Sfanta Scriptura este anti-ecumenista

(In titlu ma refer la forma ecumenista si duhul in care se vrea aceasta unire,caci Hristos ne spune sa fim Una,dar sa fim una in Dreptate si Adevar nu in minciuna si erezie)

Matei 7:15
~ „Luati-va aminte de proorocii mincinosi, care vin catre voi in vesmintele oilor, iar dinlauntru sunt lupi rapitori.”

Matei 24:24 ~ „Ca se vor scula hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor da semne mari si minuni, cit sa insale, de va fi cu putinta, si pre cei alesi.”

Faptele Apostolilor 5:29 ~ „Si raspunzind Petru si apostolii, zisera: A asculta trebuie pre Dumnezeu mai mult decit pre oameni.”

Fapte 20:28 ~ „Luati drept aceea aminte, si voua si la toata turma intru care pre voi Duhul Cel Sfânt v-au pus socotitori, ca sa pasteti Biserica lui Dumnezeu, pe care o au câstigat prin sângele Lui.”

Fapte 20: 29-30
~ „Pentru ca eu stiu aceasta ca vor intra, dupa venirea mea lupi grei intre voi, necrutind turma. Si dintre voi, singuri se vor scula barbati graind indaratnicie, ca sa traga pre ucenici dupa dinsii.”

Romani 16:17-18 ~ „Si rog pre voi fratilor sa socotiti pre aceia ce imperecherile si smintelile fac afara de invatatura care voi ati invatat, si va abateti de la ei. Pentru ca unii ca aceia Domnului nostru Iisus Hristos nu slujesc, ci pintecelor lor, si prin bunacuvintare si bun grai insala inimile prostilor.”

Galateni 1:8 ~ „Ci macar de noi sau inger din cer va binevesti voua afara de ce am vestit voua, anathema sa fie!”

Efeseni 4:5 ~ „Este un Domn, o Credinta, un Botez.”

Efeseni 4:14-16 ~ “Ca sa nu fim prunci, invaluindu-ne si purtindu-ne cu tot vintul invataturii, cu ratacirea oamenilor intru viclesug, spre mestesugirea inselaciunii. Ci adeveriti fiindu-I, cu dragoste sa crestem la El toate, Carele este capul Hristos.”

II Tesaloniceni 2:15 ~ “Drept aceea fratilor, stati si tineti invataturile carele v-ati invatat, ori prin cuvânt, ori prin cartea noastra.”

II Tesaloniceni 3:6
~ “Si poruncim voua fratilor, intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, sa va feriti voi de catre tot fratele ce umbla fara de tocmeala, si nu dupa invatatura care au luat de la noi.”

I Timotei 4:1 ~ “Iara Duhul aievea zice ca in cele de apoi vremi, se vor departa oarecare de catre credinta, luind aminte la duhuri de inselaciune si dascalii ale dracilor.”

I Timotei 4:6-8 ~ “Acestea aratindu-le fratilor, bun slujitor vei fi lui Iisus Hristos, hranindu-te cu cuvintele credintei si ale celei bune invataturi, careia ai urmat. Iar cele spurcate si babesti basme le paraseste si te invata pre tine catre buna credinta.”

I Timotei 4:16 ~ “Ia aminte tie si invataturii: ramii intru acestea; pentru ca aceasta facind si pre tine vei mintui si pre cei ce te asculta.”

I Timotei 6:20-21 ~ “O, Timotei, ce ai pus inainte pazeste, departindu-te de cele spurcate glasuri desarte si prigoane ale stiintei celei ce e cu mincinos nume, cu care unii laudindu-se, imprejurul credintei nu nimerira.”

II Timotei 4:3-4 ~ “Caci va veni o vreme cind nu vor mai suferi invatatura sanatoasa ci - dornici sa-si desfateze auzul - isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme.”

Tit 3:9-10 ~ “Iar cele nebune cercari si graiuri de neamuri si pricini si sfadiri de lege, paraseste-le, pentru ca sunt nefolositoare si desarte. Pre omul eretic, dupa intiia si a doua mustrare, paraseste-l, stiind ca s-a indaratnicit unul ca acela si pacatuieste, fiind singur de sine osindit.”

Iacov 2:10 ~ “Pentru ca cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat fata de toate poruncile.”

I Petru 5:2-3 ~ “Pastoriti turma lui Dumnezeu, data in paza voastra, cercetind-o nu cu silnicie, ci cu voie buna, dupa Dumnezeu, nu pentru cistig urit, ci din dragoste. Nu ca si cum ati fi stapini peste Biserici ci pilde facindu-va turmei.”

II Petru 1:20-21
~ “Dar mai inainte de toate, trebuie sa stiti ca nici o proorocie a Scripturii nu se tilcuieste dupa socotinta fiecaruia. Pentru ca niciodata proorocia nu s-a facut din voia omului, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait, purtati fiind de Duhul Sfint.”

I Ioan 4:1 ~ “Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume.”

I Ioan 4:6 ~ “Noi de la Dumnezeu suntem; acela ce stie pre Dumnezeu aude pre noi; carele nu iaste de la Dumnezeu nu asculta pre noi (apostolii).”

II Ioan 1:10-11 ~ “De vine oarecine catre voi si aceasta invatatura nu aduce, nu-l primiti pre dinsul in casa si “Multam” lui nu-i ziceti. Pentru ca acela ce-i zice lui “Binete” se amesteca cu lucrurile lui cele rele.”

Apocalipsa 12:3-4 ~ “Si iata balaur mare de foc avind capete sapte si coarne zece si preste capetele lui steme sapte. Si coada lui tragea a treia parte din stelele cerului si le puse pre ele la pamint.” (citatele scripturistice sunt preluate din Biblia de la 1688, Bucuresti)

Psalmul 100:9 ~ “Cel ce graieste nedreptati nu va sta inaintea ochilor mei.”

Psalmul 118:126
~ “Vremea este sa lucreze Domnul, ca oamenii au stricat legea Ta.”


Read more...

SFINTII PARINTI DESPRE ECUMENISM

ProOrtodoxia

,

Canonul 10 al Sfintilor Apostoli ~ “Daca cineva s-ar ruga, chiar si in casa cu cel afurisit (scos din comuniune) acela sa se afuriseasca.”


Canonul 45 al Sfintilor Apostol
i ~ “Episcopul, presbiterul sau diaconul, daca numai s-ar ruga impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca, iar daca le-a permis acestora sa savirseasca ceva ca si clerici (sa savirseasca cele sfinte), sa se cateriseasca.”

Canonul 46 al Sfintilor Apostoli ~ “Episcopul sau presbiterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim sa se cateriseasca. Caci ce intelegere poate sa fie intre Hristos si Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”

Canonul 64 al Sfintilor Apostoli ~ “Daca vreun cleric sau laic intra in sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca sa se roage, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca.”

Canonul 6 al Sinodului V local de la Laodiceea (343)
~ “Nu este ingaduit ereticilor a intra in casa lui Dumnezeu daca staruie in eres.”

Canonul 32 al Sinodului V local de la Laodiceea ~ “Nu se cuvine a primi binecuvintarile ereticilor, care sunt mai mult absurditati decit binecuvintari.”

Canonul 15 al Sinodului al Noualea din Constantinopol (861)
“Cei ce propovaduiesc public eresul sau il invata in Biserici, sa fie indepartati de comuniunea cu credinciosii si afurisiti, ca unii ce fac schisma si sfarima unitatea Bisericii.”

Din cuvântul Sinodului al VII- lea Ecumenic (Niceea, 787)
“Sa nu faceti nici inovatie, nici omitere in Predania pe care am pazit-o cu evlavie pina acum. Deoarece toti citi s-au pastrat inlauntrul Sfintei Biserici Universale, nu au primit nici adaosuri, nici omiteri. Si cu mare pedeapsa va fi condamnat cel ce va face fie adaugiri, fie omiteri.”

Sinodul de la Constantinopol din anul 1724

“Cei care vor dezerta de la Ortodoxie si vor parasi parintestile si dreptele dogme ale credintei si Predaniile obstesti ale Bisericii si vor decadea si se vor indeparta cu inovatii si cu credinte absurde si cu obiceiuri eterodoxe si vor falsifica si vor maslui adevarul Ortodoxiei, acestia nici nu mai sint, nici nu se mai numesc crestini cu adevarat, ci se taie si se despart de totalitatea madularelor Bisericii si a crestinilor, ca niste eterodocsi si inovatori si se izgonesc afara din sfintul staul ca niste oi riioase si madulare putrede.”

Anatema impotriva ecumenismului a Sfintului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei
“ANATEMA celor ce ataca Biserica lui Hristos invatind ca Biserica Sa este impartita in asa-zise “ramificatii” ce se deosebesc in doctrina si in felul de viata, sau ca Biserica nu exista vizibil, ci va fi formata in viitor cind toate “ramificatiile” - sectele, denominatiunile si chiar religiile - vor fi unite intr-un singur trup, si care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun ca botezul si euharistia ereticilor sunt eficace pentru mintuire, prin urmare, celor ce cu buna-stiinta sunt in comuniune cu acesti eretici inainte-mentionati sau celor ce sustin, raspindesc sau pazesc erezia lor ecumenista sub pretextul dragostei fratesti sau al presupusei uniri a crestinilor despartiti, sa fie Anatema!”
(Data de Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Vancouver- Canada, august 1983, iscalita de toti episcopii, spre a fi adaugata la sfirsitul anatemelor din Credinta Ortodoxiei, si pomenita mereu in prima Duminica a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei)

Avva Pamvo (sec.V)
“Ca iata iti zic tie fiule, vor veni zile cind vor strica crestinii cartile Sfintelor Evanghelii si ale Sfintilor Apostoli si ale dumnezeestilor Prooroci, stergind Sfintele Scripturi si scriind tropare si cuvinte elinesti. Si se va revarsa mintea la acestea, iar de la acelea se va departa. Pentru aceasta Parintii nostri au zis: “Cei ce sunt in pustia aceasta sa nu scrie vietile si cuvintele parintilor pe pergament, ci pe hirtii, ca va sa stearga neamul cel de pe urma vietile parintilor si sa scrie dupa voia lor, fiindca mare este necazul ce va sa vina.” Si i-a zis lui fratele: “Asadar se vor schimba obiceiurile si asezamintele crestinilor si nu vor fi preoti in biserica sa faca acestea?” Si a zis batrinul: “In astfel de vremuri se va raci dragostea multora si va fi necaz mult. Napadirile paginilor si pornirile noroadelor, neastimparul imparatilor, desfatarea preotilor, lenevirea calugarilor. Vor fi egumeni nebagind seama de mintuirea lor si a turmei, osirdnici toti si silitori la mese si gilcevitori, lenesi la rugaciuni si la clevetiri grabnici, gata spre a osindi vietile batrinilor si cuvintele lor, nici urmindu-le, nici auzindu-le, ci mai virtos ocarindu-le si zicind: De-am fi fost si noi in zilele lor ne-am fi nevoit si noi. Iar episcopii in zilele acelea se vor sfii de fetele celor puternici, judecind judecati cu daruri, nepartinind pe cel sarac la judecata, necajind pe vaduve si pe sarmani chinuindu-i. Va intra inca si in norod necredinta, curvie, uriciune, vrajba, zavistie, intaritari, furtisaguri si betie.” Si a zis fratele: “Ce va face cineva in vremile si anii aceia?” Si a zis batrinul: “Fiule in acele zile cel ce isi mintuieste sufletul sau mare se va chema in imparatia cerurilor.” (Patericul Egiptean, pg. 209 cuv. 15)

Sfântul Preacuvios Isidor Pelusiotul (n.360)

“Acei care cuteaza sa scoata sau sa adauge ceva la cuvintele inspirate de Dumnezeu, sufera de o boala sau alta: ori nu cred ca Dumnezeiasca Scriptura a fost dictata de Duhul Sfint, ceea ce ii arata necredinciosi, ori se cred mai intelepti decit Sfintul Duh, si asta inseamna ca sunt smintiti” (Migne 78 A)

Sfintul Efrem Sirul (+379)
“Vai acelora care se intineaza cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiestile Scripturi! Vai de cei citi murdaresc sfinta credinta cu eresuri sau incheie vreo intelegere cu ereticii!
Atunci, la a doua venire a Domnului, se va cere de la fiecare din noi marturisirea credintei si unirea Botezului. Si daca am pastrat credinta curata de orice eres si pecetea nestearsa si haina neintinata… Se cuvine ca toti cei ce se apropie de Dumnezeu si vor sa se invredniceasca vietii celei vesnice, sa pazeasca mai inainte de toate Credinta Ortodoxa neintinata. Dar nu trebuie sa fie tradata nepretuita comoara a credintei nici in schimbul dobindirii vreunei vrednicii, nici pentru lingusirile ocirmuitorilor, nici pentru a evita frica de ei.”
“Cuvine-se deci, sa dispretuim orice osteneala pentru dreapta marturisire a Domnului nostru Iisus Hristos… Sa fugi de purtarea familiara fata de schismatici si eretici! Mai mult, sa te feresti de erezia acelora care Il despart in doua pe unicul nostru Domn Iisus Hristos! Acestia cred in chip contrar celor 318 Sfinti Parinti care s-au intrunit la Niceea.”
“Pe eretici, ca pe niste blasfemiatori si vrajmasi ai lui Dumnezeu, Scriptura nu i-a numit oameni, ci ciini si lupi si porci si antihristi, dupa cum zice Domnul: Nu dati cele sfinte ciinilor! (Matei 7:6). Si Ioan zice ca multi antihristi s-au aratat (I Ioan 2:18). Pe acestia deci, nu se cuvine sa-i iubim, nici sa ne intretinem cu ei, nici sa ne rugam impreuna cu ei, nici sa mincam impreuna, nici sa-i primim in casa, nici sa-i salutam, ca sa nu ne facem partasi faptelor lor celor viclene.”
“Pacatul fara iertare e fapta care se indreapta impotriva Duhului Sfint si pacatele tuturor ereticilor, pentru ca au blasfemiat si blasfemiaza pe Duhul Sfint. Acestora nu li se va ierta pacatul nici in viata aceasta, nici in viata ce va sa fie, pentru ca s-au opus lui Dumnezeu Insusi, de la Care se da izbavirea.”

Sfintul Vasile cel Mare (+380)
“Vadita necredinta a ereticilor ne vatama putin. Cu toate acestea, cei ce poarta piele de oaie si se prezinta pe dinafara cu chip pasnic, sfisie dinauntru oile cele intelegatoare ale lui Hristos si vatama mult, inselindu-i pe cei mai simpli. Acestia sunt mai periculosi si greu se apara cineva de ei. Ce lucru indraznet nu au facut acesti innoitori? Din aceasta pricina, i-a despartit Biserica si s-au rupt de ortodocsi si au facut mincinoasa adunare… Totusi, trebuie sa cunoasteti ca, prin harul lui Dumnezeu, nu sunteti singuri, ci aveti pe multi impreuna cu voi care apara Ortodoxia Sfintilor Parinti, care au alcatuit la Niceea evlavioasele dogme ale Credintei.”
“Una este crima care se pedepseste acum cu asprime: nepazirea Predaniilor Parintilor. Sa ne luptam pina la sfirsit … nu pentru bani, nu pentru slava… ci pentru a dobindi de obste comoara credintei sanatoase si sa raminem luptându-ne…”

Sfintul Grigorie Teologul (+389)

“Unde este evidenta necredinta, trebuie sa preferam mai bine focul si sabia si situatiile critice si miinile tiranilor - si toate cu daruire - decit sa luam parte la aluatul pacatului si sa ne unim cu cei care bolesc in credinta… De mii de ori este mai buna dezbinarea care se face pentru cuvintele bunei credinte ortodoxe decit pacea, cind aceasta este unita cu patimile.”

Sfintul Ioan Gura de Aur (+ 407)
“Daca cineva contraface macar o mica parte a chipului regelui pe moneda regala, in felul acesta o falsifica; la fel si in credinta cea adevarata, acel care va schimba chiar cit de putin in ea, o vatama pe toata. Caci daca, pe de o parte, dogma este rastalmacita, si inger de ar fi, sa nu-l credeti. Nimic nu foloseste viata virtuoasa, daca credinta nu este sanatoasa.”
“Daca episcopul sau clericul este viclean in chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si inger din cer de-ar fi. Cel care doreste mintuire personala, cel care vrea sa fie un adevarat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela cauta la corabia lui Noe scapare de potop. Cel care are teama de trasnetul strasnic al anatemei, care omoara sufletul si trupul, acela sa ia asupra-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, sa-si imblinzeasca indaratnicia cugetului sau, cu ajutorul legilor bisericesti si sa se supuna in toate maicii sale - Biserica… Dupa mine, pacea nu este aceea care se tine pe saluturile si mesele comune fara rost, ci pacea intru Dumnezeu este cea care vine de la unirea duhovniceasca. Multi distrug astazi tocmai aceasta unire, cind, dintr-o rivna nechibzuita, neluind in seama hotaririle noastre si dind mai multa importanta celor iudaice, socotesc pe iudei drept invatatori care merita o incredere mai mare decit Parintii nostri.”

Sfintul Chiril al Alexandriei (+444)
“Daca cineva schimba ceva in sfintele si dumnezeiestile dogme patristice, acest lucru nu trebuie sa-l luam drept clarviziune, ci drept crima si abatere de la dogma si pacatuire impotriva lui Dumnezeu.”
“Atunci se mareste numele pacii, cind nu ne vom impotrivi parerilor Sfintilor, nici nu vom faptui impotriva hotarelor acelora.” (Migne, PG 68-77)

Sfintul Maxim Marturisitorul (+662)
“A tainui cuvintul adevarului inseamna a te lepada de el. Bine este sa traim in pace cu toti, dar numai cu aceia care cugeta aceleasi despre buna credinta ortodoxa. Si este mai bine sa ne razboim, atunci cind pacea lucreaza conglasuirea catre rau”. (Vietile Sfintilor din greaca, 21 ianuarie)

Sfintul Ioan Damaschin (+749)
” Sa ne pazim cu toate puterile noastre sa nu primim impartasire de la eretici, nici sa le-o dam acestora…, ca sa nu ne facem partasi relelor lor credinte si pentru a nu fi condamnati impreuna cu ei.”
“Auziti popoare, semintii, limbi, barbati, femei si copii, cei mai mari, cei mai tineri si pruncii, sfintul neam al crestinilor! Daca cineva va invata, in afara acestora pe care le-a primit Sfinta Biserica Soborniceasca, de la Sfintii Apostoli, de la Parinti si de la Sinoade, sa nu-l ascultati, nici sa primiti sfatul sarpelui, dupa cum l-a primit Eva si a cules moarte. Si chiar daca v-ar invata un inger sau un imparat in afara acestora pe care le-ati primit, astupati-va urechile.” (Stupul Ortodox, 1999)

Sfintul Tarasie, patriarhul Constantinopolului (+806)
“Sa aducem aici in mijloc cartile distinsilor Sfinti Parinti, ca sa le ascultam. Si din acestea sa extragem si sa adapam fiecare dintre noi turma noastra…, deoarece hotarele pe care le-au asezat Parintii nostri nu se muta; ci, dupa ce am invatat Predania apostolica, sa pazim Predaniile pe care le-am primit”.

Sfintul Teodor Studitul (+826)
“Atunci cind Credinta e primejduita, porunca Domnului este de a nu pastra tacere. Daca e vorba de Credinta, nimeni nu are dreptul sa zica: “Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cirmuitor? Nici acesta nu doreste sa aiba vreun amestec. Sau un sarac care de-abia isi cistiga existenta? … Nu am nici cadere, nici vreun interes in chestiunea asta. Daca voi veti tacea si veti ramine nepasatori, atunci pietrele vor striga, iar tu ramii tacut si dezinteresat?”
“Sinodul nu este aceasta: sa se intruneasca simplu ierarhi si preoti, chiar daca ar fi multi; ci sa se intruneasca in numele Domnului, spre pace si spre pazirea canoanelor… si nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stapinirea de a incalca canoanele, fara numai sa le aplice si sa se alature celor predanisite, si sa urmeze pe Sfintii Parinti cei dinaintea noastra… Sf. Ioan Gura de Aur a spus deschis ca dusmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci si cei aflati in comuniune cu ei.”
“Avem porunca de la insusi Apostolul Pavel ca, atunci cind cineva invata ori ne sileste sa facem orice alt lucru decit am primit si decit este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmeaza a fi osindit, ca nefacind parte din clerul sfintit. Nici un sfint nu a incalcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfint, daca ar fi calcat-o.”
“Si chiar daca am fi pacatosi in multe, totusi suntem ortodocsi si madulare ale Bisericii Universale, indepartindu-ne de orice erezie si urmind oricarui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Si nu numai acestora, ci si hotaririlor pe care le-au luat si le-au propovaduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desavirsit, ci pe jumatate, cel care crede ca are dreapta credinta, dar nu se alatura dumnezeiestilor Canoane.” (Migne, PG Epistola II.81)

Sfintul Nichifor Marturisitorul, patriarhul Constantinopolului (+82 8)

“Si chiar daca foarte putini ramin inlauntrul Ortodoxiei si a bunei credinte, acestia sunt Biserica si in miinile lor se gaseste autoritatea si apararea asezamintelor Bisericii. Si daca acestia ar trebui sa sufere pentru buna credinta, aceasta va fi vesnica lauda pentru ei si li se va darui mintuirea sufletului.” (Stupul Ortodox, 2000)

Sfintul Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (sec.X)
“Cea mai buna comuniune este comuniunea in credinta si in dragostea cea adevarata… Nu exista nimic mai minunat decit Adevarul! Exista doar o singura Biserica a lui Hristos, apostoleasca si soborniceasca. Nu mai multe, nici macar doua. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc si sinod al razvratitilor. Noi, dreptcredinciosii crestini, acestea gindim, asa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie sa pazesti toate fara nici o exceptie si, mai presus de toate, cele ale credintei. Pentru ca daca ai devia cit de putin, pacatuiesti pacat de moarte… Si acestea care au fost hotarite la Sinoadele ecumenice si de obste, trebuie ca toti sa le pazeasca. Si toti citi pazesc cele pe care fie unul dintre Parinti le-a scris in chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecata. Dar pentru cei care nu le primesc este infioratoare neglijenta.” (Epistola I catre papa Nicolae)

Sfintul Cuvios Teodosie de la Pecerska (+1073)
“Pazeste-te, fiule, de cei cu credinta strimba si de toate discutiile lor, caci si pamintul nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce traieste in Credinta Ortodoxa isi va mintui sufletul. Fiindca nu exista o alta credinta mai buna, decit curata si sfinta noastra Credinta Ortodoxa … De asemenea, fiule, nu se cade sa lauzi o credinta straina. Cine lauda o credinta straina face la fel ca si cel care-si huleste propria credinta. Cine lauda credinta sa si pe cea straina e un fatarnic si apropiat de erezie … Daca cineva iti spune: “Credinta noastra si a voastra este de la Dumnezeu”, atunci, fiule, raspunde-i asa: “Fatarnicule! Cum pot fi amindoua de la Dumnezeu? Nu stii ce spune Scriptura: Este un singur Domn, o singura Credinta, un singur Botez. (Efeseni 4,5)
Asadar, fiule, fereste-te de acestia si intotdeauna apara-ti credinta ta! Nu te infrati cu ei, ci fugi de ei si intareste-te in credinta ta prin fapte bune! … Fiule, chiar daca va trebui sa mori pentru credinta ta sfinta, du-te cu indrazneala la moarte! Asa au murit si sfintii pentru Credinta, iar acum vietuiesc intru Hristos.” (Patericul pesterilor de la Kiev, 1806)

Sfintul Grigorie Palama (+1340)

“Cei ce sunt in Biserica lui Hristos apartin adevarului, iar citi nu apartin adevarului, nu sunt nici in Biserica lui Hristos.”

Sfintul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului (+1444)
“Credinta noastra este dreapta marturisire a Parintilor nostri. Cu ea, noi nadajduim sa ne infatisam inaintea Domnului si sa primim iertarea pacatelor; iar fara de ea, nu stiu ce fel de cuviosie ne-ar putea izbavi de chinul cel vesnic. Toti Dascalii, toate Sinoadele si toate dumnezeiestile Scripturi ne indeamna sa fugim de cei ce cugeta in mod diferit si sa ne indepartam de impartasirea cu ei.”
” Invataturile dascalilor apuseni nici nu le cunosc, nici nu le primesc, incredintat fiind ca sunt inselatoare. In materie de credinta ortodoxa nu exista concesie. Distrugerea credintei obstesti este pierzarea de obste a tuturor. Chestiunile credintei ortodoxe nu admit iconomia. Niciodata nu s-au indreptat cele bisericesti prin solutii de mijloc. Intre lumina si intuneric poate cineva sa spuna ca exista ceva de mijloc, numit inserare sau amurg; dar intermediere intre adevar si minciuna nu poate nimeni sa gindeasca, oricit s-ar stradui. Mijloc de impacare intre adevar si minciuna nu exista! In problemele de credinta nu incape pogoramintul si iconomia, deoarece pogoramintul provoaca imputinarea credintei. Asta ar fi egal cu a spune: Taie-ti capul si du-te unde vrei.”
” Noi pentru nimic altceva nu ne-am despartit de latini, decit pentru ca sunt nu numai schismatici, dar si eretici. Pentru aceasta nu trebuie nicidecum sa ne unim cu ei!”
“Acela care il pomeneste pe papa ca arhiereu ortodox este vinovat si latino-cugetatorul trebuie considerat ca un tradator al credintei. Prin urmare, fugiti de ei, fratilor, ca si de impartasirea cu ei, pentru ca unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni. Nu este altceva de mirare daca si ispititorii lui Satana se preschimba in ingeri ai dreptatii, al caror sfirsit va fi dupa faptele lor.”
“Ii rugam, si ce nu le spuneam care sa poata sa atraga chiar si inimile de piatra: sa revina la acea buna conglasuire pe care o aveam mai inainte si intre noi si cu Parintii nostri, cind toti spuneam aceleasi si nu exista in mijlocul nostru schisma… caci altfel parem “a cânta in gol” sau “a coace pietre” sau “a semana pe pamint pietros” sau “a scrie deasupra apei” sau cite altele spun proverbele despre cele imposibil de realizat.”(Scurta scrisoare, P G 159, 1931C)
“Nu voi face aceasta niciodata, orice s-ar intimpla! Nu voi semna niciodata unirea, chiar daca ar trebui sa-mi primejduiesc insasi viata mea!” - a raspuns Sfintul Marcu imparatului Bizantului care cauta sa-l induplece a semna mincinoasa si tradatoarea unire cu ereticii catolici la sinodul tilharesc de la Ferrara-Florenta, 1438-1439.

Declaratiile vremii despre misiunea sfintului Visarion Sarai (+1701) in Ardeal
“La indemnul lui, in multe locuri poporul nu mai merge la biserica, nu se serveste de preotii uniti, mortii si-i ingroapa fara prohod si fara mingieri duhovnicesti, copii si-i boteaza prin femei batrine si se intimpla si alte pagube duhovnicesti de felul acesta.” (din Proloage, vol.I, editia din anul 1991, dupa care citatul a fost scos…)

Text din “Memoriul” din anul 1757 al credinciosilor ortodocsi transilvaneni

“A venit vremea ca ne-am dus la mormintele mortilor si am zis: Iesiti morti din gropi, sa intram noi de vii, ca nu mai putem rabda pedepsele ce ne vin de la popii uniti si de la domnii tarii. Pe nime nu-i doare de noi, nici pe domnii cei sasesti, nici pe domnii cei nemtesti, nici pe cei unguresti. Ca toate temnitele le-au umplut de noi pentru legea cea greceasca (ortodoxa, n.n.) si atita ne-au pradat, venind cu catane pe capul nostru, cit nu stim cu ce o sa platim portia imparatului.”

Sfintul Cuvios Mucenic Cosma Etolianul (+1779)

“Eu, crestinii mei, mi-am cheltuit viata studiind timp de cincizeci de ani, am citit si despre preoti si despre necredinciosi, si despre atei si despre eretici, am cercetat adincurile intelepciunii. Toate credintele sunt mincinoase, calpe, toate sunt ale diavolului. Am inteles si acest lucru adevarat, dumnezeiesc, ceresc, desavârsit si pentru mine si pentru voi: numai credinta crestinilor ortodocsi bine-credinciosi e buna si sfinta, ca sa credem si sa ne botezam in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. Aceasta v-o spun acum, la sfirsit, ca sa va bucurati si sa va veseliti de mii de ori, ca v-ati invrednicit sa fiti crestini ortodocsi, si sa plingeti si sa va tinguiti pentru cei necinstitori de Dumnezeu, necredinciosi si eretici, care umbla in intuneric, in mâinile diavolului.”
“Evreul imi spune ca Hristosul meu e un copil din flori si Preasfinta Fecioara a mea e o desfrinata, iar Sfinta Evanghelie imi spune ca acest lucru e de la diavolul. Mai am acum ochi sa ma uit la evreu? Daca un om ma ocaraste, imi omoara mama, fratii, copiii, dupa care imi scoate ochii, ca si crestin am datoria sa-l iert. Dar sa-L ocarasca ei pe Hristosul meu si pe Preacurata Fecioara a mea! Eu nu vreau sa-i mai vad, dar domniile voastre cum va rabda inima si mai faceti afaceri si tocmeli cu evreii?
De ce v-am spus acestea, crestinii mei? Nu ca sa-i omoriti pe evrei si sa-i prigoniti, nu, ci ca sa-i plingeti ca L-au lasat pe Dumnezeu si s-au dus cu diavolul. V-am spus ca sa ne caim acum pina mai avem vreme, ca sa nu se intimple sa se minie Dumnezeu pe voi si sa ne lase din mina Lui si sa patim si noi ca evreii si chiar mai rau.” “Pe papa Romei sa-l blestemati, fiindca el e cauza.”
“Antihristul e unul papa, iar nu altul (adica turcul n.n.) cel care e in capul nostru. Intelegeti cine, fara sa-i spun numele.”
“Noi avem o porunca ce spune sa anatematizam pe oricine adauga sau nu crede in ceva mic din cele pe care le-au legiuit Parintii Bisericii noastre.” (Stupul Ortodox, 1999)

Sfintul Paisie de la Neamt (+1794)
“Au ereticii sunt rimlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfinta noastra Biserica ii afuriseste pe dinsii. Si pe care Sfinta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc.”
“Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapinirea papii, savirsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mintuirea omului”, iar despre uniati: “Ca pentru alte rataciri si erezii rimlenesti, ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele rimlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mintuire? Nicidecum. Numai pentru Botez iti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mintuire.”
“Unia este o aschie desprinsa de la Sfinta Biserica a Rasaritului si unire cu necredincioasa, ca sa nu-i zic biserica rimleneasca. Unia este inselaciunea diavolului, ce-i vâneaza pe cei nesocotiti intru pierzanie. Unia este un lup rapitor de suflete in piele de oaie. Unia este veninul aducator de moarte, in chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mladita inainte-mergatoare a antihristului, ce ademeneste cu magulire pe cei mai nestiutori intru pierzanie. Unia este prapastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu lingusitorul sarut a vindut Credinta Pravoslavnica … Unia este ca si rimlenii eretici. Cum, dar, uniatii nu sunt rimleni, cind toate dogmele Credintei Ortodoxe le-au calcat in picioare si pe cele rimlenesti le-au adoptat, zicind cu nerusinare, precum ca Duhul Sfint purcede si de la Fiul? Si papei de la Roma, adevaratului eretic … aceluia i se inchina si, in loc de Hristos, pe el de capetenia bisericii il au.”
“Un asemenea juramint, adica anatema, asupra celor ce se impotrivesc si nu se supun Sobornicestii Biserici, este pusa de patriarhii Rasaritului soborniceste, nu doar pentru o oarecare vreme, ci pina la sfirsitul lumii va ramine tare si neclatita si nedezlegata cu darul lui Hristos.” (Cuvinte si scrisori duhovnicesti, vol. II, Chisinau, 1999, p.49)

Sfintul Nicodim Aghioritul (+1809)
“Se cuvine sa ne ingradim pe noi insine si sa ne separam de episcopii care, in chip vadit, staruie in greseala privitor la cele ce tin de credinta si de adevar, asadar se vadesc a fi eretici sau nedrepti.”
“Zice inca si dumnezeiescul Hrisostom (in voroava cea de La inceput era Cuvântul) “Nu te amageasca pe tine o ascultatorule adunarile ereticilor, ca au Botez dar nu luminare, ci se boteaza cu trupul, iar cu sufletul nu se lumineaza.” Ci si sfântul Leon in Epistolia cea catre Nichita zice: “Nici un eretic nu da sfintenie prin taine.” Iar Ambrosie in Cuvântul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: “Botezul celor rau cinstitori de Dumnezeu, nu sfinteste”
(Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamt de la 1844)

Sfintul Ioan de Krnostadt (+190 8)

“Care dintre ortodocsi nu ar dori unirea cu toti catolicii sau luteranii si sa fie una cu ei in Hristos, o singura Biserica, o singura obste a celor credinciosi! Care insa, dintre aceste-zise biserici, mai ales dintre intii-statatorii numiti papi, patriarhi, mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi, xiondzi (numele polonez pentru preot n.n.) sau pateri se va invoi sa se lepede de ratacirile sale? Nici unul. Iar noi nu putem sa ne invoim la invatatura lor eretica fara sa aducem vatamare mintuirii sufletului nostru. Oare se pot uni cele de neunit - minciuna cu adevarul?
Iezuitii catolici in folosul papei si a propriei lor vederi si scopuri egoiste si meschine, au pervertit legea constiintei si legea Evangheliei, afirmind ca pentru atingerea scopurilor proprii sau a scopurilor religioase, catolicii pot intrebuinta toate mijloacele nelegiuite: adica si ca sa omoare si ca sa vicleneasca in tot felul si sa prigoneasca credinta ortodoxa, sa o numeasca schismatica si o credinta de ciini, si sa-i arda pe ruguri pe ortodocsi, ca pe Hus si pe altii.
Neindoielnice sunt cuvintele Mintuitorului nostru Iisus Hristos: Cel ce nu este cu Mine, este impotriva Mea (Matei 12,30). Catolicii, luteranii si reformatii au apostaziat de la biserica lui Hristos - ei nu sunt de un cuget cu noi, nutresc vrajmasie impotriva noastra, cauta din rasputeri sa ne omoare, ne strimtoreaza in tot chipul pentru credinta noastra, ne batjocoresc si ne fac toate felurile de neplaceri mai ales in asezarile lor cele mai insemnate, ei merg in chip vadit impotriva lui Hristos si a Bisericii Sale, nu cinstesc de viata facatoarea Cruce, sfintele icoane, sfintele moaste, nu respecta posturile, strimba dogmele credintei celei mintuitoare. Ei nu sunt cu noi ci impotriva noastra si impotriva lui Hristos. Intoarce-i Doamne la adevarata Ta Biserica si mintuieste-i!
“De gresita intelegere de catre catolici a cuvintelor Mintuitorului: Tu esti Petru si pe aceasta piatra (pe Hristos, pe Care Petru L-a marturisit Fiu al lui Dumnezeu) voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui (Matei 16,1 8) depind toate ratacirile catolicilor si papilor si mai ales parelnicul primat papal in Biserica si parelnicul rang al papilor de loctiitori ai lui Hristos. Ci uitati-va cite rataciri sunt ingaduite in credinta papei (iar nu a lui Hristos) rataciri ciudate, hulitoare de Dumnezeu - si le veti intoarce spatele cu nemultumire si groaza! O trufie omeneasca! O trufie sataniceasca! Auzi, papa infailibil! O, iezuitism!”
“Catolicii recunoscindu-l drept cap al bisericii pe papa, pe adevaratul Cap al Bisericii - Hristos L-au pierdut si au ramas lipsiti de Cap. Intreaga istorie a papismului da marturie ca la catolici nu este Cap fiindca ei fac lucruri necuvioase, lupta impotriva Bisericii Ortodoxe. Iar in invatatura lor dogmatica - vai, cite erezii, inovatii, abateri de la adevar! O, pierzator sistem papist! Singurul Cap al Bisericii ceresti, pamintesti si din cele mai dedesubt este Hristos Dumnezeu!” (Spicul Viu, ed. Sophia, Bucuresti, 2002)

Sfintul Lavrentie al Cernigovului (sec. XIX)

“Vor veni asa vremuri cind vor umbla din casa-n casa ca lumea sa semneze pentru acel singur imparat si se va face un recensamânt al populatiei foarte drastic… Vine timpul, si nu e departe, cind foarte multe biserici si manastiri se vor deschide si se vor repara, le vor reface nu numai pe dinauntru, ci si pe dinafara. Vor auri acoperisurile atit ale bisericilor cit si ale clopotnitelor, dar preotimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la caramizile lui Faraon. Preotul nu va mai face si misiune. Cind vor termina lucrarile va veni vremea imparatiei lui antihrist si el va fi pus imparat… Toate bisericile vor fi intr-o bunastare imensa, pline de bogatii ca niciodata, dar sa nu mergeti in ele. Antihrist va fi incununat ca imparat in marea biserica din Ierusalim cu participarea clerului si a patriarhilor. Intrarea si iesirea in Ierusalim va fi libera pentru orice om, dar atunci sa va straduiti sa nu va duceti, caci totul va fi spre a va lingusi pe voi, ca sa va atraga in ispita… Bisericile vor fi deschise, dar crestinul ortodox traitor nu va putea intra in ele ca sa se roage, caci in ele nu se va mai aduce jertfa fara de sânge a lui Iisus Hristos. In ele va fi toata adunarea satanica.” (Talantii imparatiei, Arhim. Arsenie Boca , p.186)

Sfântul Nectarie de la Eghina (+1920)

“Despartirea Bisericilor a avut loc sub Fotie…, dupa ce Biserica Constantinopolului depasise pericolul de a fi exclusa din Unica Biserica Soborniceasca si Apostoleasca, iar Biserica Romana, sau mai bine zis papala, nu mai propovaduia dogmele Sfintilor Apostoli, ci ale papilor… Cei care nu s-au renascut prin lucrarea dumnezeiescului har in singura Una, Sfinta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica, in nici o alta biserica, nici vazuta, nici nevazuta, nu o vor face… Atit timp cit cauzele principale ale despartirii ramin aceleasi…unirea este imposibila…” (Stupul Ortodox, 1999)

Sfintul Ioan Iacob de la Neamt (+1960)
“Iar citiva dintre slujitorii Sfintului Altar din ziua de azi defaima aceste Sfinte Canoane, numindu-le bariere ruginite. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfint prin Sf. Apostoli si prin Sf. Parinti ai celor sapte Sfinte Soboare ecumenice si ei zic: “Canoanele, de multa vechime pe care o au, au ruginit.” Nu zic ca ei de multa grasime si nefrica de Dumnezeu li s-a intunecat mintea si au napirlit, cazindu-le si parul si barba si mustata, facindu-se ca femeile. Cum e chipul Domnului si al Sfintilor si cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfintilor ei le calca in picioare, dar predica sus si tare ca sunt ortodocsi.” (Hrana duhovniceasca, Buc., 2000)

Sfintul Iustin Popovici (+1979)
“Conform gindirii unitare a Parintilor si a Sinoadelor, Biserica este nu numai una, ci si unica… Biserica este una si unica, pentru ca ea este trupul Unuia si Unicului Hristos. Unde nu este Dumnezeul-Om, acolo nu exista Biserica, iar unde nu exista Biserica, acolo nici Euharistia nu exista. In afara acestei identitati, adica a Bisericii si a Euharistiei, se afla erezia, falsa biserica si antibiserica. Biserica, prin dumnezeiasca Euharistie, este unitate soborniceasca si unirea lui Hristos cu credinciosii si a credinciosilor cu Hristos. Si in Euharistie si in Biserica, Dumnezeul-Om Hristos este Unul si, de asemenea, este “toate si intru toti.” (Col. 3:11).
Din unica si nedespartita Biserica a lui Hristos, in diferite timpuri, s-au desprins si s-au taiat ereticii si schismaticii, care au si incetat sa fie madulare ale Bisericii. Unii ca acestia au fost… romano-catolicii si protestantii si unitii si toata cealalta legiune eretica si schismatica. Ecumenismul e numele de obste pentru toate pseudo-crestinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. In el se afla cu inima lor toate umanismele europene cu papismul in frunte, iar toate aceste pseudo-crestinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decit erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obste este acela de “pan-erezie” (erezie universala). De ce? Fiindca in cursul istoriei, felurite erezii tagaduiau sau denaturau anumite insusiri ale Dumnezeului-Om Hristos, in timp ce ereziile acestea europene indeparteaza pe Dumnezeul-Om in intregime si pun in locul Lui pe omul european. In aceasta privinta nu e nici o deosebire esentiala intre papism, protestantism, ecumenism si celelalte secte, al caror nume este “legiune”.
“Prin dogma despre infailibilitatea papei, papa a fost de fapt declarat drept Biserica si el, un om, a luat locul Dumnezeului-Om. Acesta e triumful final al umanismului, dar este in acelasi timp si “moartea a doua” a papismului iar prin el si cu el, a oricarui umanism. Totusi, inaintea Adevaratei Biserici a lui Hristos care de la aratarea Dumnezeului-Om Hristos exista in lumea noastra paminteasca ca Trup divino-uman, dogma despre infailibilitatea papei este nu numai erezie, ci o panerezie, fiindca nici o erezie nu s-a ridicat atit de radical si atit de integral impotriva Dumnezeului-Om Hristos si a Bisericii Lui, asa cum a facut papismul prin dogma despre infailibilitatea papei - om. Nu exista nici o indoiala ca dogma aceasta este erezia ereziilor, chinul chinurilor, o razvratire nemaivazuta impotriva Dumnezeului-Om Hristos. Dogma aceasta este, vai, cea mai ingrozitoare surghiunire a Domnului nostru Iisus Hristos de pe pamint, o noua tradare a lui Hristos, o noua rastignire a Domnului - numai ca nu pe crucea cea de lemn, ci pe crucea de aur a umanismului papist. Si toate acestea sunt iad, iad, iad pentru sarmana fiinta paminteasca ce se numeste om. Acolo unde Il inlocuiesc pe Dumnezeul-Om Hristos cu omul, fie si cu cel numit infailibil, acolo se desparte trupul de Cap. Si dupa cum din aceasta pricina Biserica dispare de acolo, tot asa se pierde si ierarhia apostoleasca divino-umana si succesiunea apostolica sacramentala.” (Biserica Ortodoxa si ecumenismul, 2002)

Cucernicul Parinte Dumitru Staniloae (+1993)

“Eu nu prea sunt pentru ecumenism; socotesc ca ecumenismul este produsul masoneriei; iarasi vor sa relativizeze credinta adevarata. A avut dreptate Biserica zicind ca nu prea suntem uniti. Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru. Biserica Romano-Catolica si Biserica Ortodoxa nu sunt doua surori. Nu exista decit un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decit un singur trup, adica o singura Biserica. Deci notiunea de Biserici surori este improprie.”
“Au venit odata si aici, la un congres al ecumenistilor. Si unul dintre reprezentantii lor a sustinut ideile socialiste. Eu i-am combatut si vorbeam mereu de Hristos. Iar ma intrebau: “De ce tot vorbiti de Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hristos”. S-au suparat teribil si, dupa ce am plecat, m-au criticat foarte tare pentru ca vorbeam de Hristos si nu de probleme de-astea sociale. De ce sa mai stau de vorba cu ei care au facut femeile preoti, sunt de acord cu homosexualii, nu se mai casatoresc…” (interviu preluat din Ortodoxia si internationalismul religios, ed. Scara, 1999)
“Lupta catolicismului n-a avut o baza spirituala, crestina, asa cum a fost cea din Rusia sau cea de la noi. Ne acuza Todea ca suntem Biserica tradatoare. Doua mii de preoti ortodocsi au stat in inchisoare. Eu am fost in inchisoare si n-am vazut nici un preot unit. Toti s-au facut ortodocsi sau au intrat in diferite intreprinderi in care faceau pe turnatorii.” (Omagii parintelui Dumitru Staniloae, ed. MMB, 1994)
“Caracteristica fundamentala a crestinismului, care consta in surparea zidului despartitor dintre Dumnezeu si oameni (…) e inlaturata in catolicism intr-o noua forma. Sobornicitatea crestina, insasi Biserica, trupul tainic al lui Hristos, e desfacuta din imbratisarea iubirii atotprezente a lui Iisus Hristos si transformata intr-o societate pur laica. (…) Iisus are o comunitate numai cu un anumit punct al spatiului si numai cu o persoana, cu papa in Vatican. (…) Tot ce conteaza e dependenta juridica de o persoana omeneasca. Misticul e transformat in juridic, viata in Biserica devine o preocupare de buna si uniforma orinduiala juridica. Cuvintele religioase nu mai exprima de aceea nici ele misterul unor experiente religioase directe, ci devin termeni juridici si rationalisti, de precizari pozitiviste, pamintesti.” (Ortodoxie si românism, pp.100-101)

Parintele Cleopa Ilie de la M-rea Sihastria (+199 8)
“Mi-au pus intrebari despre unitatea Bisericilor, ca ei vor sa uneasca Bisericile si sa faca, precum a zis Mântuitorul, o turma si un pastor. “Domnule director, i-am zis, biserica dumneavoastra, protestantismul, este suspendat in aer. N-are temelie! -Dar de ce, parinte? - Unde vi-i Sfinta Traditie? Unde-s Sfintele Canoane? Unde-i practica Bisericii de 2000 de ani? Ati desfiintat totul si acum vreti sa va apropiati de noi? Este imposibil! Noi de-abia avem puncte comune cu catolicii, daramite cu protestantii. Ei sunt la foarte mare distanta de noi, au numai doua Taine, si acelea nu ca taine, ci numai ca simboluri: Botezul si Cina Domnului. La Cina Domnului fac o masa comemorativa cu piine si cu vin in cinstea lui Hristos, dar nu mai cred ca se preface piinea si vinul in Trupul si Singele Domnului. N-am cind sa spun discutia de acolo ca-i mult de spus.”
“-Cum vedeti unirea Bisericilor?”, Parintele raspunde: “-Fratilor, unirea Bisericii nu este lucru omenesc ci dumnezeiesc. Nu-i in puterea noastra. Iata cum vad eu: sa punem post si rugaciune catre Dumnezeu si cind va veni Duhul Sfint sa ne gaseasca ca Sfintii Apostoli. Asta e lucrarea Duhului Sfint. Iar daca va veni Duhul Sfint cind il cerem cu post si rugaciune, cind va veni la toate mintile arhiereilor catolici si ortodocsi, va fi aceeasi gindire: Hai sa ne unim ca n-au fost la inceput doua Biserici ci una singura. Deci asta sa cerem de la Dumnezeu, ca El poate face unitate de vederi in toate privintele… Iar daca este vorba sa se creada, sa se faca unitate de credinta, atunci numai Domnul stie… Noi, nu.”
“Ati vazut la primi voievozi crestini ai românilor, de cind sunt cele trei tari române, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost ortodocsi… Stefan cel Mare nu a fost baptist! Mircea cel Batrin nu a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun nu a fost martorul lui Iehova; nebunii astia au venit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci. Acestia vin din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta si originea noastra de popor ortodox (…). Sa tineti credinta care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre! Sa tineti credinta pe care o avem de doua mii de ani! Nu va luati dupa slugile satanei care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe prosti si pe nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea in sufletul poporului român si vor sa faca cele mai mari erezii si nebunii in tara aceasta. Paziti-va de acestia! Au case de rugaciuni dar acolo e casa satanei. (Ortodoxia si internationalismul religios, ed. Scara, 1999)

Parintele arhimandrit Arsenie Boca (+1989)
“Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Caderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica ortodoxa, fie ei: arhierei, preoti de mir, calugari sau mireni. Inapoi la Sfinta Traditie, la Dogmele si Canoanele Sfintilor Parinti ale celor sapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Fereasca Dumnezeu!” (Talantii imparatiei, p.197)

Arhimandit Gheorghios Kapsanis, egumenul M-rii Grigoriu, Athos

“Ce este ecumenicitatea? Bisericile Ortodoxe din intreaga lume sunt organizate, din punct de vedere administrativ, in Biserici locale sub conducerea unor sinoade locale, respectiv patriarhii. Toate bisericile locale sunt organizate la rindul lor sub forma unui sinod ecumenic din care fac parte reprezentanti ai tuturor Bisericilor Ortodoxe locale.
Ce este ecumenismul? Ecumenismul in schimb, este o forma institutionala prin care, sub numele pacii si al unitatii, sunt adunate la un loc toate religiile lumii precum evrei, musulmani, budisti care nu cred in Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, si unde se dezbat probleme economice, politice, sociale, culturale etc. Ecumenismul cauta prin toate acestea sa se impuna ca noua religie a viitorului. Cu certitudine, Biserica Ortodoxa este ecumenica adica soborniceasca. Una este insa ecumenicitatea si alta este ecumenismul. Biserica Ortodoxa este ecumenica, dar nu ecumenista. Ea ramine ecumenica atita vreme cit nu cade in ispita ecumenismului. Ecumenicitatea constituie expresia deplinatatii Bisericii si se propune si celorlalti, fara sa se imparta sau sa se ajusteze dupa conceptiile omenesti. Asadar Biserica noastra Ortodoxa este ecumenica si deoarece intreaga lume are nevoie cu adevarat de ecumenicitatea ei, este necesar ca ea sa se mentina ecumenica si sa nu cada in ecumenism. Iar aceasta nu numai pentru a-si pastra ecumenicitatea ei, ci si pentru a ajuta cu adevarat lumea. Un rol important in miscarea ecumenica il are teoria ramificatiilor care este o erezie eclesiologica promovata in cercurile teologice asa-zis moderniste, a carei esenta este ca toate confesiunile crestine existente in momentul actual sunt vazute ca ramuri egale ale unei singure Biserici a lui Hristos si care detin in mod egal harul Sfintului Duh si Adevarul Divin. La baza acestei invataturi eretice sta interpretarea incorecta a procedurilor canonice privind primirea in Biserica a ereticilor si schismaticilor.” (Ortodoxia si internationalismul religios, ed. Scara, 1999)

Cucernicul Parinte Gheorghe Calciu
“Intelegerea ecumenica de unire si armonie a lumii este de fapt o forma a miscarilor internationaliste pe plan religios, in care se incearca desfiintarea natiunilor, instituirea unor guverne mondiale, pe care nimeni nu le-a uns si care urmaresc doar gloria lor, buna lor viata si satisfacerea dorintei de a conduce popoarele. Ecumenismul acesta este in sine o actiune diabolica si sunt de acord cu unii teologi greci care spun ca ecumenismul este cea mai mare erezie a secolului nostru… Am sperat ca România va fi urmatoarea tara care va iesi din ecumenism.” (”Ziua” de Bucuresti, 5 dec.1998, pg. 8)

Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos
“Poate fi spus ca de este o mare erezie astazi, este asa-numita erezie eclesiologica, care se confrunta mai ales cu pastorii Bisericii. Este o mare confuzie astazi despre ceea ce este Biserica si care sunt adevaratii ei membri. Se confunda identitatea Bisericii cu alte traditii umaniste si se gindeste ca Biserica este fragmentata si despartita, dar mai mult se ignora singura cale de mintuire a Bisericii.” “Papistasii nu au preotie nici taine… Vaticanul nu este biserica, ci un sistem politico-economic situat in afara Bisericii, iar papa cu toti “clericii” Vaticanului nu sunt urmasi ai Apostolilor, nu au predania si succesiunea apostolica… Papistasii sunt francolatini, iar pe deasupra si eretici. Papismul se afla in afara Bisericii…, si pentru ca in afara Bisericii nu exista Taine, pentru aceasta clericii papistasilor si insusi papa, pentru noi ortodocsii, nu au preotie, adica au fost taiati de la succesiunea apostolica. Daca se va pierde Credinta Ortodoxa, atunci nu va mai exista nici Biserica, nici Dumnezeiasca Euharistie… Parintii Bisericii din veacul al VIII-lea observasera ca papismul, sub influenta francilor, a schimbat teologia ortodoxa si astfel nu mai facea parte din Biserica Ortodoxa care pazea in intregime adevarul revelat. De aceea, papa nu mai era pomenit in Diptice.” (Cugetul Bisericii Ortodoxe, Cap.I)

Cuviosul Ghenadie Sholarios, Patriarhul Constantinopolului (sec.XV)

“O grecilor (românilor, n.n.) vrednici de mila, de ce inca rataciti si lepadind orice nadejde in Dumnezeu cautati ajutorul francilor (Europei, n.n)? Cum de impreuna cu intreaga Cetate, care curind va cadea, pierdeti Ortodoxia voastra? Milostiv fii mie Dumnezeule! Aduc marturie inaintea Ta ca sunt nevinovat de aceasta nelegiuire. O, bietii de voi care vedeti ce se-ntimpla in jurul vostru si in vreme ce robia va este tot mai aproape, va lepadati de credinta parintilor vostri si primiti faradelegea! Nu ma voi lepada nicicind de tine, iubita Ortodoxie, si n-am sa te ascund Sfinta Predanie, cita vreme duhul meu mai salasluieste in trupul acesta.” (Sinodul de la Ferrara-Florenta, ed. Scara, 2002, p.161)


Read more...

Taina Euharistiei numai in Biserica Ortodoxa

Savarsirea si impartasirea Euharistiei

Deosebirile intre Biserici privitoare la savarsirea si impartasirea Euharistiei sunt urmatoarele:

1. Biserica Ortodoxa intrebuinteaza paine dospita si vin de struguri amestecat cu apa. Biserica catolica, incepand din sec. IX si cu ea Protestantii, Armenii si Maronitii, folosesc azima. Anglicanii folosesc azima si painea dospita si vinul amestecat sau nu cu apa. Ca singura painea dospita e justificata, se constata din Evanghelia lui Ioan, unde se spune ca “Iudeii n-au intrat in pretoriu, ca sa nu se spurce, ci sa manance pasca” si ca ziua Sambetei ce a urmat Rastignirii Domnului a fost “zi mare” (Ioan, 18 28; 19, 31). De aici urmeaza ca Domnul s-a rastignit in ajunul Pastilor evreesti, numita la Sinoptici prima zi a azimilor, intrucat sfarsea cu seara in care se incepea mancarea azimei. Atunci Cina euharistica a avut loc cu o seara inainte de seara in care Iudeii mancau mielul pascal, cand incepeau folosirea azimei, adica la 13 Nisan, nu la 14 Nisan. Biserica a folosit de la inceput painea, cum se vede din Faptele Apostolilor (2, 42), si practica aceasta a durat pana in veacul al IX-lea, cand Biserica apuseana a inceput sa introduca azima.

Teologii catolici nu pot sprijini pe Sf. Scriptura si pe traditia veche a Bisericii, uzul painii nedospite. Scheeben afirma ca Domnul a intrebuintat la Cina cea de Taina paine nedospita, dar apoi adauga: “chiar daca pe temeiul lui Ioan (13, 1) s-ar admite ca El a serbat Cina la 13 Nisan, probabilitatea ar spune totusi ca a folosit paine nedospita. Daca ne intrebam, daca materia valabila la Euharistie e numai paine nedospita sau si dospita raspunsul atarna nu de ce fel de paine a folosit Domnul la Cina cea de Taina, cat mai mult de aceea daca El a randuit painea aceasta sau aceea ca materia valida la Euharistie. Scriptura nu spune nimic mai precis despre aceasta; dupa Traditie s-a folosit din vechime atat paine dospita, cat si nedospita. E greu de hotarat, daca in primele trei veacuri se folosea painea aceasta sau aceea. Sigur e ca in Biserica greaca de la veacul VI uzul celei dospite era. general, in cea latina poate a dominat totdeauna cea nedospita”.

De aceea, catolicii admit in teorie ca se poate folosi atat paine dospita, cat si nedospita. “Totusi, zic ei, in Biserica latina e strict poruncit sa se intrebuinteze paine nedospita”. Domnul a instituit Euharistia cu paine, pentruca n-a voit s-o lege de o practica iudaica si s-o conditioneze de un aliment ce nu era in uz decat la Iudei si .anume o singura data pe an, ingreunand savarsirea ei, ci s-o asocieze cu painea cea de toate zilele, care se afla oriunde si oricand la dispozitia oamenilor, sfintind chiar prin aceasta hrana cea mai obisnuita a trupului si aratand ca pe cat de fundamentala si de necesara este painea pentru intretinerea vietii trupesti, tot pe atat de fundamental si de necesar este Trupul Sau pentru intretinerea vietii sufletesti.

2. Biserica Ortodoxa si cu ea si Protestantii, Socinianii si Armenii invata ca fiecare credincios trebuie sa se impartaseasca sub ambele chipuri, dupa porunca Domnului (Luc. 22, 19) si practica bisericeasca. Dimpotriva, Biserica Catolica impartaseste pe laici numai cu azima, rezervand exclusiv clericilor impartasirea sub ambele forme. Teologii catolici rastalmacesc in diferite feluri cuvintele Domnului din Evanghelii. Despre cuvintele: “Beti dintru acesta toti” (Mat. 28, 27), sau: “Aceasta s-o faceti intru pomenirea Mea” (Luca 22, 19), spun ca se refera la Apostoli si preoti; prin porunca de a manca atat Trupul cat si Sangele (In. 6, 54), s-pun ca Domnul nu cere impartasirea sub doua chipuri, ci cu doua realitati, care se pot primi si sub un singur chip. In felul acesta pot afrrma cai nu exista porunca dumnezeiasca, pentru Impartasirea sub ambele chipuri. Din traditie iarasi spun ca nu se dovedeste o astfel de porunca dumnezeiasca, mai ales ca se practicai adeseori impartasirea sub o singura forma.

Dar pe cat de categorice sunt repetatele porunci ale Domnului pentru impartasirea sub ambele forme, tot pe atat de sigur este, ca traditia n-a cunoscut decat acest fel de impartasire ca practica regulata. Numai Maniheii se abtineau de la potir, dupa Leon cel Mare, de aceea se numea aceasta abtinere manicheism si a fost interzisa strict de papa Gelasie. Numai cu totul exceptional si din necesitate se permitea (copiilor, bolnavilor, credinciosilor ce luau Euharistia acasa) impartaisrrea sub o singura forma, fiind imbibata probabil si atunci painea sfintta cu vin sfintit. Abia de prin veacul al XII-lea a inceput sa se introduca treptat in Apus impartasirea sub un singur chip, devenind hotarare formala la Conciliile din Constanta si Trident. Numai papa are dreptul sa permita potirul celor ce revin in special la catolicism, cum le permite azi Maronitilor si Unitilor. Din potir se mai impartasesc regii la incoronare si ca dispensa speciala se permite potirul la ultima impartasire inainte de moarte.

Neavand temeiuri scripturistice si traditionale, catolicii aduc pentru impartasirea sub o singura forma diferite consideratii practice: se pazeste mai bine demnitatea Euharistiei, se ocoleste necinstirea, varsarea sangelui, se usureaza administrarea ei intrucat procurarea unei cantitati corespunzatoare de vin in anumite tinuturi si pastrarea mai indelungata a acestui chip-e impreunata cu greutati; apoi multi oameni au o greata de vin, sau nu vreau sa se impartaseasca cu altii din aeelas potir, intrucat in numite imprejurari din pricma aceasta exista primejdie de infectie. Dar daca acestea ar fi motive serioase, ar trebui sa fie valabile si pentru preoti.

Teologii catolici mai intemeiaza practica aceasta pe teoria concomitentii, adica a prezentii intregului Hristos sub fiecare din ambele chipuri. “Astfel ajunge si o singura forma ca semn al efectuluil Euharistiei si deci spre constituirea unui adevarat sacrament”. Aceasta inseamna sa se desfiinteze porunca apriata a Domnului printr-o teorie construita de teologi.

Catolicii declara ca “impartasirea Euharistiei sub o singura specie sau sub doua e chestie de disciplina bisericeasca”. Noi spunem ca impartasirea sub ambele forme e o dogma intemeiata pe porunca apriata a Domnului si o dispozitie bisericeasca nu poate anula o astfel de porunca. impartasirea sub o singura forma e si ea un semn al slabirii caracterului de jertfa al Euharistiei.

Inconsistenta tuturor motivelor amintite vazand-o Mohlsr, marturiseste ca s-ar umplea de bucurie, cand ar vedea ingaduindu-se fiecaruia sa se impartaseasca sau nu din potir, dupa cum voieste si cand s-ar manifesta o dorinta generala pentru impartasirea din potir, cum a fost inainte de veacul al XII-lea.

3) Biserica Ortodoxa invata ca prefacerea elementelor in Trupul si Sangele Domnului se savarseste prin invocarea Duhului Sfant (epicleza): “Si fa adica painea aceasta cinstit Trupul Hristosuiui Tau”, etc. Biserica Catolica sustine ca ea se savarseste, cand preotul aminteste cuvintele Domnului, cuvintele instituirii: “Luati mancati… Beti dintru acesta toti”… Ca adevarul e de partea Bisericii Ortodoxe, o arata prezenta epiclezei in toata Liturghiile vechi, cuvintele Sf. Parinti, care conditioneaza sfintirea painii si vinului de invocarea Sfantului Duh si credinta monofizitilor din Rasarit. Coptii, Abisinienii, Iacobitii si Armenii. Cuvintele: “Luati, mancati”, etc. le aminteste preotul in contextul altor fapte ale Domnului, pentru a arata temeiul sigur al prefacerii ce se va realiza indata. Daca atunci painea si vinul au devenit Trupul si Sangele Domnului si daca Domnul a poruncit Ucenicilor Sai sa faca aceasta mereu intru pomenirea Sa, cu siguranta ca si acum se va produce aceasta prefacere.

Catolicii iau in sprijin pe Sf. Ioan Gura de Aur, care spune ca precum cuvintele lui Dumnezeu: “Cresteti si va inmultiti” rostite o singura data, raman pururea atotlucratoare, asa si cuvintele Domnului: “Luati, mancati”… desi rostite o data de Mantuitorul isi fac totdeauna efectul. Catolicii mai adauga apoi, ca mi s-ar putea acorda mai multa putere unei rugaciuni omenesti, decat cuvintelor lui Dumnezeu. La acestea a raspuns inca N. Cabasila, spunand ca precum cuvintele: “Cresteti si va inmultiti” au lipsa de contributie omeneasca pentra ca oamenii sa creasca si sa se inmulteasca, tot asa la Euharstie e lipsa de un preot si de rugaciunea lui pentra ca porunca Domnului sa-si faca efectul. Apoi rugaciunea nu este de dispretuit, caci ea nu reprezinta o putere omeneasca, ci tocmai cheama ajutorul dumnezeiesc.

Dealtfel au fost chiar teologi catolici multi care au recunoscut ca nici Domnul n-a prefacut painea si vinul prin cuvintele: “Luati, mancati… Beti dintru, acesta toti”, ci printr-o rugaciune anterioara indicata de Evanghelisti prin cuvintele: “Luand painea, multumind, a frant, si le-a dat lor zicand” (Luc. 22, 19). De parerea aceasta au fost: papa Inocentie III, A. Catharinus (1552), Ghefontaines (1586),”A. Touttee, Remandaut si P. Le Brunisa). Deabia din veacul al XII-lea au inceput sinoadele apusene sa formuleze invatatura, ca Domnul a savarsit prefacerea prin cuvintele: “Luati, mancati…”.

4. Biserica Ortodoxa impartaseste Euharistia si pruncilor, conformandu-se Sf. Scripturi si Traditiei vechi. Pe baza lui Ioan, 8, 54, o facea aceasta si Biserica Catolica pana in veacul al XII-lea. Azi n-o mai face. Catehismul roman opreste impartasirea pruncelor pe motiv, ca nu deosebesc Trupul si Sangele Domnului. Tot asa fac protestantii. Dar multi teologi pledeaza pentru impartasirea pruncilor, spunand ca precum lipsa constiintei nu e considerata motiv de a-i opri de la Botez si Confirmatie, asa nu trebue considerata motiv nici pentru oprirea lor dela Euharistie, iar pe de alta parte, ca nu poate fi considerat cineva deplin incorporat in Trupul tainic ai Domnului pana nu s-a si impartasit .

Din doctrina despre Euharistie a celor trei confesiuni se desprinde in primul rand concluzia generala care se desprinde si din alte invataturi ale lor ca in ortodoxie mantuirea se dobandeste dintr’o traire intima a omului cu Hristos, in Hristos, insusindu-si tot mai mult din plinatatea Dumnezeirii salasluita in firea Lui omeneasca si din starea ei indumnezeita, pe cand in catolicism si protestantism pentru obtinerea mantuirii nu este necesara o atat de intima unire cu Hristos. E drept ca si in catolicism si in protestantism cauza ultima a mantuirii este tot Hristos. Dar venindu-i mantuirea prin Hristos, nu e necesar sa fie in Hristos, pentru a se mantui.

A fost suficient ca Hristos sa aduca jertfa Sa pe un plan exterior oamenilor, ca oamenii sa primeasca in schimbul ei mantuirea de pedeapsa divina, daca cred ca aceasta jertfa s-a adus pentru ei. Jertfa lui Hristos fiind o compensatie depdfna pentru pacatul lor, mantuirea lor se realizeaza printr-o simpla trecere in socoteala lor a meritelor lui Hristos, desigur cu consimtirea lor. Pentru trecerea aceasta a meritelor lui Hristos in contul lor nu e necesara salasluirea lui Hristos in ei. Nu mai e necesara nici jertfa euharistica a lui Hristos. Protestantii au tras din doctrina juridica a mantuirii in mod logic si aceasta concluzie. Unii dintre ei, Zwinglienii si chiar Calvinii, au tras si o alta concluzie logica: nu e necesara nici Euharistia ca taina, ca daruire a lui Hristos sub semnele sacramentale. La ce s-ar darui Hristos cand nu e necesara o transformare a omului prin prezenta lui Hristos, pentru mantuirea sa? Luteranii au pastrat Euharistia ca taina, ca daruire a lui Hristos sub semne sacramentale, iar intr-o inconsecventa cu sistemul lor, conform caruia tainele nu au rostul sa aduca credinciosului vreo putere dela Dumnezeu, ci sa-i dea doar un gaj ca in cartea de sus s-a facut transferul de merite dela Hristos la rubrica lui.

Catolicismul pentru a gasi un rost jertfei euharistice in cadrul teoriei juridice a mantuirii, a trebuit sa complice procedura transferului meritului Jertfei lui Hristos de pe Golgota la rubrica omului. Transferul acesta nu se mai face numai cu conditia ca omul sa-l accepte, ci se mai cere si din partea, omului un merit. Mantuirea obiectiva a oamenilor s-a realizat pentru meritul Jertfei lui Hristos, dar meritul lui Hristos se trece efectiv in contul omului, numai daca-si castiga si el un merit. Ba mai mult: intrucat transferul nu-l mai face Dumnezeu singur, ci prin Biserica, adica prin clerul Bisericii, trebuie sa castige si acesta un merit, ca sa primeasca indreptatirea de a face transferul. Meritul acesta si-l castiga Biserica si credinciosii prin diferite fapte. Dar un merit mai mare si-l pot castiga numai printr-o jertfa. Si cum Biserica si credinciosii nu pot aduce de la ei vreo jertfa apreciabila, li se pune la dispozitie Hristos, ca sa-l aduca in Euharistie ca jertfa a lor. Deci acesta este rostul jertfei euharistice; sa castige credinciosii meritul pentru a li se darui mantuirea obiectiva realizata prin meritul lui Hristos. Deci jertfa euharistica a inceput sa fie considerata ca deosebita de cea de pe Golgota.

Rolul precumpanitor ce si-l rezerva clerul in frunte cu papa in distribuirea meritului obiectiv al lui Hristos, importanta covarsitoare a meritului dobandit de cler in transferarea meritului Jertfei lui Hristos in contul credinciosilor, se vede de acolo ca credinciosii pot lipsi cu totul de la Liturghiile savarsite de cler pentru ei. Membrii clerului pot indeplini o functie de intermediari suficienti intre oameni si Dumnezeu, adica de intermediari care se pot dispensa de orice asistenta a credinciosilor, de orice vibratie interioara a lor (un fapt si mai vizibil in distribuirea indulgentelor). Autoritatea ce o castiga asupra credinciosilor e cu atat mai mare. Ei au un merit special si deci se bucura de privilegii deosebite la Dumnezeu. Se pot impartasi singuri din potir. Din aceasta pozitie privilegiata in fata lui Dumnezeu, stiu insa sa traga foloase si in fata oamenilor. Autoritatea clerului, superioritatea lui fata de credinciosi, s-a accentuat in masura in care s-a slabit contactul direct intre credinciosi si Hristos, in masura in care Hristos in Liturghie se jertfeste nu pentru a se impartasi credinciosilor in stare de jertfa si de inviere, pentru a-i atrage si pe ei in aceasta stare, nu pentru a se uni cu ei, ci pentru a face sa se inscrie la rubrica Bisericii si a credinciosilor un nou merit. Din doctrina complicat construita, din practica Bisericii Romano-Catolice cum privim Sf. Euharistie, apar destul de stravezii obsnuilele tendinte ale papalitatii si ale factorilor pe care se sprijina de a-si creia o situatie avantajata din toate punctele de vedere: obisnuitele tendinte de dominatie.

Parintele Dumitru Staniloae


Read more...

PROCLAMATIA monahilor ortodocsi romani

ProOrtodoxia

Catre binecredinciosul popor ortodox român,
Sfîntului Sinod si întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

Ai nostri Arhipastori si preaiubiti frati întru Hristos,

Semnatarii, parinti ai manastirilor din România, stareti, ieromonahi, monahi si monahii, ridica glas de chemare la unitate si marturisire catre toata suflarea ce-si marturiseste ortodox crezul si vietuirea. Cu totii mostenim rînduiala - încredintati fiind de Sfintii Parinti - ca orice hotarîre în Biserica Ortodoxa sa se faca canonic, unanim si conform predaniei patristice. Noi monahii, ca unii ce întreit ne-am fagaduit lui Dumnezeu si ni s-a încredintat Adevarul ortodox spre marturisire, nu putem încalca si nici trece peste ceea ce Proorocii au profetit, Sfintii Apostoli au propovaduit si De-Dumnezeu-Purtatorii Parinti au hotarnicit la cele Sapte Soboare Ecumenice si Locale. Astfel, Canonul 15 întocmit la al Noualea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune despre cei ce propovaduiesc public eresul sau îl învata în Biserici, sa fie îndepartati de comuniunea cu credinciosii si afurisiti, ca unii ce fac schisma si sfarîma unitatea Bisericii. În acest fel toti devenim strajuitorii adevarului în Biserica si purtatori de grija ai Sfintei Traditii calauzitoare catre mîntuire.

Ramînem înmarmuriti privind la hotarîrile ce reprezentantii Bisericii Ortodoxe le iau privind viata Bisericii ce o pastoresc. Am tot nadajduit ca toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înselat. Am început sa credem ca de la înaltimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, ca deja este prea tîrziu. Asadar, actele si declaratiile prelatilor Bisericii Ortodoxe referitor la celelalte culte, ne-au pricinuit o adînca mîhnire si ne supun la o grea încercare duhovniceasca, pentru ca sunt lucruri nemaiauzite si total contrare credintei Sfintilor Parinti.



Din aceasta pricina, atitudinea noastra fata de noile erezii si schisme trebuie sa se faca auzita de catre toata suflarea ce-si lucreaza în chip ortodox mîntuirea. Asadar, întemeiati fiind pe cuvintele Sfintilor Parinti, declaram ferm si categoric:

Nu este posibila unirea cu catolicii atîta timp cît acestia nu renunta la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata conceptiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare, s.a.), la neo-rînduielile scolastice si nu primesc botezul ortodox prin afundare. Nu putem uita istoria înca sîngerînda a uniatiei catolice din Ardeal si nu putem fi ignoranti la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de Marele Apus. Planul masonic în cauza consta în a pecetlui unirea religioasa fara a se tine cont de divergente, printr-o recunoastere reciproca a tainelor si a mostenirii apostolice, fiecare recunoscînd pe ceilalti drept Biserica, apoi realizarea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitata, apoi largita. Dupa care va ramîne sa fie pusa problema diferentelor dogmatice, considerate depasite si dezbinatoare. Pentru aceasta ne ridicam împotriva oricaror rugaciuni în comun cu catolicii si protestantii, mai ales asupra unitatii si reconcilierii ecumeniste ce defaimeaza Sfintele Taine. Toti cuviosii si marturisitorii Parinti de dupa Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latinesti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, si s-au sfintit, împotrivindu-se pîna la sînge. Cuvintele lor au pîna azi puterea si lucrarea Duhului Sfînt si ne îndreptatesc a crede ca: „Exista doar o singura Biserica a lui Hristos, cea Ortodoxa, apostoleasca si soborniceasca, nu mai multe,” (Sf. Fotie), iar „pe papa Sfînta Biserica îl afuriseste si eu, împreuna cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sf. Paisie de la Neamt)
Ramînerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este un act de apostazie, de tradare a adevaratei credinte, prin acceptarea hotarîrilor ce contrazic fatis dogmele Ortodoxiei si canoanele Sinoadelor Ecumenice. Neamul ortodox este radacina, trunchiul, frunza si rodul Bisericii al carei cap e Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii si nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestantii, evreii, budistii sau musulmanii, atît timp cît doar în potirele noastre se întrupeaza Adevaratul Hristos Cel nascut din Preasfînta Fecioara Maria. Noi ortodocsii nu avem nimic de adaugat sau de scos din crez sau slujbe, iar Sfîntul Marcu al Efesului pecetluieste cele de mai sus spunînd ca: „În materie de credinta nu exista concesie iar chestiunile credintei nu îngaduie iconomia.”

Demascarea politicii globaliste de integrare religioasa în UE ca fiind demonica si fundamentată pe principii anticreştine, luarea de masuri împotriva noilor buletine cu cip si a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice. Vadirea manifestarilor new-agiste ce îndracesc pe tineri, rescrierea adevaratei istorii bisericesti-nationale si revigorarea valorilor traditionale. Nu avem pricina de a supune Biserica presiunilor politice si de a da Cezarului mai mult decît i se cuvine. Împaratia noastra e în ceruri, dar trebuie sa o dobîndim înca din viata, fara a ne vinde ortodoxia si românismul.

Facem un ultim apel catre Sfîntul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriti-va cît nu e prea tîrziu! Hotarîti iesirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Ecumenic, nu mai pîngariti altarele cu rugaciuni împreuna cu ereticii, nu mai primiti pe cei nebotezati ca fii ai Bisericii, nu va plecati compromisurilor politice si nu ne siluiti libertatea si constiinta cu legitimatii comuniste. Nu mai putem rabda privind noile rînduieli ce desconsidera Sfintele Canoane, cenzureaza Sfintii Parinti, ignora dogmele si hotarîrile Sfintelor Soboare si rastalmacesc Sfintele Scripturi. Nu introduceti schisme si dezbinari în Biserica, nu încercati sa uniti ce e despartit, caci singurul lucru care-l veti reusi e sa distrugeti unitatea Ortodoxiei, sa fisurati adînc temelia Bisericii si sa ridicati cea de-a doua Mare Schisma. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. acţionează individual, fără încredintarea celorlalte biserici ortodoxe surori, fără a fi împuternicită printr-o hotărîre a vreunui sinod inter-ortodox, putînd fi declarată oricînd ca fiind schismatică şi eretică de către celelalte Patriarhii ortodoxe. Veniti-va în fire si treziti-va! Atît timp cît veti ramîne cu Hristos, va vom urma, iar de va veti pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, va vom socoti apostati. Lepadati toate aceste înselari, pentru ca nu cumva poporul urmîndu-vă, sa se lepede de Biserica lui Hristos.

Toate aceste lacrimi de sînge voim a le sterge de pe chipul Bisericii, alminteri vom trece peste ascultarea de pacat si vom înainta proteste oficiale, vom iesi în strada si vom alcatui sinod de rezistenta. Nimanui, nicaieri si niciodata nu i se va îngadui a sacrifica pentru binele sau, cea mai mica particica din Credinta Ortodoxa. Cu noi este Dumnezeu si pentru Hristos voim a merge pîna la capat, chiar sa ne varsam sîngele daca situatia o cere, pentru ca nici o litera din sfintele cuvinte sa nu sufere vreo vatamare, pentru ca toti cu urechi de auzit sa priceapa si cu ochii ce vad sa-nteleaga.

Iertare tuturor pentru toate si primiti rugamu-va acestea ca o cununa, ca o sulita, ori ca o Cruce.

Semneaza,
Tot Soborul de monahi si monahii, înca vii,
ai României Ortodoxe



Read more...

Impartasirea cu catolicii sau Iuda la Cina cea de Taina

Danion Vasile
„Nici un Iuda să nu se apropie de această masă, nici un Simon Magul” [38; 583]. - Sfântul Ioan Gură de Aur

În Cuvântul despre vânzarea săvârşită de Iuda, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Pe când ucenicii mâncau şi beau, a luat Iisus pâinea cu sfintele şi neîntinatele Sale mâini, a săvârşit rugăciunea cea de mulţumire, a frânt-o şi a zis către ucenici: Luaţi şi mâncaţi; acesta este trupul Meu, care pentru voi se frânge, spre iertarea păcatelor. Şi după aceea a luat paharul, l-a dat şi a zis: Acesta este sângele Meu, care pentru voi se varsă spre iertarea păcatelor (Matei 26, 26-28). Şi Iuda era de faţă pe când Domnul zicea toate acestea. Aşadar, o, Iudo, acesta este sângele pe care tu l-ai vândut pentru treizeci de arginţi! Acesta este sângele pe care tu nu demult aşa de ruşinos l-ai târguit cu fariseii cei necucernici! Cât de mare este dragostea lui Hristos! Cât de mare este nerecunoştinţa lui Iuda! Domnul îl hrănea şi sluga Îl vindea pe Domnul. El Îl vin­dea pentru treizeci de arginţi şi Domnul Îşi vărsa sângele Său; încă şi pentru vânzătorul Său l-a vărsat, numai dacă el ar fi voit să se folosească de Dânsul. Şi Iuda era încă de faţă la cină, pentru ca să nu aibă nici o dezvinovăţire, mai vârtos pentru ca judecata să vină asupra lui. Numai cel ce are conştiinţa curată să se împărtăşească din Cina cea Sfântă; nici un Iuda necredincios, nici un înrăutăţit, nici unul care are otravă în inima sa, să nu cuteze a se apropia de masa cea sfântă; căci Apostolul Pavel zice: Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevred­nicie, vinovat va fi trupului şi sângelui Domnului! (I Cor. 11, 27) [122; 170-171].

La Cina cea de Taină, Mântuitorul le‑a spus apostolilor: Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde. Deci ucenicii se uitau unii la alţii, nedumerindu‑se despre cine vorbeşte. Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care‑l iubea Iisus. Deci Simon Petru i‑a făcut semn acestuia şi i‑a zis: Întreabă cine este despre care vorbeşte. Şi căzând acela astfel la pieptul lui Iisus, I‑a zis: Doamne, cine este? Iisus i‑a răspuns: Acela este, căruia Eu, întingând bucăţica de pâine, i‑o voi da. Şi întingând bucăţica, a luat‑o şi a dat‑o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Şi după îmbucătură a intrat satana în el (Ioan 13, 21‑27).

Tâlcuind aceste versete, Sfântul Chiril al Alexandriei scrie: „Căpetenia necredinţei, a planului de ucidere a lui Hristos şi a pregătirii tuturor relelor a intrat în inima vânzătorului, şi Satana întreg s‑a sălăşluit în el[1], îndată ce i‑a dat Hristos bucăţica de pâine. Dar să nu socotească cineva că bucăţica aceasta de pâine a fost cauza primirii Satanei. Nu vom ajunge la astfel de măsură a prostiei, nici nu ne vom goli atât de mult de judecata cuvenită, în­cât să cugetăm că prin aceasta s‑a dat binecuvântare intrării celui rău. Vom spune totuşi că nu e contrar adevărului să vedem aici o explicaţie a acestui fapt. Deşi se împlinise toată iubirea faţă de el şi nu lipsise nici un semn din cele prin care i s‑a arătat toată cinstirea şi atenţia, a rămas în aceleaşi intenţii, neîndreptându‑se prin căinţă de la gândul rău, nestrămutându‑şi inima de la sfatul necuvenit, nelăcrimând pentru cele la care îndrăznise să gândească, ci a însetat încă mai rău după finalitatea necredinţei. De aceea, învins fiind el de relele îndrăzneli, a intrat în sfârşit diavolul în el, aflând inima lui ca pe o poartă lipsită de veghea celui ce trebuia să o pă­zească, şi mintea, fără uşă şi fierbinte la cele ce voia să le gân­dească şi să le facă” [15; 808].

În comentariile care se fac acestui fragment din capitolul al 13‑lea al Evangheliei după Ioan, se vorbeşte despre greşeala celor care se apropie de Sfintele Taine cu nevrednicie. Sunt oameni care vin să se împărtăşească după ce nu s‑au spovedit cum trebuie, ascunzând păcate grave, sau alţii care s‑au împărtăşit deşi erau opriţi de duhovnic. Există chiar cazuri în care unii se împărtăşesc fără să se spovedească.

Sfântul Teodor Studitul face o paralelă extrem de interesantă între îndrăcirea vânzătorului Iuda la Cina cea de Taină şi împărtăşirea la eretici. El i‑a scris unei egumene care fusese prigonită pentru că cinstea icoanele: „Ai ales mai bine să pătimeşti pentru Hristos decât să te împărtăşeşti cu împărtăşania eretică ce desparte de Hristos. Căci cel ce se împărtăşeşte cu ea este străin de moştenirea lui Hristos, precum Iuda” [83; 89][2]. El ne‑a învăţat că „împărtăşania de la eretici nu e simplă pâine, ci otravă care vatămă nu trupul, ci înnegreşte şi întunecă sufletul” [83; 93].

Învăţătura aceasta este foarte importantă astăzi, când se pune din ce în ce mai des problema intercomuniunii, a îm­preună‑împărtăşirii dintre ortodocşi şi non‑ortodocşi. Pe vremea când era doar cardinal, actualul papă Ratzinger a declarat: „Pentru intercomuniunea (împreună‑împărtăşirea – n.n.) cu ortodocşii, Biserica Catolică nu trebuie să insiste neapărat în privinţa primirii dogmelor din cel de‑al doilea mileniu creştin” [113; 235]. Altfel spus, nu trebuie ca ortodocşii să fie forţaţi să primească ereziile promovate de Biserica Catolică după schismă, e de ajuns ca ei să treacă cu vederea învăţătura despre Filioque, pe care Biserica a declarat‑o eretică încă înaintea Marii Schisme de la 1054, prin Sinodul din Constantinopol din 867.

Iată că ereticii de astăzi nu se mulţumesc să îi cheme pe ortodocşi la împreună‑rugăciune, ci vor să se ajungă şi la împreună-împărtăşire. Iată ce învaţă însă Tradiţia Bisericii – prin glasul Sfântului Teodor Studitul – în această problemă: „Aşadar, după cum dumnezeiasca pâine cu care se împărtăşesc ortodocşii îi face pe toţi cei ce se împărtăşesc de ea un singur trup, tot aşa şi pâinea ereticească îi face părtaşi unii cu alţii pe cei ce se împărtă­şesc cu ea şi îi înfăţişează un singur trup potrivnic lui Hristos” [83; 133]. Şi iarăşi: „E limpede că paharul ereticesc şi pâinea [ereticeas­că] sunt împărtăşire de potrivnicul” [83; 156].

Iar în Canoanele Sfinţilor Apostoli, în Canonul 46[3], se spu­ne: „Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care au primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Veliar?” [30; 33].

Se pune însă întrebarea: poate că e greşită împărtăşirea in­terconfesională, dar ce e greşit în rugăciunea cu catolicii şi cu protestanţii? În canonul anterior, adică în Canonul 45, se spune: „Episcopul sau presbiterul, sau diaconul, dacă numai s‑a rugat împreună cu ereticii, să se caterisească: iar dacă le‑a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se afurisească” [30; 32]. Ar trebui să fie clar că se osândeşte nu doar intercomuniunea, ci şi împreună‑rugăciunea, chiar dacă pe­deapsa este mai mică. Orice explicare a acestui canon potrivit teoriei ecumeniste a ramificaţiilor este o călcare flagrantă a canonului.

Sfântul Teodor Studitul ne arată care sunt urmările lepădării canoanelor şi a predaniilor ortodoxe: „Cei care au cutezat cu capul descoperit să calce Evanghelia şi să dea anatemei pe cei ce au ales să nu o calce, ce grijă mai au pentru canoane? Căci şi acestea [ca­noanele] sunt pecetluite de Duhul Sfânt şi prin dezlegarea lor sunt dezlegate [nimicite] toate cele care ţin de mântuirea noastră” [83; 36‑37].

Mai mult încă, Sfântul Teodor arată că învăţătura cea ade­vărată nu este pe placul celor care judecă toate după înţelepciunea acestei lumi: „Mulţi păruţi înţelepţi şi arhierei la arătare şi păruţi sfinţi, [care au trăit] în vremurile de demult, au fost osândiţi. Dar puţini înţelepţi adevăraţi, care au vieţuit în frica lui Dumnezeu, au luminat ca luminători în lume – fiindcă începutul înţelepciunii este a te înfricoşa de Dumnezeu – şi multă vreme nu păreau că sunt vrednici. Fiindcă omul caută la faţă, dar Dumnezeu la inimă Se uită” [83; 82].

Astăzi, mulţi se întreabă: „Dar de ce să fie rea împreu­nă‑rugăciunea cu catolicii şi cu protestanţii, că doar facem parte din aceeaşi mare Biserică a lui Hristos? Doar ei nu sunt eretici…”

Învăţătura Sfinţilor Părinţi este clară: nu există ceva in­termediar între adevăr şi erezie. Orice călcare în picioare a învăţăturii Bisericii este erezie. Toţi protestanţii şi neoprotestanţii stau sub condamnarea Bisericii. Chiar şi dacă singura lor erezie ar fi respingerea icoanelor, şi în rest ar fi ortodocşi, ar avea aceeaşi osândă ca iconoclaştii condamnaţi la al şaptelea Sfânt Sinod Ecumenic. Cine spune că iconoclaştii nu sunt eretici a lepădat învăţătura ortodoxă a Sfintelor Sinoade.

Cât priveşte erezia catolică, ea a fost condamnată de multe ori de Biserica Ortodoxă. Există astăzi teologi şi chiar ierarhi care nu acordă importanţă Sfântului Sinod de la Constantinopol din 867, convocat de Sfântul Fotie cel Mare[4]. Există alţii care trec cu vederea Sinodul de la Ferarra‑Florenţa din 1438‑1439, la care majoritatea episcopilor ortodocşi au semnat unirea mincinoasă cu Biserica Catolică. Dar, întorcându‑se la scaunele lor, au mărturisit: „Ne‑am vândut credinţa, am schimbat Ortodoxia cu heterodoxia şi, pierzându‑ne credinţa curată de mai înainte, ne‑am făcut azimiţi. Tăia‑ni‑s‑ar mâinile ce au semnat nelegiuita hotărâre! Smulge‑ni‑s‑ar limbile ce au rostit învoirea cu latinii!” [111; 148].

Chiar dacă, în ziua de astăzi, din ce în ce mai mulţi teologi vor să repete greşeala unirii cu catolicii făcută la Sinodul de la Ferrara‑ Florenţa – care a fost condamnată de înşişi ierarhii ortodocşi care semnaseră unirea –, totuşi Tradiţia Bisericii le stă împotrivă. Sfântul Marcu al Efesului, singurul care a refuzat să semneze unirea la sinodul mincinos, a spus despre catolici: „Aceştia nu sunt doar schismatici, ci şi eretici… Deci nu trebuie să facem unirea până ce nu se vor lepăda de adăugirea la Crez şi vor mărturisi Crezul la fel ca şi noi ” [118; 94].

În Enciclica patriarhilor ortodocşi de la 1848, care este cel mai important document ortodox privitor la ereziile catolice, scrie clar: „Părerea cea nouă că «Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul» este potrivnică lămuririi hotărâte a Domnului nostru, dată cu grijă pentru aceasta (In. XV, 26): «Care de la Tatăl purcede», şi potrivnică mărturisirii întregii Biserici Catolice, după cum este în­credinţată de către cele şapte Sinoade Ecumenice: «Care de la Tatăl purcede» (Simbolul credinţei). […] O asemenea părere poartă toate caracteristicile învăţăturii greşite, […] este şi se numeşte erezie, şi cei care cugetă astfel (se numesc – n.n.) eretici, după hotărârea celui întru sfinţi Damasus Papă al Romei: «Dacă cineva va avea dreaptă părere despre Tatăl şi Fiul, dar nu va avea despre Sfântul Duh, este eretic» (Mărturisirea credinţei). […] Biserica declară că această părere nouă mai sus arătată, că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul, este în esenţă erezie, iar partizanii ei, oricine ar fi, eretici…” [30; 529].

Chiar dacă se face abstracţie de mărturia Sfântului Marcu al Efesului sau de Enciclica patriarhilor ortodocşi, cultul Bisericii Ortodoxe ne învaţă acelaşi lucru. După cum se poate citi în Molitfelnic, catolicul care vrea să intre în Biserica Ortodoxă trebuie să se lepede de înşelare. Preotul îl întreabă: „«Te lepezi de toată rătăcirea şi greşeala adunării catolice, întru care ai fost până acum?» Răspuns: «Mă lepăd de toată rătăcirea şi greşeala adunării catolice, întru care am fost până acum». Întrebare: «Afuriseşti toate eresurile şi dezbinarea lor, ca pe ale unor potrivnici ai adevăratului Dumnezeu şi ai Sfintei Lui Biserici?» Răspuns: «Afurisesc toate eresurile şi dezbinarea lor, ca pe ale unor potriv­nici ai adevăratului Dumnezeu şi ai Sfintei Lui Biserici». După aceasta zice către dânsul: «Întoarce‑te către Răsărit şi te închină Domnului la Carele ai venit». Iar el, întorcându‑se către Răsărit, se închină până la pământ o dată, zicând aşa: «Închinu‑mă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Unuia Dumnezeu Carele este în Treime sfânt, nedespărţit, mărit şi închinat». Preotul zice: «Binecuvântat este Dumnezeu, Cela ce voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vie; binecuvântat fie în veci. Amin». Şi îndată îi dă lui capătul epitrahilului în dreapta, zicând: «Intră în Biserica lui Dumnezeu, care te‑a depărtat de la dezbinarea catolică, şi să ştii că te‑ai izbăvit din lanţurile morţii şi din pieirea cea veşni­că; să urăşti toată dezbinarea şi tot eresul…»” [4; 690].

Cel care s‑a lepădat de erezia catolică şi intră în Biserica lui Hristos prin ungerea cu Sfântul Mir trebuie să semneze „Mărturisirea de credinţă dată în scris de către cei ce se întorc la Ortodoxie de la schismă sau eres”, care se încheie astfel: „Cred şi mărturisesc că la pregătirea Sfintelor Daruri nu se poate întrebuinţa azima, adică pâine nedospită şi nesărată, ci pâine de făină de grâu curat din aluat dospit şi sărat; cred şi mărturisesc că împărtăşirea credincioşilor nu se face numai cu ostia, cum obişnu­iesc catolicii, ci şi cu cinstitul Trup şi cu scumpul Sânge al Dom­nului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, tainic prefăcute prin puterea Duhului Sfânt la Sfânta Liturghie, dreapta credinţă necunoscând decât un singur fel de cuminecare: sub amândouă chipurile, atât pentru preoţi, cât şi pentru popor; şi deci lepăd şi aceste înnoiri ale catolicilor. În sfârşit, cred şi mărturisesc toate cele ce Sfânta Biserică Ortodoxă învaţă a crede şi a mărturisi, şi mă leg prin aceasta că voi păzi această credinţă în toată viaţa mea şi o voi lăsa şi fiilor mei, ca o moştenire nepieritoare” [4; 696‑697].

Chiar dacă slujba aceasta a fost cenzurată din Molitfelnice, ea exprimă cu obiectivitate punctul de vedere al Tradiţiei. Iar cenzurarea ei e o dovadă de îndepărtare de predaniile Sfinţilor Părinţi. Dar, dacă slujbele se pot cenzura, istoria nu poate fi schimbată (chiar dacă se încearcă mutilarea ei prin uitare).

În Viaţa Sfântului Spiridon al Trimitundei, care a apărat credinţa în Sfânta Treime la primul Sfânt Sinod Ecumenic, putem citi o minune făcută spre ruşinarea catolicilor care au o învăţătură greşită despre Dumnezeu şi despre Sfânta Liturghie:

„André Pizanis, conducătorul flotei veneţiene şi guvernatorul insulei Corfu, a avut ideea de a construi un altar nou în Biserica Sfântului, pentru a se sluji acolo Liturghia, după ritul latin, în fiecare zi. El gândea că în acest fel va aduce mulţumire Sfântului pentru eliberarea de sub jugul turcesc a Insulei. Dar cum ar fi putut Sfântul Spiridon, apărătorul Ortodoxiei, să permită să se rea­lizeze Sfânta Jertfă, Dumnezeiasca Liturghie, în cuvioasa sa bise­rică, de preoţi ne‑ortodocşi şi cu azimă? Sfântul îi apăru de două ori guvernatorului în vremea somnului şi i‑a poruncit să abandoneze proiectul său. Dar acela nu făcu ascultare, acordând mai multă încredere unui teolog care‑i spuse că visul său este de la diavolul. Acesta îi ameninţa chiar şi pe preoţii care alcătuiau «garda» de la racla Sfântului, care refuzau şi ei o astfel de inova­ţie. Văzând că apariţia Sfântului Spiridon nu l‑a deturnat pe guvernator de la ambiţiile sale, focul cuprinse depozitul de pulbere – pulberăria – al cetăţii. Explozia zgudui straşnic locuinţele din ju­rul depozitului şi îi ucise pe André Pizanis şi pe toţi care erau împreună cu el, inclusiv mulţi latini (catolici). André Pizanis fu atins de două schije uriaşe, care‑i deschiseră două găuri în gât, iar nenorocitul său teolog se află şi el mort într‑o curte interioară a casei. Garda care avea în pază pulberăria l‑a văzut pe Sfânt care s‑a apropiat cu două torţe în mâini. Dar el, gardianul, fu salvat prin purtarea de grijă a Sfântului, care l‑a luat şi l‑a dus până la Bi­serica Răstignirii. Un veneţian, locuitor în Corfu, care se afla în podul casei sale în acel moment, a văzut trei flăcări izbucnind din clopotniţa bisericii Sfântului şi care s‑au îndreptat către fortăreaţă. Şi, imediat după aceea, rezerva de muniţie a garnizoanei a explodat. În aceeaşi noapte, la Veneţia, o flacără căzu peste portretul lui Pizanis şi‑l arse cu totul, fără ca nimeni din casă să înţeleagă cum s‑a petrecut aceasta şi fără ca vreunul să pătimească alt rău. Toate aceste evenimente extraordinare – o minune, o slavă a Ortodoxiei – s‑au petrecut în 12 noiembrie[5] 1718” [115; 57‑58][6].

Da, prin această minune Dumnezeu a arătat că în bisericile ortodoxe nu trebuie să se facă liturghii eretice (fie ele catolice, monofizite sau de altă culoare heterodoxă).

E adevărat că, pentru omul contemporan, această minune este greu de înţeles: ne‑am făcut un idol din Zeul toleranţei[7] şi uităm că Dumnezeul Cel viu apără adevărul Ortodoxiei. Uităm că la Ierusalim Sfânta Lumină vine an de an în chip minunat la ortodocşi şi doar la ortodocşi, nu la alţii. Uităm că Dumnezeu vrea să păstrăm predaniile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi.

Sfântul Ioan Gură de Aur i‑a mustrat aspru pe cei care vroiau să facă pogorăminte trecând cu vederea înşelarea: „Ascultaţi orto­­docşilor şi nu faceţi pogorăminte ereticilor. Ascultaţi păstorilor şi înfioraţi‑vă şi să nu tăceţi, ci propovăduiţi cuvântul. Nu daţi loc diavolului, nu daţi vânat lupilor. […] Păstorilor, şi nu fiţi părtaşi faptelor necurate ale întunericului, ci mai degrabă mustraţi‑le pe faţă, după cum şi apostolii şi dumnezeiescul părinte David au avut multe necazuri din pricina lor şi multe lupte, mustrând şi certând, dându‑i în vileag şi rugându‑se lui Dumnezeu împotriva lor şi zicând: «Până când păcătoşii, Doamne, până când păcătoşii se vor făli?»” [83; 173]. Mai mult încă, întrucât şi pe vremea sa erau voci care spuneau că rătăcirile nu sunt rătăciri sau că nu pot fi combătute cu cuvintele Sfintei Scripturi, Sfântul Ioan a spus: „Mie îmi vine să lăcrimez când aud pe unii din Biserica noastră zicând că nu sunt spuse acestea în dumnezeieştile Scripturi; şi aceasta nu numai de către mireni, ci şi de către cei ce par păstori şi care ţin locurile [scaunele] apostolilor şi prorocilor, însă nu şi vieţuirea [acelora]. Către ei este vreme potrivită a zice: «Vai vouă, călăuzi­tori orbi şi neînvăţaţi şi neîntăriţi; înfrumuseţători ai hainelor şi nu ai cărţilor, care lepădaţi cuvântul lui Dumnezeu şi slujiţi pântece­lui; al căror dumnezeu e pântecele şi slava întru ruşine. Voi folosiţi până la capăt laptele şi lâna şi carnea turmei, dar nu vă grijiţi de oi? Cum, dar, veţi scăpa, fiind fără de grijă faţă de o asemenea mântuire?»” [83; 166].

Biserica lui Dumnezeu va rămâne în picioare, oricât de mulţi vor încerca să o atace. Şi mărturia ei aceeaşi. Părintele Ioanichie Bălan l‑a întrebat pe părintele Dumitru Stăniloae: „Învăţătura de credinţă ortodoxă ne învaţă că nu este mântuire în afară de Biserică. Cum trebuie înţeles acest lucru?” Părintele Dumitru, care este considerat „patriarhul teologiei româneşti”, a răspuns: „Numai cel ce trăieşte în Biserica Ortodoxă, păstrând credinţa ei in­tegrală în Hristos şi primindu‑L pe El prin Taine, Îl găseşte pe Hristos întreg, şi numai în ea. Păcătuind din slăbiciune, omul obţine iertare pentru că o cere. Neîntâmplându‑se aceasta în formaţiile creştine desprinse de trupul Bisericii Ortodoxe, cum s‑ar putea mântui membrii lor? Aceştia aud numai cuvântul despre Hristos din exterior, ca despre cineva exterior, dar nu‑L primesc cu lucrarea Lui în ei înşişi prin Taine. S‑ar putea ca în mod ex­cepţional să fie mântuiţi unii dintre ei, prin alte fapte care se abat de la spiritul general al acestor formaţii. Dar nu se poate avea o siguranţă în aceasta” [118; 183‑184].

Acest răspuns rezumă foarte clar învăţătura Sfinţilor Părinţi…

NOTE:

  • [1] Sfântul Teofilact al Bulgariei scrie: „A intrat într‑însul satana, adică întru cele mai dinăuntru ale inimii lui s‑a vârât, şi a cuprins sufletul lui. Pentru că mai înainte din afară îl supăra pe el, prin patima iubirii de argint, iar acum desăvârşit l‑a stăpânit pe el, şoptindu‑i lui vinderea (lui Hristos – n.n.)” [70; 344].
  • [2] În aceeaşi scrisoare, Sfântul Teodor îi vorbeşte egumenei despre o formă de prigonire extrem de ciudată: „Fiind erezie şi unele monahii stăruind în lepădarea împărtăşaniei [eretice], după cum [faceţi] voi acum, răzbunătorii eretici, cuprinşi de nebunie, cu mână silnică le‑au deschis gurile şi le‑au vărsat [pe gât] împărtăşania lor” [83; 90] .
  • [3] În acest canon se condamnă şi recunoaşterea botezurilor eretice. Deşi astăzi, în cele mai multe cazuri, catolicii sau protestanţii sunt primiţi în Biserica Ortodoxă doar prin mirungere, ceea ce implică o recunoaştere a botezului eretic prin pogorământ în momentul renunţării la erezie, în unele părţi, cum ar fi Sfântul Munte Athos, ei sunt primiţi prin botez, după cum învaţă vechile predanii, botezul anterior nefiind considerat valid.
  • [4] Care este prăznuit de Biserica Greciei între cei trei Sfinţi noi mari ierarhi, alături de Sfântul Grigorie Palama şi de Sfântul Marcu al Efesului. În Viaţa sa, tipărită în limba română de Editura Egumeniţa, în anul 2006, aflăm un subiect extrem de actual: confruntarea dintre ortodoxie şi heterodoxie.
  • [5] De atunci, în fiecare an, credincioşii din Kerkira prăznuiesc cu mare bucurie această minune. Se face o slujbă dedicată acestei minuni.
  • [6] Această minune este foarte puţin cunoscută în România. Pentru a îndrepta situaţia, în prezent se lucrează la traducerea cărţii Cuviosului Atanasie din Paros, Judecata cerului. Toate teologumenele moderniste se risipesc în faţa lucrării minunate a lui Dumnezeu de vădire a adevărului.
  • [7] În jurnalul unui luteran, Ferdinand von Wrangell, citim că a fost întrebat de Sfântul Herman din Alaska: „«Ştii dumneata ce este adevărul şi unde îl poţi afla?» Am văzut că era momentul să vorbesc de credinţa noastră luterană şi i‑am răspuns: «Noi suntem convinşi că Îl avem pe Hristos, întrucât respectăm credinţa fraţilor noştri întru Iisus Hris­tos». Părintele Herman: «Nu, nu! Cei ce au părăsit adevărata Biserică Ortodoxă nu se află pe calea cea dreaptă»” [32; 73].


Read more...

Memoriu al Parintilor romani care vietuiesc in Sfantul Munte Athos

ProOrtodoxia

,

Memoriu al Parintilor romani care vietuiesc in Sfantul Munte Athos

Catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane:

Preafericite Parinte Patriarh,
Inalt Preasfintiti Parinti Mitropoliti si Arhiepiscopi,
Preasfintiti Parinti Episcopi si Episcopi Vicari,

La indepartatele Chilii din Sfantul Munte Athos, unde din mila Maicii Domnului ne petrecem viata calugareasca, au ajuns vesti grozav de triste pentru Sfanta noastra Ortodoxie. Bucuria acestor zile ale Penticostarului, cea mai luminoasa perioada a anului liturgic, ne-a fost adanc innegurata de aflarea celor petrecute la Timisoara, oras mitropolitan, in prima duminica dupa Injumatatirea praznicului Invierii. Impartasirea mitropolitului ortodox Nicolae Corneanu cu cei care l-au rastingnit pe Hristos in urma cu 300 de ani si continua sa-L rastigneasca, punand la grea incercare sufletele si vietile romanilor ortodocsi din Ardeal, reprezinta un fapt fara pecedent in istoria Bisericii Ortodoxe Romane, si, dupa cum reiese din Sfintele Canoane ale Bisericii si din scrierile Sfintilor Parinti, constituie un act de cea mai mare gravitate, asemanat adesea de Sfintii Parinti cu vanzarea lui Hristos [1].

Nu am fi purces la scrierea acestor randuri daca in aceste zile mahnirea nu ne-ar fi fost si mai mult sporita de tulburarea pe care o constatam la multi dintre inchinatorii romani ai Sfantului Munte, care cu neliniste ne cer ajutorul in rugaciune si sfatul.

Unii preoti se intreaba: in ce masura, ierarhul cel apostat de la Credinta mai poate fi pomenit la sfintele slujbe, calcandu-si constiinta care-l indeamna sa urmeze Canoanelor Sfintelor Sinoade ale Bisericii; ceilalti, mirenii, se intreaba daca le este ingaduit sa se mai impartaseasca de la preotii care raman in comuniune cu mitropolitul, cae s-a lepadat mai mult decat simbolic de propria turma, de Trupul lui Hristos.

Sfantul Atanasie cel Mare porunceste ca nu numai sa nu avem nicio partasie cu ereticii, dar nici macar cu cei ce au partasie cu cei raucredinciosi [2]. Cu ce inima poate primi un crestin dreptslavitor vestea ca mitropolitul Nicolae Corneanu, la varsta sa inaintata, care se cuvenea a fi cea a desavarsirii intelepciunii si discernamantului duhovnicesc, s-a impartasit de „painea otravitoare a celor ce se leapada de Hristos” [3]?

Ne-a venit greu sa credem ca asa ceva s-a putut intampla in Biserica Ortodoxa Romana, iar Comunicatul oficial din 26 mai a.c. al Unitilor din Romania, refuzul mitropolitului de a dezminti cele afirmate de acestia, precum si fotografiile care au ajuns pana la noi ne-au incredintat realitatea celor petrecute. Poate ca acest deznodamant se putea anticipa atunci cand mitropolitul Banatului afirma ca papa este, de drept, capul Bisericii si va trebui sa-l recunoastem cu totii ca atare [4] sau cand ceda cu multa solicitudine greco-catolicilor – de parca erau proprietatile sale – bisericile zidite cu sudoarea si jertfa stramosilor celor care au revenit in secolul trecut la Ortodoxie. Ce ar mai putea urma? [5]

Nu gasim nicio explicatie rationala gesturilor Mitropolitului Banatului. Oare acesta a uitat ca este mai inainte de toate pazitorul Dreptei Credinte in cadrul mitropoliei pe care i-a incredintat-o Biserica spre pastorire?

Nu a auzit oare niciodata mitropolitul Corneanu cuvintele Apostolului neamurilor care spune: „Paharul binecuvantarii, pe care-l binecuvantam, nu este, oare, impartasirea cu Sangele lui Hristos? Painea pe care o frangem nu este, oare, impartasirea cu Trupul lui Hristos? Ca in paine [cea una], un trup suntem cei multi; caci toti ne impartasim dintr-o singura paine” (I Cor, 10:16,17). Iar cum Hristos are numai un singur Trup, nu inseamna oare ca, daca ne impartasim din painea celor care nu sunt in comuniune cu Biserica, ne lepadam de Insusi Hristos, Il tradam asa cum mai inainte de toti a facut Iuda? [6] Aceasta este talcuirea pe care Sfintii Parinti o dau cuvintelor Sfantului Apostol Pavel: „Iata a aratat aici lumina lumii ca partasia este participare si nu este cineva intreg la minte care sa nu spuna ca participarea este impartasire. Dupa cum dumnezeiasca Paine cu care se impartasesc ortodocsii ii face pe toti cei ce se impartasesc de ea un singur Trup, tot asa si painea ereticeasca ii face partasi unii cu altii pe cei ce se impartasesc de ea si ii infatiseaza un singur trup potrivnic lui Hristos” [7]

In zilele noastre, cand in societate domneste confuzia, poate mai mult decat oricand, faptul ia dimensiuni tragice. Spunem aceasta gandindu-ne la multi dintre credinciosii evlaviosi ai Bisericii Ortodoxe Romane, care, smintiti de astfel de gesturi, cedeaza propagandei gruparilor schismatice si eretice ce s-au inmultit in ultimii ani. Impartasirea cu eterodocsii a lui Nicolae Corneanu, unul dintre mitropolitii Bisericii Ortodoxe Romane, aflat in comuniune cu Sfantul Sinod, nu ofera oare sprijin si justificare celor care, sub falsul chip al dreptei Credinte, isi fac tot mai multi prozeliti din madularele Trupului lui Hristos? Ce constiinta ortodoxa se mai poate pretinde de la credinciosii ortodocsi de rand, care, in majoritate, nu au o solida cultura teologica, cand chiar un arhipastor dovedeste indiferenta fata de Adevarul Hristos si se alatura turmei condusa de erezia infailibilitatii papale? [8]

Si mai multa durere ne provoaca gestul mitropolitului Corneanu in contextul in care acesta a fost apreciat de comunitatea greco-catolica din Romania (vezi comunicatul) precum si de presa catolica din strainatate ca o minune, ca o reintoarcere a romanilor la comuniunea cu Roma, eveniment comparat cu cel petrecut la anul 1700. Acest an nu este insa pentru poporul roman unul de aniversare si bucurie, ci el semnifica tradarea Ortodoxiei, singura Credinta adevarata, si a neamului romanesc. Semnarea de catre Atanasie Anghel a unirii cu Roma a fost inceputul a sute de ani de suferinte si prigoana a credinciosilor ortodocsi din Transilvania. Rana deschisa atunci nu s-a vindecat nici pana astazi [9].

Se pare ca acela care ar fi trebuit sa fie arhipastorul ortodocsilor din Banat a uitat de zecile de mii de ortodocsi ardeleni care au fost nevoiti sa-si paraseasca locurile natale, casele si bruma de agoniseala pentru a trece muntii in Moldova si Tara Romaneasca, unde-si puteau pastra Credinta Ortodoxa.

A uitat de multimea celor care cu sfasietoare durere priveau neputinciosi bisericutele de lemn, arzand, si manastirile daramate cu tunul (mai multe de 240 la numar) de cei care astazi se lauda ca au adus Ardealul la „dreapta credinta” catolica.

A dat uitarii pe sfintii care au mucenicit pentru apararea Credintei Ortodoxe, pe cei care au „ales mai bine a patimi pentru Hristos”, decat sa se cuminece „cu impartasania eretica ce desparte de Hristos” [10], caci aceea era impartasania celor care in numele lui Dumnezeu schingiuiau si omorau pe ortodocsii ce nu voiau sa li se supuna si sa se inchine papei [11].

Dupa sute de ani de la aceste evenimente, Biserica Ortodoxa, „Maica duhovniceasca a poporului roman”, ii inscrie in calendar cu vrednica cinstire pe Sfintii Marturisitori ai Ardealului, pe luptatorii pentru apararea dreptei credinte.

Oare asa intelege Nicolae Corneanu sa cinsteasca pe mucenicul Atanasie Tudoran [12], Sfant roman trecut in calendarul Bisericii Ortodoxe cu numai doua saptamani inaintea gestului apostat, Mucenic martirizat de stramosii celor cu care astazi mitropolitul ortodox al Banatului se infrateste in credinta prin impartasire?

Dupa cum stim, cele doua dimensiuni ale Bisericii, cea luptatoare si cea triumfatoare [13], se afla intr-o permanenta comuniune, manifestata in mod deplin in Dumnezeiasca Taina a Dumnezeiestii Liturghii. Mai poate mitropolitul Corneanu sa ramana in comuniune cu mucenicul Nicolae Oprea, cu marturisitorii Visarion si Sofronie, cu mitropolitul Iosif, cu preotul Ioan din Gales, cata vreme ei s-au sfintit tocmai pentru ca au marturisit Credinta Ortodoxa, opunandu-se catolicizarii romanilor din Ardeal, iar el se impartaseste cu cei care se revendica urmasii ucigasilor lor? Iar daca nu se mai poate afla in comuniune cu ei cum va putea sa ramana in comuniune cu Trupul Bisericii care-i cinsteste ca Sfinti, cu Mantuitorul Hristos care i-a preaslavit in Imparatia Sa?

Dupa smerita noastra cugetare, daca nu se iau masuri urgente, lucrurile pot sa conduca la o grava criza bisericeasca. Judecand dupa „usuratatea de minte” cu care a actionat pana acum, mitropolitul Corneanu ar putea fi in stare – lucru sugerat si de comunicatul comunitatii unite din Romania din data de 26 mai – sa se rupa de BOR si sa incerce sa treaca, cu turma cu tot, la cei uniti cu catolicii. Si vor fi cele de pe urma ale sale mai rele decat cele dintai.

Prin impartasirea din painea celor care cu ura nesfarsita s-au luptat impotriva dreptei Credinte, facand Bisericii lui Hristos din Ardeal si de pretutindeni mai mult rau decat paganii si turcii oarecand, mitropolitul Corneanu isi afirma, din pacate, o noua identitate, ne da de inteles ca se uneste cu cei care sunt in afara Bisericii stramosesti [14]. Asumarea acestei pozitii nu este insa compatibila cu cinstea de intaistatator al Mitropoliei Banatului, ce se cuvine sa fie faclie a adevarului si aparator al credintei ortodocsilor romani de pe acele meleaguri.

Avand in vedere toate acestea, in numele tuturor monahilor romani din Sfantul Munte care se simt solidari in comuniunea de rugaciune cu Biserica si neamul in care s-au nascut trupeste si duhovniceste, va rugam sa indepartati cat se poate de curand confuzia si pericolul pe care actul mitropolitului Corneanu le face sa planeze asupra credinciosilor Bisericii Ortodoxe de pretutindeni. Ne rugam Parintelui Ceresc ca Sfantul Duh sa nu intarzie sa se arate si acum ajutator. Datoria noastra ca fii ai Bisericii celei Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca este de a ne arata vrednici urmatori ai Sfintilor Parinti prin pazirea invataturii Evangheliei Domnului si a Sfintelor Canoane, care ne sunt straja si calauza nemincinoasa pe calea mantuirii in Hristos. Avem toata nadejdea ca nu veti pregeta sa veghjeati la linistea si pacea Bisericii Ortodoxe Romane.

Avand acestea in minte, cerem Inalta binecuvantare a Arhieriilor Voastre. Cu adanca smerenie si cu tot respectul cuvenit.

23 mai/5 iunie 2008
Praznicul „Inaltarea Domnului”.
Schitul „Sfantul Dimitrie” - Lacu

***

[1] Sfantul Teodor Studitul, vezi volumul: Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, Editura Sophia, Bucuresti, 2006, pag. 89.

[2] Epistola catre monahi, PG 26, 1188

[3] Sfantul Teodor Studitul, op. Cit., p. 134.

[4] Vezi interviul din ziarul formula AS, nr. 611, 2004.

[5] Un inchinator din Tara ne-a spus de curand ca Intaistatatorul de la Timisoara a invitat in aceasta vara (2-4 iulie) pe un vestit predicator sectant pentru a da o mana de ajutor la „evanghelizarea” crestinilor banateni!…

[6] Sf. Teodor Studitul, op. cit., pag. 89

[7] Sf. Teodor Studitul, op. cit., pag. 133.

[8] A se vedea valoroasele lucrari ale unor mari profesori romani de teologie ortodoxa: Preot Prof. P. Deheleanu, Erezia primatului papal. Ce invata catolicii si ce spune Biblia, in Revista Ortodoxia, nr. 2-3, 1949, pp. 143-170; Prof. Grigore T. Marcu, Episcopatul Roman al Sfantului Apostol Petru in lumina Noului Testament. Obarsiile dubioase ale unei legende, in Rev. Ortodoxia, nr. 4, 1949, pp. 116-129; Prof. Teodor M. Popescu, Cezaro-papismul romano-catolic de ieri si de azi, in Rev. Ortodoxia, nr. 4, 1951, pp. 495-538.

[9] Vezi pr. Prof. Dumitru Staniloae, Uniatismul din Transilvania. Incercare de dezbinare a poporului roman, Bucuresti, 1973.

[10] Sf. Teodor Studitul, op. cit., pag. 89

[11] Faptul ca papalitatea nu si-a schimbat deloc modul de a vedea lucrurile si de a actiona reiese clar din recenta beatificare a cardinalului Augustine Stepinac al Zagrebului – Croatia -, instigatorul moral din spatele hoardelor fasciste de ostasi catolici si uniti ale lui Ante Pavelici (pe care Vaticanul l-a ajutat sa scape in America Latina), care intre 1941 – 1945, in numele Ssintei Cruci, au omorat peste 800.000 de ortodocsi pentru ca aurefuzat sa-si paraseasca Credinta, silind totodata alte 200.000 de sarbi sa imbratiseze uniatia. Din marturiile celor care au supravietuit rezulta ca cei mai nemilosi tortionari proveneau dintre unitii cu Roma. Asa a inteles papalitatea sa-si desfasoare activitatea „misionara” in ultima mie de ani, iar sustinea activa astazi a prozelitismului uniat din toate tarile ortodoxe este cea mai buna dovada ca nu se dezice de trecut.
Vezi si Valeriu Anania, Pro Memoria. Actiunea Catolicismului in Romania interbelica, Editura IBMBOR, 1992, pag. 108-110.

[12] „La 12 noiembrie 1763, pe platoul din Salva, a avut loc executia. Atanasie Tudoran a fost frant cu roata de sus pana jos, iar capul i-a fost legat de o roata, pentru ca i-a retinut pe oameni de la unire si de la inrolarea in stagiul militar graniceresc… - dupa cum se arata in sentinta de condamnare. Impreuna cu Atanasie au fost martirizati prin spanzuratoare, pentru aceiasi vina, Vasile Dumitru din Mocod, Grigorie Manu din Zagra si Vasile Oichi din Telciu, alte nouasprezece persoane fiind supuse batailor cu vergi; multi din cei batuti au murit sub lovituri. Capetele celor martirizati au fost ridicate pe pari la portile caselor in care locuisera, iar bucati din trupurile ciopartite au fost asezate la rascruci de drumuri. Primind moarte martirica, Atanasie si-a varsat sangele pentru Credinta stramoseasca si pentru drepturile romanilor transilvaneni. De atunci si pana astazi, cinstirea memoriei lui se face neintrerupt in constiintele ortodocsilor nasaudeni, iar marturiile vremii ii aseaza alaturi pe cei trei care au patimit impreuna cu el”.

[13] „Intrebare: Cine sunt membrii Bisericii?
Raspuns: Membrii Bisericii de pe pamant sau luptatoare sunt toti cei care s-au incorporat in Hristos, prin Botez, Mirungere si Euharistie, marturisind aceeasi credinta una si intreaga a Bisericii, afara de eretici, de schismatici si de lepadatii de credinta, care singuri s-au asezat in afara Bisericii. Membrii Bisericii biruitoare sunt dreptii si ingerii”
Din catehismul: Credinta Ortodoxa, Intrebarea 272, Editura Trinitas, Iasi, 2000, p. 136

[14] „Intrebare: Despartirea Bisericii apusene de cea rasariteana n-a adus si ruperea unitatii Bisericii?
Raspuns: Despartirea n-a atins unitatea Bisericii, pentru ca aceasta unitate nu se poate destrama niciodata, oricare ar fi numarul si calitatea ereticilor, care se smulg de la sanul Bisericii. Ereziile si schismele, oricat de multe si de mari ar fi, nu pot desfiinta Biserica cea una, pentru ca ea este strans unita cu Capul ei, Care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire si ea nu poate fi zdruncinata de nimeni”.
Din Catehismul: Credinta Ortodoxa, Intrebarea 276, Editura Trinitas, Iasi 2000, p. 138.



Read more...

Blogul este vizionat de:

TRAFIC TRIPUL - Directo Web