ochii, ca să ne dăm seama cine trage foloasele în toată această afacere.
Este acelaşi vechi duh viclean al răutăţii (Apoc. 20, 2), care şi în trecut a zămislit şi uneltit erezii pe calea dezbinării, iar astăzi caută să unească spre pierzanie creştinii, tot de dânsul dezbinaţi, într-o nouă şi primejdioasă erezie, camuflată sub înşelătorul nume de „ecumenism creştin”. Prin noua sa strategie, acest vechi duh al răutăţii urmăreşte scopul de altădată - să distrugă Sfânta Ortodoxie. Creând în aparenţă un front împotriva ateismului, diavolul creează de fapt un front împotriva Ortodoxiei. Confundând Adevărul cu erezia, el încearcă să otrăvească hrana curată şi sănătoasă a Ortodoxiei cu veninul nimicitor ai falşilor învăţători. Astfel, duhul viclean, schimbându-şi tactica, nu şi-a schimbat însă scopul, acela de a submina credinţa in Hristos şi a duce la pieire sufletele credincioşilor.
Astfel ecumeniştii se arată a lucra cu viclenie. Ei vorbesc despre unitate, însă nu întru adevăr. Ei citează textele biblice, însă construiesc pe baza lor teorii false, străine de experienţa duhovnicească a Sfinţilor Părinţi. Dar Domnul Hristos declară că n-a adus pe pământ pacea, ci sabia (Mt. 10, 34) - minunata sabie a Cuvântului lui Dumnezeu, care desparte adevărul de minciună (Evr. 4. 12).
Este inadmisibil pentru un creştin ortodox, să participe la Mişcarea Ecumenistă, deoarece această grupare nu caută unirea creată de Hristos, ci mutilează în mod eretic dumnezeieştile cuvintele, folosindu-le în calitate de argumente unilaterale în favoarea concepţiilor ei eronate despre unitate, trecând sub tăcere celelalte texte sfinte, care reprezintă adevărul nedorit pentru ecumenism.