Ecumenismul în slujba comunismului internationalist si a globalizarii(116) PENTRU a-si mari autoritatea ecumenica, în anul 1961, cu ocazia adunarii generale de la New Delhi, Consiliul Ecumenic al Bisericilor a admis intrarea în rândurile sale a tuturor Bisericilor Ortodoxe din republicile sovietice si din tarile satelite, în urma acestei decizii, au patruns în cadrul acestei organizatii 75 de delegatii din tarile comuniste, iar Bisericile respective au fost primite ca membre cu drepturi depline printre conducatorii supremi ai Comitetului Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB). Cu aceasta ocazie, fostul arhiepiscop Nicodim,117 secundul patriarhului Pimen al Moscovei si-a stabilit sediul la Geneva, iar CEB a capatat tot atunci o coloratura marxista. Prezenta reprezentantilor oficiali ai Bisericilor rasaritene în cadrul acestei organizatii interconfesionale si internationale nu s-a putut face, dupa cum este lesne de înteles, decât cu învoirea si sub controlul riguros al autoritatilor politice si de securitate ale statelor comuniste respective. Din aceasta cauza, misiunea încredintata delegatilor se rezuma la consemnele primite din partea acestor autoritati, într-o asemenea situatie, delegatii respectivi nu au mai reprezentat nici o garantie pentru cauza dreapta a Bisericilor lor, fiind nevoiti, de voie de nevoie, sa apere în primul rând, punctele de vedere ale intereselor politice ale comunismului, fiind deci niste simple instrumente ale acestui regim. Acestei tendinte nocive, resimtite de atunci în CEB, i s-a adaugat si influenta, de aceeasi natura, exercitata de delegatii americani, reprezentanti ai unor Biserici sectante, cu manifestari politice pro-comuniste.

Ca urmare, orice relatari si plângeri care s-au adus de atunci în adunarile CEB în legatura cu persecutiile religioase din tarile aservite comunismului, suferite de credinciosii crestini, au fost contracarate de delegatii oficiali ai Bisericilor din Est. Toate documentele care marturiseau despre violarile libertatii dreptului de cult si ale misionarismului, despre constrângerile perfide impuse Bisericilor respective, sau despre ateismul infiltrat cu de-a sila în constiintele crestinilor, nu au fost luate în seama ci, dimpotriva, au fost clasate ca nefondate. Infiltrarile comuniste în CEB s-au resimtit si sub alte forme. Prin diferitele functiuni care în aceasta institutie au fost încredintate reprezentantilor Bisericilor din Est, sprijinitoare a comunismului, Consiliul si-a tradat misiunea si s-a învoit sa sustina diferite actiuni politice, cu totul straine de problema ecumenismului. Pasind pe acest drum, Consiliul Ecumenic a condamnat, în 1962, actiunea unilaterala a SUA în Cuba, dar fara sa pomeneasca nimic despre construirea, de catre sovietici, pe acest teritoriu, a bazelor de lansare a rachetelor. Totodata, reprezentantii Bisericilor din Est si-au aratat simpatia fata de acea teorie a revolutiei privind lupta dusa de insurgentii din America Latina si din Asia împotriva guvernelor lor. Ca urmare a conferintelor de la Geneva (1966) si de la Uppsala (1968), cei 28 de membri ai Comitetului Executiv ai Consiliului - reprezentând 293 de Biserici - au votat, în unanimitate, subventionarea cu 200.000$ a celor 19 miscari de eliberare din Africa, din care 11 erau notorii comuniste, fara, totusi, sa prevada vreun mijloc de control asupra utilizarii acestor fonduri. Si dupa cum s-a aflat ulterior, o parte dintre aceste ajutoare au fost folosite pentru procurarea de arme. Un alt ajutor, de 265.000$, a fost acordat în 1977, de catre acelasi Consiliu si în acelasi scop, pentru miscarile de eliberare din Africa Centrala. Pentru a complace Kremlinului, CEB a hotarât sa deschida si alte credite, între care 252.000$ guvernului polonez, sub titlu de ajutor social, sau 100.000$ pentru dezertorii americani din Vietnam, refugiati în diferite tari. Un alt caz: secretarul general al Consiliului Ecumenic a gasit de cuviinta sa respinga ca nemotivata întâmpinarea din 18 ianuarie 1972, prezentata de episcopul luteran norvegian Monrad Nordeval, prin care se solicita Consiliului sa acorde ajutoare Bisericilor din URSS. Acest refuz l-a determinat pe prelatul norvegian sa acuze Consiliul ca s-a alaturat persecutorilor, acordând încredere numai sefilor Bisericilor aserviti Kremlinului. În acest sens, este graitoare si atitudinea fostului secretar general al Consiliului, dr. Eugen Blake, care îl sfatuia cu insistenta pe pastorul Richard Wurmbrand (originar din România, unde si-a petrecut 14 ani în puscariile comuniste) sa nu mai pomeneasca nimic despre toate persecutiile pe care le-a suferit. „Predicati-L pe Hristos (...), dar nu mai vorbiti de comunism si mai cu seama, nu mai vorbiti împotriva comunismului." Actiunile cu caracter pro comunist si masonic ale acestui Consiliu nu s-au dezis nici cu ocazia reuniunilor de la Geneva din 1977 si de la Kingston (Jamaica), din 1979, unde prin aceleasi manifestari adoptate, Hristos a fost absent si crestinatatea tradata. Trebuie relevat faptul ca, sub aspect înselator, CEB acorda ajutoare unor Biserici, dar care în realitate pornesc din aceeasi viclenie pe care o are si Satana; îti întinde o mâna de ajutor ca sa te traga mai bine la fund. Asa s-a întâmplat si cu Biserica Ortodoxa Româna, care înainte de 1989 a primit o importanta donatie în dolari, în vederea construirii Institutului Ecumenic, dar care reprezinta de fapt cuiul lui Pepelea în Biserica Ortodoxa. Donatia a fost acceptata cu toata gratitudinea de catre conducerea Bisericii noastre stramosesti. Insa, prin aservirea Bisericii noastre donatorilor eretici, în loc ca studentii nostri teologi, viitorii preoti, sa combata, într-un spirit cât mai ortodox asemenea sectanti, sunt nevoiti sa le asculte, tacuti, toate ratacirile. Într-o avansata conceptie de întelegere universala, de unire si de armonie a lumii, a luat fiinta în Apus si Organizatia Mondiala a Religiilor Unite (OMRU). Aceasta este o miscare diversionista de mare amploare, care cauta sa înmanunchieze, sub o falsa dogma de credinta si sub o falsa conceptie de dragoste si fratietate, pe toti oamenii, de orice convingere religioasa, contestând ideea de revelatie la toate religiile, pentru a le discredita pe toate, în frunte cu crestinismul, de al carui nume se foloseste numai ca momeala. O alta miscare de rasunet mondial si cu veleitati ecumenice, purtând o netagaduita pecete francmasonica, este Asociatia Unirii Crestinismului Mondial, care pretinde sa fie crestina, dar de fapt, exclude ideea de Biserica si de Hristos. Pentru ca suntem la capitolul „relatii politice", sa amintim si de organizatia „Conferinta Bisericilor Europene", înfiintata la Nyborn (Danemarca), în anul 1959. Sub masca ecumenica este de fapt o organizatie politica, de inspiratie francmasonica care: „încurajeaza cooperarea cu institutiile europene (OSCE, Consiliul Europei, Uniunea Europeana) si ONU; va continua lucrarea CEB în domeniul promovarii pacii si securitatii în Europa; va sustine activitatile de protejare a mediului înconjurator (ecologie); va acorda atentie deosebita problemelor pe care le pune azi fenomenul globalizarii si al mondializarii din punct de vedere economic si nevoia unei strategii de dreptate si asistenta sociala.”118 Si lista poate continua. Nimic însa despre Hristos si despre Biserica Sa. Se pare ca pentru membrii acestei organizatii ecumenice mai importanta este unirea si guvernul mondial decât Biserica cea una, sfânta, soborniceasca si apostoleasca. Fenomenele negative observate de la un timp pe tarâmul ecumenismului demonstreaza ca un fals ecumenism confesional si adogmatic a patruns atât în sânul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, cât si în atâtea alte organizatii pretins religioase. La 14 august 1972, în cadrul celei de a 25-a sesiuni a Comitetului Central CEB, tinuta la Utrecht, în fata reprezentantilor a 50 de Biserici si confesiuni crestine, s-a sustinut, între altele, prin expozeul teologului german Jurgen Moltmann, teza masonica a unui guvern mondial indispensabil pentru a putea face fata actualelor nevoi ale societatii, precum si necesitatea ca Biserica sa se degajeze de particularitatile ei confesionale si structurale care o împiedica de la misiunea ei.119 Misiunea Bisericii, în întelegerea Consiliului Ecumenic si a celorlalte organizatii similare, este axata, în cea mai mare parte, pe probleme de ordin social si nu pe preocupari spirituale, având ca principale obiective combaterea saraciei si opresiunii, a alienarii rasiale si culturale si a distrugerii naturii prin industrie.120 Printr-un asemenea program, dominat de aspectul social si politic, Biserica înceteaza de a mai fi Biserica si se reduce la o institutie de binefacere pentru bunastarea, progresul si prosperitatea oamenilor de toate culorile si rasele, devenind astfel slujitoarea împaratiei pamântesti în locul celei ceresti!121 Dupa ce a urmarit si încurajat, prin toate ramificatiile ei, farâmitarea crestinismului, francmasoneria cauta acum, sub pretexte ecumenice, sa regrupeze toate confesiunile crestine într-o credinta lipsita de har si având ca aspiratie numai scopuri sociale. Prin astfel de tendinte, care au luat aspecte bine conturate si foarte transparente, s-a apropiat vremea când se va întrona în toata lumea o guvernare mondiala iudaica, provocând marea apostazie a crestinilor, proorocita de Hristos, cu o înfricosata prigonire de moarte împotriva celor care nu se vor închina Antihristului, adica Satanei. Note: 116. Informatiile sunt preluate în cea mai mare parte din lucrarea lui Mihai Urzica, Biserica si viermii cei neadormiti, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1998, p. 238-246.
117. Informatiile date publicitatii dupa 1990 arata ca arhiepiscopul Nicodim, din 1964 mitropolit, era agent KGB. În 1969, Nicodim avea misiunea de a se asigura ca în mesajele trimise de Comitetul Central al CEB catre Bisericile membre nu se mentiona nimic cu privire la invazia din Cehoslovacia sau la persecutiile religioase din URSS. Delegatia Bisericii Ruse cuprinde cel putin sase agenti KGB. Pentru detalii, vezi la Miruna Munteanu si Vladimir Alexa, Dosare ultrasecrete, vol. II, Ed. Omega, Bucuresti, 2000, p. 77-86; 149-153.
118. Revista „Candela Moldovei", nr. 1/1998, p. 3. Vezi si articolul Bisericile si valorile euro-atlantice în revista „Candela Moldovei", nr. 6-7/2002, p. 8-9.
119. Jurgen Moltmann, Comunitate fraterna într-o lume divizata, SOEPI, 17 august 1972, p. 9-10.
120. Revista „Candela Moldovei", nr. 1/1998, p. 3, în articolul Lucrarile Comitetului Central al Conferintei Bisericilor Europene. Marturie ne stau documentele primei conferinte despre diversitate culturala si religioasa, tinuta la Melbourne, iulie 1997. Informatiile au fost preluate de la adresa web:
http://www.cth.com.au/corp/despatch si http://www.closer.brisnet.org.au/despatch/wcrp/report1 .htm
121. Recomandam pentru aprofundarea acestei teme lucrarea Dr. Antonie Plamadeala, Biserica slujitoare, ed. cit., p. 183-210. „Rapoartele nu se impun printr-o deosebita fundamentare teologica. Ici si colo în cuprinsul lor, se face si câte o consideratie de ordin teologic, dar e vorba mai mult de afirmatii cu caracter general, nu de o argumentare biblica si teologica sistematica; consideratiile de acest fel fiind urmate de obicei de propozitii care încep cu: «în aceasta situatie, Biserica trebuie sa... etc. etc.»" (p. 195)