Biserica este Sfântă

ProOrtodoxia

Ecumeniştii greşesc nu numai împotriva dogmei privind unitatea Bisericii lui Hristos, ci, incluzând şi pe eretici în componenţa ei, greşesc şi în modul în care înţeleg sfinţenia Bisericii.
Potrivit învăţăturii ortodoxe, aceste calităţi - unitatea în adevăr şi sfinţenia - se găsesc în strâns raport de reciprocitate. Aşa cum unitatea în adevăr leagă printr-o credinţă unică pe toţi creştinii ortodocşi prin respingerea rătăcirilor şi a falselor învăţături, la fel şi sfinţenia îi uneşte prin mijlocirea harului şi adevărului, care au venit prin Iisus Hristos (In. 1, 17) şi exclud orice învoire cu necredinţa şi erezia (II Cor. 6, 14, 15) - generate de către duhul necurat, care a inventat minciuna pentru a submina Adevărul mântuitor.
Noţiunile de sfinţenie şi adevăr sunt înrudite între ele, lucru pe care L-a spus Mântuitorul în rugăciunea Sa arhierească către Dumnezeu-Tatăl: „Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău” (In. 17, 17). Domnul Iisus Hristos face o legătură indisolubilă între sfinţenie şi adevăr. Doreşti să fii sfânt - îmbrăţişează adevărul revelat de Dumnezeu. Doreşti să înţelegi adevărul dumnezeiesc - năzuieşte către sfinţenie, căci numai ea poate să-ţi facă adevărul cunoscut şi scump inimii tale. Biserica nu ar fi putut să se numească sfântă dacă în esenţa ei ar fi fost contaminată de erezie. „Infailibilitatea Bisericii rezidă în sfinţenia ei; Biserica este infailibilă, deoarece este sfântă”, s-a exprimat foarte reuşit în acest sens dogmatistul rus protoiereul N. Malinovski.


În ce rezidă aşadar sfinţenia Bisericii, şi în ce sens ea este numită sfântă?
Înainte de toate, Biserica este sfântă pentru că sfânt este şi Capul ei, pentru că Sfântul Duh care o chiverniseşte şi o conduce, o şi sfinţeşte ca fiind Izvorul oricărei sfinţenii. De la Hristos - Capul Bisericii (Ef. 1, 22) - se revarsă razele sfinţeniei asupra întregului trup al Bisericii. Iar Sfântul Duh este Izvorul care ne sfinţeşte pe noi, şi aflându-Se în Biserică, sfinţeşte pe membrii ei cu harul administrat în timpul Sfintelor Taine. Prin puterea acestui har sfinţitor, Hristos îndeamnă pe fiecare credincios la fapte sfinte.
Prezenţa unor păcătoşi în Biserică nu diminuează sfinţenia acesteia, ci dimpotrivă, o vădesc şi mai mult, căci sub pogorârea harului din timpul Tainelor bisericeşti, cei mai învederaţi păcătoşi se pocăiesc şi devin cu adevărat sfinţi.
Harul Sfântului Duh, propriu Bisericii, îi dă caracteristica ei de sfinţenie. Numai în sânul Bisericii poţi dobândi adevărata sfinţenie, căci în ea se împarte harul. Poporul Bisericii este numit „neam sfânt” (I Petru 2, 9). Domnul Iisus Hristos de aceea a venit şi S-a predat morţii, ca Biserica Lui să fie o „biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci să fie sfântă şi fără prihană” (Ef. 5, 27).
Cuvântul „pată” poate fi raportat la puritatea credinţei dogmatice a Bisericii, iar „zbârcitură”, „prihană” - la puritatea ei morală. Atât pata, cât şi prihana reprezintă obstacole în calea dobândirii sfinţeniei, principala calitate a lui Dumnezeu (I Petru 1, 15, 16) şi fără de care „nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr. 12, 14). Orice credincios care tinde către sfinţenie, o poate dobândi îmbinând ambele căi: păzindu-se de petele negre ale falselor învăţături care pătează curăţenia credinţei şi o fac nemântuitoare, şi biruind imoralitatea în modul de viaţă, adică, izbăvindu-se de păcatele sufleteşti care depărtează sufletul de Dumnezeu. O astfel de sfinţenie este realizabilă pe deplin doar în Biserica Ortodoxă, pentru că ea nu este pătată de false învăţături şi este pe măsură, prin harul său, să tămăduiască patimile şi să ierte păcatele credincioşilor săi fii, cu condiţia neapărată a pocăinţei lor personale.
Cu privire la caracterul sfânt al Bisericii, vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Serafim Sobolev, scrie într-un raport prezentat la conferinţa de la Moscova din 1948:
„Biserica se numeşte sfântă pentru că este cea care împarte harul Sfântului Duh, împărtăşit credincioşilor prin Taina Mirungerii care se săvârşeşte asupra lor în timpul Sfântului Botez. Acest har restaurator, sfinţitor şi mântuitor reprezintă pentru noi bunul cel mai de preţ, căci dăruirea lui nouă a fost scopul venirii în lume a lui Hristos şi a suferinţelor şi morţii Lui prin răstignire [...] Harul binefăcător al Sfântului Duh este izvorul vieţii noastre sfinte. Însă acest cel mai de preţ bun pentru noi, acest har înnoitor al Sfântului Duh cu a sa sfinţenie nu există şi nu poate exista la protestanţi, fiindcă ei nu au Taina Mirungerii. În timpul acestei Taine ni se transmite Duhul Sfânt cu toate darurile Lui, care ne cultivă şi ne întăresc în viaţa duhovnicească sfântă. Această viaţă plină de har şi de sfinţenie este cu neputinţă şi pentru acei creştini neortodocşi (romano-catolici) care, deşi au ritualul Mirungerii, datorită ereziilor şi anatemizării lor de către Biserica Ortodoxă, harul lipseşte cu desăvârşire de la ei, făcând slujba fără efect şi neaducătoare de mântuire”.
Biserica se mai numeşte sfântă şi pentru că ea întruneşte pe toţi sfinţii tuturor timpurilor şi tuturor neamurilor, trecuţi în viaţa de dincolo de mormânt, împreună cu cei care se mai află încă în viaţa pământească şi cu cei care vor mai veni pe pământ până la sfârşitul lumii. Nichita Remesianul, Sfânt Părinte din secolul IV, în lucrarea „Tâlcuirea credinţei”, scrie: „Ce este Biserica dacă nu o obşte a celor sfinţi? De la începutul lumii, protopărinţii, proorocii, mucenicii şi toţi ceilalţi, care trăiesc astăzi, sau cei care vor trăi în viitor - ei cu toţii alcătuiesc Biserica, căci sunt sfinţiţi de o singură credinţă şi o singură viaţă, sunt pecetluiţi de un singur Duh şi uniţi într-un singur Trup, al cărui Cap este Hristos. Aşadar, crede că în aceasta Biserică vei ajunge să te afli cu sfinţii.”
Cele spuse pot fi rezumate în felul următor:
1) Biserica este sfântă ca Trup al lui Hristos, fiind sfinţită de Capul Hristos şi de Duhul Sfânt, Care se sălăşluieşte în ea;
2) Biserica este sfântă, căci face părtaşi sfinţeniei (Evr. 12, 10) pe membrii ei - nu numai pe cei cucernici, ci şi pe păcătoşii care se pocăiesc - prin puterea harului ce se transmite credincioşilor prin Sfintele Taine săvârşite în ea;
3) Biserica este sfântă şi pentru că leagă pe creştinii ortodocşi sfinţiţi de ea - pe cei care trăiesc astăzi şi care au de trăit de azi înainte pe pământ - cu toţi oamenii sfinţiţi care s-au alăturat lui Dumnezeu în Biserica cerească.
Toată învăţătura ortodoxă despre sfinţenie nu se poate regăsi decât potrivnică în învăţătura ecumenistă denaturată despre viitoarea „biserică universală”, deoarece:
1) În sânul ecumenismului se reunesc comunităţi eretice care nu recunosc Taina Mirungerii şi care se autointitulează „biserici”, nefiind ca atare;
2) Însuşi ecumenismul, fiind o adunătură de eretici, este lipsit de har şi nu este în măsură să dăruiască sfinţenia;
3) Ecumenismul nu-şi conduce adepţii către sfinţenie; mai mult decât atât, acesta îndepărtează de la sfinţenie chiar şi pe ortodocşii care cred ideilor ecumeniste.

0 Responses to "Biserica este Sfântă"

Blogul este vizionat de:

TRAFIC TRIPUL - Directo Web