Biserica este Sobornicească

ProOrtodoxia

Ecumeniştii interpretează eronat şi caracterul sobornicesc (universal) al Bisericii lui Hristos. După cum s-a mai spus, aceştia răstălmăcesc adevărul curat al Ortodoxiei, neagă dumnezeieştile dogme ale Bisericii şi situează în prim plan aspectul cantitativ, silind Biserica să devină „o forţă internaţională influentă”. În acest scop ecumeniştii propun unirea tuturor „bisericilor”, incluzând în rândul acestora şi comunităţile eretice, demult îndepărtate de Hristos (In. 15, 6), însă această unire aparentă şi lipsită de har nu poate crea o adevărată Biserică sobornicească şi universală a lui Hristos.
Încă în secolul IV, Sfântul Chiril al Ierusalimului a lămurit foarte bine şi deplin acea calitate a Bisericii, care în Simbolul credinţei este definită greceşte prin cuvântul „catholica”, iar slavoneşte - „sobornaia”.


El scrie în Cuvântul 18 şi 23: „Biserica se numeşte sobornicească, pentru că se află în tot universul de la un capăt al pământului la altul, şi pentru că predică în totalitate şi fără nici o scăpare tot ce trebuie să cunoască omul pentru a se mântui, învăţăturile despre lumea văzută şi nevăzută, cerească şi pământească, şi pentru că îndeamnă la evlavie întregul neam omenesc. Şi, în cele din urmă, pentru că pretutindeni lecuieşte şi tămăduieşte orice fel de păcate săvârşite de suflet şi trup, şi tot în ea se dobândeşte tot ce se numeşte virtute în fapte, în cuvinte, şi în orice dăruire a sufletului”.
Analizând această definiţie, Arhiepiscopul Vasile de Bruxelles subliniază că Sfântul Chiril defineşte prin cuvântul „catholica” Biserica lui Hristos ca fiind:
1) Universală, în sensul geografic „până la capătul pământului”, şi încă mai mult în sensul calitativ al cuvântului - cuprinzând oameni de diferite rase, culturi, stări sociale.
2) Stăpânirea adevărului deplin.
3) Stăpânitoarea deplinătăţii sfinţeniei şi harului.
4) În consecinţă, unica Biserică.
În final, Arhiepiscopul Vasile concluzionează: „Noi vedem cum caracteristicile exterioare ale ecumenicităţii Bisericii nu sunt negate aici; accentul însă se pune pe noţiunile calitative - deplinătatea în adevăr şi har”.
Gânduri asemănătoare exprimă şi Arhimandritul Iustin Popovici, scriind:
„Însăşi existenţa prin Dumnezeu-Omul a Bisericii este atotcuprinzătoare, universală, catolică, unică, sobornicească [...] Prin organismul său divino-uman Biserica cuprinde „toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii” (Col. 1, 16).
„Toate au fost făcute de Dumnezeu, şi El este Capul trupului Bisericii” (Col. 1, 17, 18) Persoana divino-umană a Domnului Iisus Hristos este sufletul sobornicităţii Bisericii [...] Viaţa sobornicească a Bisericii cuprinde existenţa îngerilor şi oamenilor, a celor ce se pocăiesc şi a celor păcătoşi, a celor drepţi şi nedrepţi, a celor plecaţi din viaţă şi a celor care mai trăiesc pe pământ, şi cei cucernici şi sfinţi ajută pe cei mai puţin cucernici şi sfinţi să crească până la o mai mare cucernicie şi sfinţenie; în felul acesta, noi cu toţii creştem ca să fim „un lăcaş sfânt în Domnul” (Ef. 2, 21), fiind reciproc legaţi organic prin har de aceeaşi credinţă, aceleaşi sfinte Taine şi virtuţi, de Dumnezeul Unic, Adevărul unic, Evanghelia unică [...] Prin toate, noi cei credincioşi alcătuim un trup unic în Biserică. Pentru ce? Pentru a trăi o singură viaţă sfântă şi sobornicească a Bisericii, cu mintea sfântă şi sobornicească a Bisericii, cu voinţa sfântă şi sobornicească a Bisericii [...] Foarte adesea, noţiunea de caracter „sobornicesc” este interpretată în sens catolic, geografic. În accepţia ortodoxă însă, caracterul sobornicesc nu reprezintă o noţiune topografică, geografică, ci o noţiune intrinsecă, de esenţă duhovnicească, bazată pe integritatea, pe unitatea sfântă şi apostolică a credinţei.”
Potrivit expresiei Sfinţilor Părinţi ai celui de al IV-lea Sinod Ecumenic, Hristos este Capul, iar noi - mădularele, şi de aceea trebuie să formăm „un singur trup prin aceeaşi gândire şi aceeaşi credinţă a noastră.”
Grija şi atenţia Sinoadelor ecumenice au avut drept scop să ne înveţe Credinţa Ortodoxă cea adevărată, ce ne-a fost dată de Hristos prin Sfinţii Apostoli, să condamne şi să înlăture falsele învăţături păgubitoare care apar sub insuflările diavolului. Biserica tolerează pe cei mai mari păcătoşi, sperând să-i vindece, însă excomunică pe eretici, ca falsificatori ai sfintelor dogme - veşnice lăcaşuri ale lui Dumnezeu-Omul, pe care „mintea omului nu le poate cuprinde în întregime”. Nimeni nu este pe măsură să înţeleagă până la capăt Taina lui Hristos, Fiul întrupat al lui Dumnezeu, care ne-a descoperit adevărul despre mântuirea noastră, El însuşi fiind Adevărul (In. 14, 6).
De aceea înţelegerea dogmelor dumnezeieşti stă în primirea lor cu evlavie, cu credinţă în nemincinosul Cuvânt întrupat al lui Dumnezeu, şi nu în cercetarea lor raţionalistă şi trufaşă.
Sfinţii Părinţi îmbrăţişau cu smerenie credinţa în Adevărul lui Hristos, apărând-o cu sângele lor de reaua credinţă, în care vedeau viclenia diavolului şi a antihristului cu premergătorii lui. După cuvintele Arhimandritului Iustin, „aşa cum arătarea antihristului se va face prin puterea satanei (II Tes. 2, 9), la fel şi orice erezie se face prin puterea diavolului.” Iată de ce Sfinţii Părinţi au dat anatemei toate ereziile şi pe toţi ereticii, văzând în ei duşmani ai mântuirii sufletului omenesc.
Cu adevărat, numai Biserica lui Hristos cuprinde învierea şi viaţa veşnică pentru om. Pe când erezia este o forţă păgubitoare, aruncându-l pe om în abisul iadului, adică în veşnica depărtare de Dumnezeu. Tocmai la iad conduce ecumenismul contemporan al lui Antihrist, impunându-şi puterea lumească şi negând universalitatea plină de har a Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, ca unica purtătoare a Adevărului mântuitor neprefăcut.

0 Responses to "Biserica este Sobornicească"

Blogul este vizionat de: