Savarsirea si impartasirea Euharistiei

Deosebirile intre Biserici privitoare la savarsirea si impartasirea Euharistiei sunt urmatoarele:

1. Biserica Ortodoxa intrebuinteaza paine dospita si vin de struguri amestecat cu apa. Biserica catolica, incepand din sec. IX si cu ea Protestantii, Armenii si Maronitii, folosesc azima. Anglicanii folosesc azima si painea dospita si vinul amestecat sau nu cu apa. Ca singura painea dospita e justificata, se constata din Evanghelia lui Ioan, unde se spune ca “Iudeii n-au intrat in pretoriu, ca sa nu se spurce, ci sa manance pasca” si ca ziua Sambetei ce a urmat Rastignirii Domnului a fost “zi mare” (Ioan, 18 28; 19, 31). De aici urmeaza ca Domnul s-a rastignit in ajunul Pastilor evreesti, numita la Sinoptici prima zi a azimilor, intrucat sfarsea cu seara in care se incepea mancarea azimei. Atunci Cina euharistica a avut loc cu o seara inainte de seara in care Iudeii mancau mielul pascal, cand incepeau folosirea azimei, adica la 13 Nisan, nu la 14 Nisan. Biserica a folosit de la inceput painea, cum se vede din Faptele Apostolilor (2, 42), si practica aceasta a durat pana in veacul al IX-lea, cand Biserica apuseana a inceput sa introduca azima.

Teologii catolici nu pot sprijini pe Sf. Scriptura si pe traditia veche a Bisericii, uzul painii nedospite. Scheeben afirma ca Domnul a intrebuintat la Cina cea de Taina paine nedospita, dar apoi adauga: “chiar daca pe temeiul lui Ioan (13, 1) s-ar admite ca El a serbat Cina la 13 Nisan, probabilitatea ar spune totusi ca a folosit paine nedospita. Daca ne intrebam, daca materia valabila la Euharistie e numai paine nedospita sau si dospita raspunsul atarna nu de ce fel de paine a folosit Domnul la Cina cea de Taina, cat mai mult de aceea daca El a randuit painea aceasta sau aceea ca materia valida la Euharistie. Scriptura nu spune nimic mai precis despre aceasta; dupa Traditie s-a folosit din vechime atat paine dospita, cat si nedospita. E greu de hotarat, daca in primele trei veacuri se folosea painea aceasta sau aceea. Sigur e ca in Biserica greaca de la veacul VI uzul celei dospite era. general, in cea latina poate a dominat totdeauna cea nedospita”.

De aceea, catolicii admit in teorie ca se poate folosi atat paine dospita, cat si nedospita. “Totusi, zic ei, in Biserica latina e strict poruncit sa se intrebuinteze paine nedospita”. Domnul a instituit Euharistia cu paine, pentruca n-a voit s-o lege de o practica iudaica si s-o conditioneze de un aliment ce nu era in uz decat la Iudei si .anume o singura data pe an, ingreunand savarsirea ei, ci s-o asocieze cu painea cea de toate zilele, care se afla oriunde si oricand la dispozitia oamenilor, sfintind chiar prin aceasta hrana cea mai obisnuita a trupului si aratand ca pe cat de fundamentala si de necesara este painea pentru intretinerea vietii trupesti, tot pe atat de fundamental si de necesar este Trupul Sau pentru intretinerea vietii sufletesti.

2. Biserica Ortodoxa si cu ea si Protestantii, Socinianii si Armenii invata ca fiecare credincios trebuie sa se impartaseasca sub ambele chipuri, dupa porunca Domnului (Luc. 22, 19) si practica bisericeasca. Dimpotriva, Biserica Catolica impartaseste pe laici numai cu azima, rezervand exclusiv clericilor impartasirea sub ambele forme. Teologii catolici rastalmacesc in diferite feluri cuvintele Domnului din Evanghelii. Despre cuvintele: “Beti dintru acesta toti” (Mat. 28, 27), sau: “Aceasta s-o faceti intru pomenirea Mea” (Luca 22, 19), spun ca se refera la Apostoli si preoti; prin porunca de a manca atat Trupul cat si Sangele (In. 6, 54), s-pun ca Domnul nu cere impartasirea sub doua chipuri, ci cu doua realitati, care se pot primi si sub un singur chip. In felul acesta pot afrrma cai nu exista porunca dumnezeiasca, pentru Impartasirea sub ambele chipuri. Din traditie iarasi spun ca nu se dovedeste o astfel de porunca dumnezeiasca, mai ales ca se practicai adeseori impartasirea sub o singura forma.

Dar pe cat de categorice sunt repetatele porunci ale Domnului pentru impartasirea sub ambele forme, tot pe atat de sigur este, ca traditia n-a cunoscut decat acest fel de impartasire ca practica regulata. Numai Maniheii se abtineau de la potir, dupa Leon cel Mare, de aceea se numea aceasta abtinere manicheism si a fost interzisa strict de papa Gelasie. Numai cu totul exceptional si din necesitate se permitea (copiilor, bolnavilor, credinciosilor ce luau Euharistia acasa) impartaisrrea sub o singura forma, fiind imbibata probabil si atunci painea sfintta cu vin sfintit. Abia de prin veacul al XII-lea a inceput sa se introduca treptat in Apus impartasirea sub un singur chip, devenind hotarare formala la Conciliile din Constanta si Trident. Numai papa are dreptul sa permita potirul celor ce revin in special la catolicism, cum le permite azi Maronitilor si Unitilor. Din potir se mai impartasesc regii la incoronare si ca dispensa speciala se permite potirul la ultima impartasire inainte de moarte.

Neavand temeiuri scripturistice si traditionale, catolicii aduc pentru impartasirea sub o singura forma diferite consideratii practice: se pazeste mai bine demnitatea Euharistiei, se ocoleste necinstirea, varsarea sangelui, se usureaza administrarea ei intrucat procurarea unei cantitati corespunzatoare de vin in anumite tinuturi si pastrarea mai indelungata a acestui chip-e impreunata cu greutati; apoi multi oameni au o greata de vin, sau nu vreau sa se impartaseasca cu altii din aeelas potir, intrucat in numite imprejurari din pricma aceasta exista primejdie de infectie. Dar daca acestea ar fi motive serioase, ar trebui sa fie valabile si pentru preoti.

Teologii catolici mai intemeiaza practica aceasta pe teoria concomitentii, adica a prezentii intregului Hristos sub fiecare din ambele chipuri. “Astfel ajunge si o singura forma ca semn al efectuluil Euharistiei si deci spre constituirea unui adevarat sacrament”. Aceasta inseamna sa se desfiinteze porunca apriata a Domnului printr-o teorie construita de teologi.

Catolicii declara ca “impartasirea Euharistiei sub o singura specie sau sub doua e chestie de disciplina bisericeasca”. Noi spunem ca impartasirea sub ambele forme e o dogma intemeiata pe porunca apriata a Domnului si o dispozitie bisericeasca nu poate anula o astfel de porunca. impartasirea sub o singura forma e si ea un semn al slabirii caracterului de jertfa al Euharistiei.

Inconsistenta tuturor motivelor amintite vazand-o Mohlsr, marturiseste ca s-ar umplea de bucurie, cand ar vedea ingaduindu-se fiecaruia sa se impartaseasca sau nu din potir, dupa cum voieste si cand s-ar manifesta o dorinta generala pentru impartasirea din potir, cum a fost inainte de veacul al XII-lea.

3) Biserica Ortodoxa invata ca prefacerea elementelor in Trupul si Sangele Domnului se savarseste prin invocarea Duhului Sfant (epicleza): “Si fa adica painea aceasta cinstit Trupul Hristosuiui Tau”, etc. Biserica Catolica sustine ca ea se savarseste, cand preotul aminteste cuvintele Domnului, cuvintele instituirii: “Luati mancati… Beti dintru acesta toti”… Ca adevarul e de partea Bisericii Ortodoxe, o arata prezenta epiclezei in toata Liturghiile vechi, cuvintele Sf. Parinti, care conditioneaza sfintirea painii si vinului de invocarea Sfantului Duh si credinta monofizitilor din Rasarit. Coptii, Abisinienii, Iacobitii si Armenii. Cuvintele: “Luati, mancati”, etc. le aminteste preotul in contextul altor fapte ale Domnului, pentru a arata temeiul sigur al prefacerii ce se va realiza indata. Daca atunci painea si vinul au devenit Trupul si Sangele Domnului si daca Domnul a poruncit Ucenicilor Sai sa faca aceasta mereu intru pomenirea Sa, cu siguranta ca si acum se va produce aceasta prefacere.

Catolicii iau in sprijin pe Sf. Ioan Gura de Aur, care spune ca precum cuvintele lui Dumnezeu: “Cresteti si va inmultiti” rostite o singura data, raman pururea atotlucratoare, asa si cuvintele Domnului: “Luati, mancati”… desi rostite o data de Mantuitorul isi fac totdeauna efectul. Catolicii mai adauga apoi, ca mi s-ar putea acorda mai multa putere unei rugaciuni omenesti, decat cuvintelor lui Dumnezeu. La acestea a raspuns inca N. Cabasila, spunand ca precum cuvintele: “Cresteti si va inmultiti” au lipsa de contributie omeneasca pentra ca oamenii sa creasca si sa se inmulteasca, tot asa la Euharstie e lipsa de un preot si de rugaciunea lui pentra ca porunca Domnului sa-si faca efectul. Apoi rugaciunea nu este de dispretuit, caci ea nu reprezinta o putere omeneasca, ci tocmai cheama ajutorul dumnezeiesc.

Dealtfel au fost chiar teologi catolici multi care au recunoscut ca nici Domnul n-a prefacut painea si vinul prin cuvintele: “Luati, mancati… Beti dintru, acesta toti”, ci printr-o rugaciune anterioara indicata de Evanghelisti prin cuvintele: “Luand painea, multumind, a frant, si le-a dat lor zicand” (Luc. 22, 19). De parerea aceasta au fost: papa Inocentie III, A. Catharinus (1552), Ghefontaines (1586),”A. Touttee, Remandaut si P. Le Brunisa). Deabia din veacul al XII-lea au inceput sinoadele apusene sa formuleze invatatura, ca Domnul a savarsit prefacerea prin cuvintele: “Luati, mancati…”.

4. Biserica Ortodoxa impartaseste Euharistia si pruncilor, conformandu-se Sf. Scripturi si Traditiei vechi. Pe baza lui Ioan, 8, 54, o facea aceasta si Biserica Catolica pana in veacul al XII-lea. Azi n-o mai face. Catehismul roman opreste impartasirea pruncelor pe motiv, ca nu deosebesc Trupul si Sangele Domnului. Tot asa fac protestantii. Dar multi teologi pledeaza pentru impartasirea pruncilor, spunand ca precum lipsa constiintei nu e considerata motiv de a-i opri de la Botez si Confirmatie, asa nu trebue considerata motiv nici pentru oprirea lor dela Euharistie, iar pe de alta parte, ca nu poate fi considerat cineva deplin incorporat in Trupul tainic ai Domnului pana nu s-a si impartasit .

Din doctrina despre Euharistie a celor trei confesiuni se desprinde in primul rand concluzia generala care se desprinde si din alte invataturi ale lor ca in ortodoxie mantuirea se dobandeste dintr’o traire intima a omului cu Hristos, in Hristos, insusindu-si tot mai mult din plinatatea Dumnezeirii salasluita in firea Lui omeneasca si din starea ei indumnezeita, pe cand in catolicism si protestantism pentru obtinerea mantuirii nu este necesara o atat de intima unire cu Hristos. E drept ca si in catolicism si in protestantism cauza ultima a mantuirii este tot Hristos. Dar venindu-i mantuirea prin Hristos, nu e necesar sa fie in Hristos, pentru a se mantui.

A fost suficient ca Hristos sa aduca jertfa Sa pe un plan exterior oamenilor, ca oamenii sa primeasca in schimbul ei mantuirea de pedeapsa divina, daca cred ca aceasta jertfa s-a adus pentru ei. Jertfa lui Hristos fiind o compensatie depdfna pentru pacatul lor, mantuirea lor se realizeaza printr-o simpla trecere in socoteala lor a meritelor lui Hristos, desigur cu consimtirea lor. Pentru trecerea aceasta a meritelor lui Hristos in contul lor nu e necesara salasluirea lui Hristos in ei. Nu mai e necesara nici jertfa euharistica a lui Hristos. Protestantii au tras din doctrina juridica a mantuirii in mod logic si aceasta concluzie. Unii dintre ei, Zwinglienii si chiar Calvinii, au tras si o alta concluzie logica: nu e necesara nici Euharistia ca taina, ca daruire a lui Hristos sub semnele sacramentale. La ce s-ar darui Hristos cand nu e necesara o transformare a omului prin prezenta lui Hristos, pentru mantuirea sa? Luteranii au pastrat Euharistia ca taina, ca daruire a lui Hristos sub semne sacramentale, iar intr-o inconsecventa cu sistemul lor, conform caruia tainele nu au rostul sa aduca credinciosului vreo putere dela Dumnezeu, ci sa-i dea doar un gaj ca in cartea de sus s-a facut transferul de merite dela Hristos la rubrica lui.

Catolicismul pentru a gasi un rost jertfei euharistice in cadrul teoriei juridice a mantuirii, a trebuit sa complice procedura transferului meritului Jertfei lui Hristos de pe Golgota la rubrica omului. Transferul acesta nu se mai face numai cu conditia ca omul sa-l accepte, ci se mai cere si din partea, omului un merit. Mantuirea obiectiva a oamenilor s-a realizat pentru meritul Jertfei lui Hristos, dar meritul lui Hristos se trece efectiv in contul omului, numai daca-si castiga si el un merit. Ba mai mult: intrucat transferul nu-l mai face Dumnezeu singur, ci prin Biserica, adica prin clerul Bisericii, trebuie sa castige si acesta un merit, ca sa primeasca indreptatirea de a face transferul. Meritul acesta si-l castiga Biserica si credinciosii prin diferite fapte. Dar un merit mai mare si-l pot castiga numai printr-o jertfa. Si cum Biserica si credinciosii nu pot aduce de la ei vreo jertfa apreciabila, li se pune la dispozitie Hristos, ca sa-l aduca in Euharistie ca jertfa a lor. Deci acesta este rostul jertfei euharistice; sa castige credinciosii meritul pentru a li se darui mantuirea obiectiva realizata prin meritul lui Hristos. Deci jertfa euharistica a inceput sa fie considerata ca deosebita de cea de pe Golgota.

Rolul precumpanitor ce si-l rezerva clerul in frunte cu papa in distribuirea meritului obiectiv al lui Hristos, importanta covarsitoare a meritului dobandit de cler in transferarea meritului Jertfei lui Hristos in contul credinciosilor, se vede de acolo ca credinciosii pot lipsi cu totul de la Liturghiile savarsite de cler pentru ei. Membrii clerului pot indeplini o functie de intermediari suficienti intre oameni si Dumnezeu, adica de intermediari care se pot dispensa de orice asistenta a credinciosilor, de orice vibratie interioara a lor (un fapt si mai vizibil in distribuirea indulgentelor). Autoritatea ce o castiga asupra credinciosilor e cu atat mai mare. Ei au un merit special si deci se bucura de privilegii deosebite la Dumnezeu. Se pot impartasi singuri din potir. Din aceasta pozitie privilegiata in fata lui Dumnezeu, stiu insa sa traga foloase si in fata oamenilor. Autoritatea clerului, superioritatea lui fata de credinciosi, s-a accentuat in masura in care s-a slabit contactul direct intre credinciosi si Hristos, in masura in care Hristos in Liturghie se jertfeste nu pentru a se impartasi credinciosilor in stare de jertfa si de inviere, pentru a-i atrage si pe ei in aceasta stare, nu pentru a se uni cu ei, ci pentru a face sa se inscrie la rubrica Bisericii si a credinciosilor un nou merit. Din doctrina complicat construita, din practica Bisericii Romano-Catolice cum privim Sf. Euharistie, apar destul de stravezii obsnuilele tendinte ale papalitatii si ale factorilor pe care se sprijina de a-si creia o situatie avantajata din toate punctele de vedere: obisnuitele tendinte de dominatie.

Parintele Dumitru Staniloae